Cancerul cervical

Generalitati

Cancerul cervical se caracterizeaza prin aparitia unor celule atipice, care se multiplica necontrolabil la nivelul cervixului (colului uterin, prima parte a uterului care se deschide in vagin).

Din fericire, daca este descoperit intr-un stadiu incipient, cancerul de cervix este curabil in majoritatea cazurilor. Cea mai eficienta metoda de a preveni cancerul de col uterin este efectuarea regulata a testului Papanicolau, acesta putand depista celulele cervicale anormale inaintea aparitiei celulelor tumorale, stadiu in care tratamentul este cel mai eficient.

Exista doua tipuri de cancer cervical:
- cancerul cervical cu celule spumoase (epidermoid)
- adenocarcinomul cervical

Cauze

Cancerul cervical este cauzat de anomaliile celulare aparute la nivelul colului uterin. Majoritatea celulelor precanceroase apar la nivelul cervixului, o zona care sufera constant modificari ciclice (in functie de ciclul menstrual). Pe parcursul acestui proces fiziologic, celulele cervicale pot suferi diferite mutatii, favorizand aparitia celulelor anormale, mai ales in cazul infectiei cu Papiloma virusul uman (virus cu transmitere sexuala care provoaca leziuni la nivelul colului uterin si constituie astfel un risc crescut pentru aparitia cancerului cervical).
Alti factori de risc pentru cancerul cervical sunt:
- fumatul, in special femeile cu istoric indelungat de consum de tigarete;
- sistem imun compromis, mai ales femeile cu HIV (virusul imunodeficientei umane care provoaca SIDA);
- folosirea anticonceptionalelor orale pentru o perioada mai mare de 5 ani, probabil in relatie cu infectia HPV (Papilomavirusul uman).
Efectuarea regulata a testului Papanicolau este metoda cea mai sigura in identificarea modificarilor celulare precoce, inaintea aparitiei procesului canceros propriu zis.

Simptome

Modificarile celulare de la nivelul cervixului sunt de obicei asimptomatice, in acest stadiu incipient diagnosticul realizandu-se pe baza rezultatului testului Papanicolau. Odata cu dezvoltarea procesului canceros, apar si simptomele, care includ:
- sangerare vaginala anormala sau modificari semnificative a ciclului menstrual (menometroragii);
- sangerare a cervixului in timpul contactului sexual sau in momentul inserarii diafragmei;
- durere in momentul contactului sexual (dispareunia);
- secretie vaginala anormala, prezenta in cantitate mare si uneori amestecata cu firisoare fine de sange;
Cancerul cervical avansat (complicat) prezinta urmatoarele simptome:
- anemie datorata pierderilor anormale de sange;
- durere pelvina (portiunea inferioara a abdomenului), durere a membrelor inferioare sau durere lombara (de spate);
- fistula vaginala (comunicare anormala intre vagin si rect, respectiv vezica urinara, astfel ca, fecalele si urina se elimina prin vagin). Fistula apare datorita extinderii procesului canceros la nivelul tesuturilor invecinate).
- scadere in greutate (mai multe kilograme in cateva saptamani, luni).

Evolutie

In lipsa tratamentului, cancerul cervical se poate extinde la nivelul vaginului, apoi la nivelul tesuturilor din jurul uterului. Odata cu progresia tumorii, sunt afectati ganglonii limfatici si restul organelor pelvine. In stadiul avansat al bolii (odata cu aparitia metastazelor la distanta) pot aparea afectarea renala, intestinala, a ficatului si plamanilor.
Cancerul cervical este clasificat in functie de dimensiunile, precum si de extensia acestuia (metastaze la nivelul altor tesuturi si organe). Medicul oncolog realizeaza stadializarea tumorii prin efectuarea unor investigatii, precum analizele de sange, radiografii osoase (pentru metastaze osoase) etc. Stadializarea cancerului este importanta pentru alegerea tratamentului adecvat, de acesta depinzand si prognosticul bolii.

