Gastroenterita este un termen medical destul de nespecific, folosit pentru descrierea unor afectiuni foarte variate ale tractului digestiv. Elementul definitor al bolii este inflamatia epiteliului gastrointestinal, cu aparitia consecutiva a diareei.
Daca exista o afectare predilecta a mucoasei gastrice, termenul folosit este cel de “gastrita”, iar daca este afectata mai ales mucoasa intestinala, afectiunea se numeste “enterita”. Inflamatia generalizata poate avea numeroase cauze, cele mai frecvente fiind cele infectioase (bacteriene sau/si parazitare). Acestea sunt adesea prezente in apa sau alimente contaminate, si astfel vin in contact cu organismul.
In unele cazuri, agresiunea asupra epiteliului poate fi reprezentata chiar de anumite alimente in sine, iritatia aparand, in general, pe un teren predispozant. Un exemplu sugestiv de gastroenterita alimentara este cea datorata intolerantei la lactoza.
Foarte multi dintre pacientii cu episoade diareice, acompaniate sau nu de greata si varsaturi, se prezinta la medic suspectand o toxiinfectie alimentara sau o raceala digestiva, desi raceala sau gripa nu au nicio legatura cu simptomele digestive.
Gastroenterita poate avea si o forma mai exotica, numita “diareea calatorului”, afectiune ce apare in urma consumului de apa sau alimente contaminate cu diverse bacterii. Este mai frecvent intalnita in cazul turistilor care prefera ca destinatii de vacanta tari mai putin dezvoltate.
Severitatea gastroenteritei variaza in functie de fiecare pacient in parte, modul in care functioneaza sistemul imunitar. Acesta poate fi competent si poate indeparta cu succes agentul cu potential patogen sau poate sa fie invins de catre acesta, ducand in final la aparitia simptomelor clinice.
Integritatea sistemului imun este atat de importanta, deoarece efectele unei gastroenterite sunt generale, prin diaree (si uneori si varsaturi), ea deposedand organismul de electroliti (cum ar fi sodiul si potasiul) si putand duce la instalarea unor dezechilibre hidroelectrolitice foarte importante.
In majoritatea cazurilor, gastroenteritele sunt autolimitante, nu impun un tratament de specialitate, individul revenindu-si la starea initiala de sanatate dupa cateva episoade diareice.
Daca insa exista un fond de imunodepresie marcata sau daca starea de deshidratare indusa prin diaree este importanta, gastroenterita poate fi o adevarata problema de sanatate, care trebuie tratata cat mai prompt si uneori chiar agresiv.
Copiii, varstnicii si persoanele imunodeprimate (infectati HIV, pacienti postransplant, pacienti aflati in tratament corticosteroid indelungat) sunt grupe de risc ce nu trebuie neglijate sau tratate superficial cand se suspecteaza o gastroenterita.
Gastroenterita poate sa apara la orice varsta, mortalitatea asociata ei fiind mult mai crescuta insa in cazul varstelor extreme (bebelusi si varstnici). Deshidratarea indusa de gastroenterita ramane o importanta cauza de mortalitate in numeroase tari subdezvoltate. Se apreciaza ca in intreaga lume se inregistreaza anual intre 5-10 milioane de decese datorate acestei afectiuni acute.
Gastroenterita are foarte multe cauze: agenti bacterieni, virali si parazitari. Dintre acestia, cei mai frecventi intalniti in practica medicala curenta sunt cei virali (mai ales la copii) si cei bacterieni.
Este foarte important ca atunci cand pacientul acuza scaune diareice, insotite de greturi si varsaturi si alterarea starii generale, gastroenterita sa fie diagnosticata de preferinta prin excludere, deoarece exista o serie de infectii sistemice (cum ar fi pneumonii, meningite, septicemii sau infectii de tract urinar) ce pot avea acuze similare.
Agentii infectiosi pot avea provenienta exogena (din mediul inconjurator) sau pot fi de origine endogena. In anumite afectiuni, bacteriile din tubul digestiv (care in mod normal au actiune benefica) pot prolifera foarte mult si capata chiar caractere de patogenicitate, ceea ce le face sa determine alterarea tranzitului intestinal normal.
O astfel de situatie poate aparea si daca pacientul se afla in tratament cu antiacide sau cu inhibitoare ale secretiei gastrice. Se cunoaste faptul ca aciditatea stomacului este un important factor care tine in anumite limite multiplicarea bacteriana. Ori de cate ori aceasta se reduce (de exemplu, in tratamentul esofagitei de reflux, ulcerului peptic), intregul tub digestiv are de suferit.
Atat virusurile, cat mai ales bacteriile, sunt foarte contagioase si se pot raspandi cu usurinta prin intermediul alimentelor contaminate, transmiterea fiind favorizata si de o igiena precara.
In plus, pacientul, odata infectat, se poate autoinfecta, perpetuand boala, daca nu are o igiena riguroasa care sa includa spalarea temeinica a mainilor inainte de fiecare masa si dupa utilizarea toaletei.
