Hipotiroidia

Ce este hipotiroidia?

Hipotiroidia apare in conditii in care glanda tiroida produce cantitati mai mici de hormoni tiroidieni decat ar fi necesari organismului, aceasta ducand la “incetinirea” a numeroase functii ale organismului uman. Este mai frecventa pe masura avansarii in varsta, la femei si la persoane ce au rude de sange cu hipotiroidie.

Cum se manifesta hipotiroidia?

In stadiile initiale hipotiroidia poate fi asimptomatica (asa-zisa hipotiroidie subclinica) pentru ca organismul are capacitatea de a compensa partial insuficienta tiroidiana prin cresterea stimularii tiroidiene (TSH), fapt care insa poate fi daunator pe termen lung prin cresterea volumului tiroidian (gusa).

Cand acest mecanism de reglare este depasit si hormonii tiroidieni propriu-zisi (T3 si T4) scad sub limita inferioara (hipotiroidie), apar urmatoarele simptome, extrem de nespecifice cand sunt luate separat insa sugerand hipotiroidie cand se asociaza mai multe: oboseala, lipsa de energie, somnolenta sau apatie, scaderea capacitatii de memorare si concentrare, gandire si vorbire lenta, depresie, dureri musculare, batai cardiace lente (sub 50/min.), piele uscata, ingrosata si aspra, par si unghii friabile, dificultati de adaptare la frig, constipatie, crestere in greutate in conditiile unui apetit diminuat, menstruatii cu flux abundent sau cu intarzieri ale ciclicitatii, infertilitate sau avorturi spontane.

Trebuie amintit ca hipotiroidia severa netratata poate duce la coma, care o data instalata este ireversibila in peste 50-80% din cazuri, cu toate posibilitatile actuale de resuscitare. Copiii nascuti din mame cu hipotiroidie netratata sau tratata insuficient pe parcursul sarcinii pot avea retard de dezvoltare neuro-psihica si probleme de crestere.

Cine ar trebui sa-si evalueze functia tiroidiana?

1. Femeile dupa 50 ani;
2. Femeile care doresc sa ramina insarcinate;
3. Indiferent de varsta sau sex
- oricine prezinta mai mult de 2-3 simptome din cele de mai sus
- oricine are antecedente familiale sau personale de afectiune tiroidiana
- oricine a urmat sau urmeaza tratament cu medicamente ce contin interferon si/sau ribavirina (hepatite virale), amiodarona (aritmii cardiace), litiu (afectiuni psihice)

Extrem de frecvent, suspiciunea de hipotiroidie se ridica doar pe baza cresterii in greutate in contextul unui exces caloric si sedentarism, ceea ce atrage dupa sine investigatii complet inutile si uneori costisitoare. Exista si reversul, subestimarea, cum se intampla la femeile insarcinate (mai ales in lipsa suplimentarii de iod pe parcursul sarcinii) si la persoane varstnice, unde multe din simptome sunt atribuite altor boli asociate sau pur si simplu inaintarii in varsta.

Cum se pune diagnosticul?

Dupa efectuarea examinarii medicale, cel mai edificator test este dozarea din sange a unui hormon numit TSH, cresterea acestuia reprezentand primul indiciu de hipotiroidie, chiar si atunci cand nu exista inca simptome.

Inaintea terapiei se incearca gasirea unei cauze (deficit de iod, tiroidita cronica autoimuna Hashimoto, etc.) prin analize de sange si ecografie, mai rar alte metode (scintigrafie, teste speciale). Exista si forme tranzitorii de hipotiroidie, una aparand mai frecvent dupa o sarcina (tiroidita postpartum) si alta in urma unei infectii virale in urma careia tiroida devine foarte dureroasa (tiroidita subacuta).

Cum se trateaza?

Tratamentul consta in general in simpla substitutie a deficitului hormonal prin administrarea de pastile care contin hormoni tiroidieni identici cu cei naturali (levotiroxina). Tratamentul este ieftin si necesita administrarea pe stomacul gol si la distanta de alte medicamente, intr-o singura priza pe zi. De cele mai multe ori tratamentul va trebui continuat toata viata.

Monitorizarea dozei administrate la intervale stabilite de medic se face pe baza mentinerii unor niveluri hormonale tiroidiene sangvine in limite normale, situatie in care NU exista efecte adverse. Hipotiroidia corect tratata si monitorizata nu modifica speranta de viata sau calitatea vietii.