Factori de risc

Modificarile celulare anterioare aparitiei tumorii pot fi consecinta comportamentului sexual al femeii. Comportamentul sexual dezorganizat creste riscul contactarii unor infectii transmisibile sexual. Cea mai frecventa cauza a cancerului de col uterin este consecinta infectarii cu Papilomavirusul uman (HPV), capabil sa provoace modificari celulare ireversibile la nivelul cervixului, la un anumit interval (de obicei ani) de la contactul infectant. Infectia HPV este de obicei asimptomatica, astfel ca pot trece ani pana la diagnostic, timp suficient pentru dezvoltarea atipiilor celulare.
Comportamentul sexual care creste riscul aparitiei cancerului cervical, includ:
- inceperea vietii sexuale inaintea varstei de 18 ani
- contacte sexuale neprotejate, care cresc riscul contactarii infectiei cu Papilomavirusul uman (studiile medicale au demonstrat ca anumite tulpini sunt capabile sa determine metaplazie celulara)
- mai mult de 3 parteneri sexuali pe parcursul vietii
- contact sexual cu un partener care are sau a avut parteneri sexuali multipli
Alti factori de risc incriminati in etiologia cancerului cervical:
- sistem imun compromis (in special persoanele cu infectie HIV-SIDA)
- folosirea anticonceptionalelor orale pentru o perioada mai indelungata de 5 ani (posibil in relatie cu infectia HPV)
- expunerea la dietilstilbestrol (DES) inainte de nastere (prenatal), fiind o cauza rara
- fumatul, in special istoricul indelungat de consum de tigarete
Femeile insarcinate au acelasi risc de a dezvolta cancer cervical ca si femeile neinsarcinate.

Consult de specialitate

Diagnosticul pozitiv de cancer cervical impune respectarea recomandarilor medicului ginecolog sau oncolog. Ori de cate ori apar simptome noi sau simptomele existente se agraveaza, este necesar consultul medical.
Femeile cu un risc crescut de a dezvolta cancer cervical sau femeile care manifesta unul sau mai multe din urmatoarele simptome, necesita un consult medical:
- sangerare intermenstruala (metroragie)
- menstruatii anormale cantitativ cu durata modificata (de obicei dublul cantitatii normale), cel putin pentru 3 luni consecutiv (menoragii)
- sangerare inexplicabila pe durata contactului sexual
- durere aparuta in timpul contactului sexual (dispareunie)
- secretie vaginala bogata in mucus amestecata uneori cu firisoare fine de sange.
Testul citologic Papanicolau este cea mai sigura metoda de identificare precoce a modificarilor celulare incipiente si de tratare corespunzatoare a acestora. In cazul detectarii precoce a leziunilor precanceroase, sunt recomandate consulturile medicale regulate (la intervale de timp stabilite de medic) astfel incat ginecologul poate stabili momentul adecvat inceperii tratamentului.
Specialistii care pot evalua simptomele, factorii de risc si pot formula diagnosticul de cancer cervical sunt:
- medicul de familie
- medicul rezident ginecolog
- medicul generalist
- ginecologul
- obstetricianul
Specialistii care pot trata cancerul cervical sunt:
- ginecologul
- oncologul
- radioterapeutul

Investigatii

Screeningul pentru cancerul de col uterin se realizeaza prin efectuarea regulata (anuala) a testului Papanicolau, capabil sa evidentieze modificarile celulare precanceroase sau maligne a cervixului.

Daca se suspecteaza cancerul cervical, este necesara efectuarea mai multor investigatii pentru a confirma diagnosticul. Acestea includ:
- colposcopia si biopsia cervicala, pentru a identifica si determina localizarea exacta a celulelor maligne pe suprafata cervixului
- biopsia endocervicala (sau chiuretajul diagnostic), pentru a determina daca celulele maligne sunt prezente si la nivelul canalului cervical (portiunea care leaga cervixul de corpul uterin)
- conizatia diagnostica si rezectia cu ansa diatermica recomandate pentru recoltarea tesutului cervical, in scopul analizarii microscopice a acestuia.
Colposcopia si biopsia cervicala pot fi realizate si in cazul femeilor insarcinate, suspecte de cancer cervical.

