Peste 1.600 de sanctiuni la spitalele din tara, in urma neregulilor constatate de pompieri

Peste 1.600 de sanctiuni au fost date in spitale in urma neregulilor constatate de pompieri, dupa ce au fost verificate aproximativ 1.500 de unitati sanitare din toata tara, a declarat, miercuri, ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga.

Potrivit lui Blaga, reprezentantii Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, in urma controalelor au fost remediate 2.800 de neregului din totalul celor peste 6.000 constatate.

In opinia ministrului, controalele demarate in spitalele din tara ar trebui extinse la toate institutiile in care se lucreaza cu un numar mare de oameni.

Altfel, Blaga a participat miercuri la ceremonia de avansare in grad a celor sapte pompieri care au intervenit la incendiul de la maternitatea Giulesti, unde i-a felicitat pentru curajul si altruismul si eficienta dovedite in timpul interventiei. Ministrul a subliniat ca, datorita promptitudinii de care au dat dovada pompierii in timpul interventiei, au fost salvate 60 de femei insarcinate si 42 de nou-nascuti, care au fost transportati ulterior la alte spitale din Capitala. "Avansarea nu reprezinta decat o recunoastere fireasca a meritelor pe care le-ati avut. Multumesc pentru curajul si alturismul de care ati dat dovada. Multumesc si celorlalti colegi din Politie, Jandarmerie si Politia Rutiera. Ati demonstrat ca acest sistem integrat de interventie pe care am insistat atat de mult este eficient", a mai spus ministrul.

Au fost avansati locotenentul Florin Tiberiu Chirea - la gradul de capitan, plutonierul adjutant Cristian Manole Vilcu - la gradul de plutonier adjutant sef, plutonierul major Petrisor stefan - la gradul de plutonier adjutant, si plutonierii Lucian Stamate, Marius-Ionut Simionescu, Cristian Constantin Nicolae si Marian-Aurel Dumitru - la gradul de plutonier major.

Cei sapte pompieri au fost avansati inaintea indeplinirii stagiului minim "pentru profesionalismul si determinarea de care au dat dovada in exercitarea misiunii".

Un incendiu a izbucnit, pe 16 august, la sectia de reanimare pentru copii nascuti prematur din cadrul maternitatii Giulesti, trei bebelusi murind pe loc, iar alti doi la spitalul "Grigore Alexandrescu". Alti sase bebelusi au supravietuit incendiului si sunt internati la "Grigore Alexandrescu", in stare stabila, dar grava, iar medicii sunt rezervati in privinta sanselor de supravietuire.