Medicii au pareri impartite in privinta modului de introducere a sistemului de coplata

Rolul coplatii este acela de a incuraja asistenta primara, unde costurile sunt mai mici, si de a descuraja asistenta in spitale, unde preturile sunt mai mari, a declarat marti presedintele Comisiei prezidentiale de sanatate, Cristian Vladescu, la dezbaterea “Coplata sau Bani vs. Sanatate”.

Vladescu spune ca sistemul de coplata are ca principal rol incurajarea pacientilor sa apeleze la asistenta primara si nu are scopul de a aduce finantare suplimentara in sistemul sanitar.

Pe de alta parte, presedintele Colegiului Medicilor din Romania, Vasile Astarastoaie, spune ca sistemul propus de Ministerul Sanatatii forteaza nota si creste finantarea pe spatele pacientilor. Astarastoaie a atras atentia ca este posibil ca sistemul de coplata sa creasca cheltuielile in sistem, nu sa le reduca. El spune ca va exista tendinta ca pacientii sa-si consume rapid cei 600 de lei si apoi sa puna din nou presiune pe sistem. Presedintele CMR mai spune ca, profitand de faptul ca in spital coplata e mai mica decat in ambulator, pacientii ar putea prefera internarea investigatiilor din ambulator, marind astfel cheltuielile sistemului.

Fostul presedinte al Camerei Federative a Medicilor, Dan Peretianu, a declarat ca nu este normal ca suma platita in spital sa reprezinte jumatate din cea de la ambulatoriu. Peretianu a mai atras atentia ca in doar zece ani in Romania numarul de internari a crescut de trei ori, de la 2,5 milioane la 7,5 milioane. „in Occident, coplata reprezinta maxim 5% din valoarea actului medical in sine. Daca in Germania omul plateste la o consultatie 10 euro, Casa de Asigurari il plateste pe medicul care l-a consultat 200 pana la 300 de euro. La noi, e 100%, cu alte cuvinte de 20 de ori mai mult. Asta nu e coplata, e de fapt o alta plata”, spune Dan Peretianu.

Circa 9,4 milioane de romani nu vor fi afectati de coplata serviciilor medicale, care ar urma sa fie introdusa de la 1 iulie, a declarat, vineri, secretarul de stat Cristian Irimie, la dezbaterea organizata de Ministerul Sanatatii pe marginea proiectului de act normativ.

Categoria celor care nu vor plati in plus la medic sau la spital include bolnavii cronici, pacientii cu urgente medicale sau chirurgicale, pensionarii cu sub 700 de lei pe luna, somerii, gravidele (inclusiv la nastere), persoanele persecutate politic inainte de 1990, persoanele fara venituri, copiii si tinerii care sunt inca la scoala (chiar daca depasesc varsta de 18 ani) si studentii pana in 26 de ani.

Contributia personala a cetatenilor, ca urmare a introducerii sistemului de coplata, va fi de cel mult 600 de lei pe an, suma care ar putea fi deductibila fiscal pentru persoanele juridice, din impozitul platit pentru angajat, potrivit lui Irimie. Coplata va reprezenta contributia personala la plata serviciilor medicale, a medicamentelor si dispozitivelor, in momentul utilizarii efective a acestora.

Sistemul de coplata se va aplica in medicina primara, la medicul de familie, la medicul specialist si in spitale, insa nu si pentru asistenta medicala de urgenta. Pentru contributia personala a serviciului medical, pacientului i se va elibera un document numit tichet moderator pentru sanatate, prin care se face dovada realizarii actului medical si a platii acestuia.

Coplata pentru consultatiile medicului de familie aferente serviciilor care nu sunt incluse in capitatie sau care sunt platite separat va fi cinci lei, iar pentru o zi de spitalizare, de 10 lei. Pentru analizele de laborator, coplata va fi de un leu pentru fiecare test efectuat.

Dezbaterea “Coplata sau Bani vs. Sanatate" a fost organizata de compania M&C Strategy Development si postul de televiziune The Money Channel.