Investigatiile necesare stadializarii cancerului de cervix sunt:
- hemoleucograma completa, pentru evidentierea anemiei sau a altor modificari sangvine
- biochimia sangelui, utila in evaluarea functiei hepatice si renale
- conizatia diagnostica sau rezectia cu ansa diatermica, pentru a determina intinderea leziunilor maligne la nivelul tesuturilor invecinate
- histeroscopia, pentru o vizualizare buna a canalului cervical si a uterului, in scopul determinarii expansiunii tumorale
- cistoscopia, care poate oferi date asupra extinderii tumorale la nivelul sistemului urinar
- proctoscopia, investigatie capabila sa evidentieze metastazele tumorale de la nivelul intestinului gros
- urografia, in scopul determinarii unui posibil blocaj mecanic tumoral al rinichiului
- radioscopia toracica, pentru a evidentia metastazele pulmonare.

Investigatiile care ajuta la stabilirea tratamentului adecvat sunt:
- tomografia computerizata (CT), care identifica metastazele abdominale si pelvine, in aceste cazuri fiind necesar si tratamentul acestora
- rezonanta magnetica nucleara (RMN), la fel ca si CT-ul, poate realiza o stadializare a cancerului, in scopul efectuarii unui tratament adecvat
- tomografia cu emisie de pozitroni, evalueaza cu acuratete raspandirea procesului tumoral la nivelul altor organe
- angiograma limfatica, investigatie prin care se realizeaza o serie de imagini radiologice a sistemului limfatic, pentru a determina eventuala invazie tumorala la acest nivel.

Diagnostic precoce

O componenta importanta a examenului ginecologic trebuie sa fie testul Papanicolau, capabil sa identifice anomaliile celulare precanceroase si maligne de la nivelul colului uterin. Testul Papanicolau este cea mai eficienta metoda de screening in cancerul cervical. Rezultatul testului poate fi impartit in mai multe stadii, in functie de modificarile celulare decelate. Tratamentul se bazeaza, de asemenea, pe rezultatul testului Papanicolau, completat de restul investigatiilor daca acestea sunt necesare.
In unele tari, stadializarea celulelor anormale de la nivelul cervixului se realizeaza dupa sistemul numit Bethesda.

