Cum se face corect igiena intima

Introducere

Stiai ca lenjeria pe care o porti afecteaza sanatatea vaginului? Afla si alte lucruri utile despre igiena corecta a zonei genitale feminine.
Obsedate de igiena intima, multe femei sunt gata sa incerce orice solutie care le promite un parfum proaspat si o curatenie perfecta. De fapt, acestea nu numai ca nu sunt necesare, dar pot chiar sa devina periculoase.

Igiena excesiva dauneaza


Zona genitala feminina are propriul ei sistem de curatare asa ca spalarea repetata dauneaza, putand sa usuce mucoasa externa. Acelasi efect il au si unele servetele umede, dar si sprayurile sau alte produse asemanatoare.

Tot ce iti trebuie pentru igiena intima este un produs tip gel sau lotiune pentru spalare, cu Ph adaptat zonei – pH-ul pielii este neutru, pe cand al zonei genitale este usor acid. Din fericire oferta este indeajuns de bogata incat sa alegi ce vrei, dupa preferinte si buget. Tine cont doar ca produsele intime nu trebuie sa aiba parfumuri si coloranti.

• Carefree, gel intim, 9 lei
• Cleanic, lotiune intima, 14 lei
• Eucerin, sapun intim, 34 lei
• Clorane, sapun intim, 17 lei
• Nivea Intimo, 14 lei
• Uriage, gel intim, 30 lei

Cu aceste produse se spala o data pe zi vulva, adica organele genitale externe, fara a introduce sapun sau gel in vagin. Directia corecta este dinspre fata inspre spate pentru a nu aduce bacterii din zona anala catre vagin sau uretra. Aceste bacterii pot provoca vaginite sau infectii urinare, foarte frecvente la femei, tocmai din cauza apropieri dintre uretra si anus.

Tot pentru a preveni raspandirea de bacterii, zona anala trebuie pastrata cat mai curata, iar dupa fiecare act sexual este necesar un dus.

Spalaturi vaginale, numai la recomandarea medicului


Spalaturile vaginale, realizate manual cu sapunul sau cu dispozitive speciale si substante din farmacie, nu numai ca sunt total inutile, dar pot sa devina periculoase. In primul rand, vaginul se curata singur datorita secretiilor, iar aciditatea sa omoara microorganismele care nu au ce cauta acolo. Un vagin sanatos nu trebuie nici spalat cu sapun, nici dezinfectat cu diverse substante.

In al doilea rand, riscul infectiilor este mai mare cand faci spalaturi pentru ca echilibrul bacterian al vaginului este indeajuns de fragil incat sa poata fi distrus de substantele pe care le introduci inauntru. Iar un dezechilibru al bacteriilor benefice inseamna mai multe sanse de supravietuire pentru bacteriile periculoase. Iar daca folosesti irigatoare sau alte dispozitive pentru spalaturi vaginale, riscul infectiilor este dublu pentru ca, probabil, nu vei sta sa le sterilizezi la fiecare folosire. Orice obiect introdus in vagin reprezinta un risc de infectie.