Spalatul mainilor este un obicei banal, care tine de normele elementare de igiena, dar este foarte important. Din pacate insa, uneori este trecut cu vederea, in special de catre copii. In cele mai multe din cazuri (pana la 70%), gastroenteritele sunt datorate infectiilor cu virusuri enteropatogene.
Rotavirusurile, calicivirusurile, adenovirusurile, virusul Norwalk, coronavirusurile si astrovirusurile sunt doar cateva dintre cele des incriminate. Gastroenteritele virale dispar in 2-3 zil, fara a impune un tratament de specialitate daca starea pacientului este stabila.
Rotavirusurile reprezinta principala cauza de gastroenterita pediatrica. Se pare ca aproximtiv 30-40% dintre gastroenteritele diagnosticate la copii sunt de natura virala. Infectia cu rotavirusuri este deosebit de periculoasa la copii, deoarece ea poate produce o diaree foarte severa, starea de sanatate a pacientului destabilizandu-se rapid.
Deshidratarea aparuta pe acest fundal este, in special la copii, amenintatoare de viata. Gastroenteritele virale nu vor raspunde la tratamentul cu antibiotice, deci acesta trebuie evitat in totalitate.
Parintii sunt sfatuiti sa se prezinte cu copilul la un medic specialist si sa nu ii administreze antibiotice acasa. Acestea sunt medicamente directionate exclusiv impotriva bacteriilor, ele nu au niciun efect impotriva virusurilor. In plus, administrate haotic, acestea pot perturba suplimentar flora bacteriana intestinala, contribuind astfel la agravarea starii generale si la intensificarea simptomelor.
Gastroenteritele bacteriene reprezinta aproximativ 20% din totalitatea celor diagnosticate, iar de cele mai multe ori bacteriile implicate sunt: Salmonella, Shigeloza, Yersinioza, Clostridium difficile, Campylobacter si E. coli (cu subtipurile sale enterotoxigenic, enteroaderent, enteroinvaziv, enterohemoragic).
1. Escherichia coli este incriminata si in diareea calatorului, precum si in numeroase dizenterii, colite si sindroame uremice.
2. Salmonella este agentul etiologic al febrei tifoide si poate fi foarte usor transmisa de la animale daca dupa manipularea lor individul nu se spala corect pe maini.
3. Campylobacter se poate transmite prin lapte insuficient preparat termic (nepasteurizat) si prin carne cruda sau “in sange”.
4. Shigella este incriminata in aparitia dizenteriilor. Gastroenteritele bacteriene sunt periculoase, deoarece au o durata mai indelungata si adesea necesita un tratament specific. Ele pot pune in pericol starea de sanatate prin faptul ca favorizeaza deshidratarea acuta a organismului ca rezultat direct al pierderilor hidroelectrolitice prin diaree.
Gastroenteritele parazitare sunt mai rare comparativ cu cele virale si bacteriene, insa prezenta lor nu trebuie neglijata. Giardia, Cryptosporidium parvum si Cyclospora sunt cel mai adesea citate.
Ele pun probleme in special in cazul pacientilor imunodeprimati (Cryptosporidium) si al copiilor. Reprezinta 10% din etiologia gastroenteritelor si adesea trec doar dupa administrarea unui tratament corespunzator.
Calea de contaminare este si in aceste cazuri digestiva, parazitul putand fi ingerat odata cu alimente sau apa insalubra. Inotul in piscine contaminate poate fi o cale frecventa de transmitere.
Alte cauze relativ frecvent intalnite, noninfectioase, includ:
- Contanimarea cu toxine exogene, alergeni alimentari, metale grele. Cel mai adesea metalele grele pot contamina apa potabila.;
- Intoxicatie cu toxine ale fructelor de mare;
- Ingestia unor medicamente ce pot cauza ca efect secundar gastroenterita: antiinflamatoare nesteroidiene, aspirina, antibiotice, laxative, hormoni steroizi, colchicina, agenti colinergici, sorbitol, chinidina;
- Consumul excesiv de cafea si produse pe baza de cafeina;
- Intoleranta la lactoza;
- Colita pseudomembranoasa;
- Efecte secundare ale radioterapiei sau chimioterapiei;
- Tumori carcinoide;
- Boala Crohn;
- Colita ischemica, colita ulcerativa.
Foarte multe cauze raman insa neidentificate, in special in tarile subdezvoltate. Afectiunele se vindeca spontan, insa agentul etiologic nu este determinat.
Gastroenterita poate afecta stomacul si intestinul in grade diferite.
Cele mai frecvente acuze ale pacientului cu o astfel de boala acuta sunt:
- Febra moderata;
- Greata cu sau fara varsaturi;
- Anorexie;
- Cefalee;
- Diaree de intensitate moderata: intre 2- 4 scaune pe zi;
- Senzatia de balonare insotita de crampe abdominale intense;
- Flatulenta;
- Varsaturi: nu apar in toate cazurile si nu este obligatoriu sa insoteasca diareea. Daca insa sunt prezente, gastroenterita este cu atat mai grava, deoarece astfel deshidratarea se poate accentua mult mai rapid.