Tratament

Cancerul cervical diagnosticat intr-un stadiu incipient poate fi tratat in totalitate. Tipurile de tratament folosite in cancerul cervical, sunt:
- terapia chirurgicala, prin care se indeparteaza tumora
- radioterapia, folosita in tratamentul celorlalte organe afectate de tumora
- chimioterapia, folosita in tratamentul metastazelor
Alegerea tratamentului are un impact major asupra calitatii vietii. De aceea, este important ca pacienta sa discute cu medicul curant toate optiunile terapeutice si recomandarile in ceea ce priveste tratamentul.
Prognosticul cancerului de col uterin depinde de tipul si stadiul acestuia. Pentru alegerea adecvata a tratamentului se iau in considerare si varsta, starea generala de sanatate, calitatea vietii, precum si dorinta de a avea copii in viitor.
Tratamentul cancerului cervical poate sa fie unic sau poate sa fie o combinatie intre mai multe metode, precum:
- conizatia terapeutica, pentru indepartarea tumorii (in cazul tumorilor de dimensiuni mici)
- histerectomia simpla, partiala, prin care este indepartat uterul si cervixul
- histerectomia totala (indepartarea uterului si anexelor), precum si indepartarea ganglionilor limfatici afectati de procesul tumoral
- radioterapia, care foloseste doze fractionate de raze X de intensitate mare, sau introducerea unor implante intravaginale (radioizotopi) capabile sa distruga celulele maligne
- chimioterapia, care foloseste anumite substante capabile sa distruga celulele tumorale
- chimioterapia poate fi administrata concomitent cu radioterapia (chemoradioterapie), aceasta metoda imbunatatind rata supravietuirii in stadiile IIB, IIIA, IIIB si IVA, fara efecte secundare semnificative. Chemoradiatia poate, de asemenea, imbunatati rata supravietuirii in stadiile IB si IIA, in cazul pacientelor cu tumori voluminoase.
Carcinomul scuamos microinvaziv (stadiul IA 1), cu invazia minima a straturilor profunde a cervixului, este tipul tumoral cu rata cea mai mare a succesului. In acest stadiu este recomandat tratamentul prin tehnica de conizatie sau rezectia cu ansa diatermica si poate fi de asemenea efectuata si histerectomia subtotala (partiala). Rata supravietuirii la 5 ani in acest caz este de 100%.
Majoritatea tratamentelor efectuate pentru cancerul cervical au diferite efecte secundare. Acestea difera de la pacienta la pacienta in functie de tipul tratamentului utilizat, varsta si starea generala de sanatate. Medicul poate oferi pacientei toate informatiile necesare in legatura cu efectele secundare posibile.
Dintre cele mai frecvente efecte secundare amintim:
- lipsa apetitului alimentar, greata, varsaturi, diaree, durere, disconfort la nivelul cavitatii bucale, pierderea parului, in cazul tratamentului chimioterapic
- fatigabilitate marcata, iritatii, leziuni tegumentare, modificari ale scaunului si tulburari de mictiune, in cazul tratamentului radioterapic
- efectele secundare aparute in cazul tratamentului chirurgical, depinzand in mare masura de tipul procedurii utilizate.
Medicul va recomanda la externare diferite metode de a atenua simptomele efectelor secundare.
Pacientele reactioneaza diferit in momentul diagnosticului. Majoritatea femeilor vor avea un sentiment de negare, manie si durere, in momentul comunicarii diagnosticului. Aceste emotii, nu sunt "normale" in momentul aflarii diagnosticului de cancer, ci pacienta trebuie sa invete sa-si controleze sentimentele negative, care de altfel pot influenta tratamentul. Acestea trebuie sa se informeze despre boala si despre tratamentul acesteia. Unele femei simt nevoia de a petrece mai mult timp in familie, pe cand altele au nevoie de o perioada de singuratate pentru a-si putea reveni psihic.
Daca pacienta este cuprinsa de astfel de sentimente contradictorii, este recomandat ca aceasta sa apeleze la ajutorul medicului pentru a gasi solutia cea mai potrivita pentru tratamentul bolii. Uneori, este util ca pacienta sa vorbesca cu alte femei cu acelasi diagnostic, astfel ca aceasta accepta mai usor boala.

Tratamentul cancerului cervical in cazul femeilor insarcinate

In marea majoritate a cazurilor, femeile insarcinate au parte de aceleasi tratamente ca si femeile neinsarcinate. Tratamentul stadiului IA (incipient) poate fi amanat pana dupa nastere, daca este diagnosticat in al treilea trimestru de sarcina. Nasterea vaginala este posibila in acest caz, cu toate ca unii medici recomanda nasterea prin operatie cezariana.
Indiferent de stadiul tumorii, tratamentul va fi stabilit de o echipa de medici specializati in cancerul cervical la gravide. Tratamentul depinde de stadiul tumoral, precum si de varsta gestationala a gravidei. In stadiile avansate ale tumorii poate aprea nasterea prematura si chiar avortul spontan.

Tratamentul initial

In unele cazuri, radioterapia si chimioterapia sunt asociate terapiei chirurgicale si poarta numele de terapie adjuvanta.
Unele femei diagnosticate cu cancer cervical sunt interesate sa se inscrie intr-un grup de studiu medical. Studiile clinice sunt concepute pentru a gasi metode mai bune pentru tratarea cancerului cervical. Femeile care nu doresc efectuarea unui tratament standard (din diferite motive amintite inainte) sau care nu s-au vindecat prin aceste metode, pot sa se inscrie in astfel de programe.
Femeile cu cancer cervical care asociaza HIV (virusul imunodeficientei umane) au o evolutie rapid nefavorabila a bolii, o rata a recurentelor mai mare si un prognostic mai prost decat restul femeilor cu cancer al cervixului.

Tratamentul de intretinere

Tratamentul de intretinere este extrem de important, in primul rand pentru a preveni recidivele. Statusul emotional pe parcursul tratamentului difera de la femeie la femeie in functie de tratamentul efectuat, prognostic, si nu in ultimul rand, de calitatea vietii.
Oncologul, respectiv medicul ginecolog, vor stabili un program care include controale medicale regulate, si anume:
- un examen ginecologic complet si un examen citologic Papanicolau la fiecare 3 luni, pentru primi 2-3 ani de la diagnostic
- un examen ginecologic si un test Papanicolau la fiecare 6 luni dupa primi 2-3 ani de la diagnostic.
In cazul in care exista suspiciunea ca procesul tumoral s-a extins si la alte organe, oncologul va recomanda si alte investigatii complementare precum examenul computer tomograf (CT) al abdomenului si pelvisului.
Daca sunt prezente simptome respiratorii (durere toracica, tuse) se impune efectuarea unei radioscopii pulmonare pentru a determina daca procesul tumoral s-a extins la nivelul plamanilor.

Tratamentul de salvare (in cazul esecului tratamentului initial)

In unele cazuri, cancerul cervical poate recidiva. Aproximativ 35% dintre femeile diagnosticate cu cancer al cervixului, vor prezenta boala persistenta sau recurenta acesteia. 90% dintre femeile cu boala recurenta sunt descoperite in primii 3 ani de la diagnosticul initial. Prognosticul pe termen lung in cazul pacientelor cu recurente, depinde in cea mai mare parte de cat de mult s-a extins procesul neoplazic in momentul diagnosticarii recurentei.
- mai putin de 5% dintre femeile cu cancer cervical recurent supravietuiesc pana la 5 ani fara efectuarea unui tratament
- femeile carora li s-a facut histerectomie totala si prezinta boala recurenta, care insa nu s-a extins inafara pelvisului, au o rata de supravietuire de 30% pana la 40% la 5 ani, in cazul in care au primit radioterapie. De asemenea, uneori poate fi recomandata si chimioterapia.
- pacientele care dezvolta recurente localizate, care nu depasesc pelvisul, pot fi tratate chirurgical prin efectuarea unei interventii chirurgicale, prin care se indeparteaza toate tesuturile si organele afectate de tumora, scazand astfel riscul unor noi recurente.
Scopul tratamentului in cazurile avansate de boala, in cazul in care boala a metastazat inafara pelvisului este unul paliativ (care controleaza simptomele, reduce complicatiile si creste confortul general). In acest caz nu mai este posibil tratamentul curativ. Tratamentul paliativ, include:
- radioterapia
- chimioterapia
- medicatie simptomatica, pentru ameliorarea unor simptome precum greata si durerea.

Terapie complementara

Tratamentul conventional al cancerului cervical poate asocia un tratament complementar care include:
- acupuntura
- fitoterapia (folosirea plantelor)
- biofeedback-ul
- meditatia
- yoga
- metode de vizualizare
- suplimente nutritive si vitamine.
Terapia complementara nu se foloseste niciodata ca si tratament substitutiv al terapiei standard folosita in cancerul cervical. Inainte de initierea unui astfel de tratament este indicat sa se discute cu medicul despre posibilele efecte secundare, precum si despre beneficiile unor astfel de metode.
Unele femei care sufera de cancer cervical intr-un stadiu avansat, aleg sa nu primeasca nici un tratament, datorita timpului necesar efectuarii acestuia, costului si beneficiilor reduse. Decizia de a stopa tratamentul care poate prelungi viata este extrem de dificil in fiecare caz in parte.