Simptome de inrautatire a starii generale includ:
- Hematemeza (varsatura cu sange);
- Hematochezie;
- Varsaturi prelungite, mai mult de 48 de ore;
- Febra mare;
- Dureri abdominale intense, localizate in special pe flancul abdominal drept;
- Oligurie (mictiuni reduse numeric si cantitativ), senzatie de tegumente uscate, aparitia uscaciunii mucoaselor, sete exagerata (acestea sunt semne de alarma, care indica instalarea unei stari de deshidratare acuta);
- Alterarea starii de constienta;
- Letargie.
De retinut!
La sugari, deshidratarea se manifesta prin deprimarea fontanelei, prin retragerea ochilor in orbite, aparitia cearcanelor, prin reducerea mictiunilor si prin modificarea consistentei si coloratiei tegumentelor.
Orice semn sugestiv pentru o stare de hidratare inadecvata impune prezentarea de urgenta la pediatru sau la camera de garda a unui spital, pentru ca micutul sa primeasca imediat tratamentul de care are nevoie.
Gastroenterita este o afectiune cu caracter autolimitant. Aceasta nu este insa o regula. Exista anumite categorii la risc, dar exista si situatii in care agentul etiologic este atat de agresiv incat poate depasi chiar si cele mai integre bariere de aparare.
Orice stare generala alterata, caracterizata prin greturi, varsaturi si diaree, care dureaza mai mult de o zi (in cazul adultilor) trebuie investigata. Aceste simptome prezente la copii, batrani si imunodeprimati impun prezentarea de urgenta la spital, orice amanare favorizand agravarea conditiei generale.
In cazul in care alimentarea si hidratarea nu sunt posibile la domiciliu (din varii motive, inclusiv din cauza faptului ca exista o intoleranta pentru alimente, in general), se recomanda prezentarea la camera de garda. In astfel de situatii este necesara rehidratarea parenterala a pacientului, realizata prin perfuzii.
Medicul trebuie anunt de urgenta in cazul in care apar:
- Modificarea starii de constienta;
- Sange in scaun (diaree cu mucus si sange) sau in lichidul de varsatura;
- Varsaturi care se intind pe o perioada mai lunga de 48 de ore;
- Balonare dureroasa;
- Semne sugestive pentru deshidratare.
Diareea persistenta si varsaturile sunt simptome sugestive pentru o gastroenterita, insa ele pot sa apara si in cadrul altor afectiuni. Cauza acestora trebuie intotdeauna investigata corespunzator.
Investigarea pacientului suspectat de gastroenterita trebuie inceputa cu anamneza, in cadrul acesteia medicul putand afla anumite informatii foarte importante. Se poate stabili daca simptomele au caracter acut sau cronic, daca exista factori de risc pentru infectii bacteriene (cum ar fi calatorii in tari exotice), daca pacientul a fost sub tratament antibiotic (sau cu alte medicamente ce pot favoriza sau induce o astfel de afectiune).
In cazul in care simptomele au o durata mai lunga, de saptamani, ele sunt mai degraba sugestive pentru o stare inflamatorie cronica sau pentru o afectiune a sistemului imun. Debutul brusc, in lipsa unor factori de risc cunoscuti poate indica o modificare nesanatoasa a dietei sau poate sa apara pe fondul administrarii unui tratament medicamentos nou.
Este foarte important ca anterior prezentarii la medic, pacientul sa poata descrie anumite caracteristici ale scaunelor, in special frecventa lor si aspectul. Medicul poate intreba daca exista mucus si sange in scaun sau daca acestea sunt doar apoase, deoarece astfel de informatii pot orienta diagnosticul etiologic. Desigur, vor fi recoltate si probe din scaune, insa daca pacientul poate furniza astfel de informatii, ele se dovedesc intotdeauna utile.
Alte informatii utile ce pot fi precizate despre scaunele diareice sunt: daca sunt in cantitate redusa sau crescuta, daca au un continut crescut in grasimi (daca plutesc sau au un aspect uleios).
De asemenea, trebuie precizat daca in aceasta perioada au aparut semne de deshidratare, daca pacientul s-a putut alimenta normal in acest timp sau daca simptomele au fost atat de grave incat au restrictionat alimentatia.
Prezenta febrei este si ea un factor ce trebuie cunoscut. Daca pacientul a avut febra sau frisoane, acestea sugereaza invazia hematogena si cel putin bacteriemie, daca starea nu s-a complicat deja cu septicemie.
Anamneza va fi completata si cu intrebari referitoare la antecedentele familiale si personale, deoarece este important de stabilit daca astfel de simptome au aparut si la alti membri ai familiei sau sunt inregistrate izolat, dar si daca s-au repetat in trecut (si au caracter recurent).
De retinut!
Este foarte important ca pacientii cu simptome sugestive pentru o gastroenterita sa comunice medicului daca au calatorit recent in tari in curs de dezvoltare sau in tari exotice, daca au inotat in piscine (posibil contaminate), daca au baut apa nefiltrata (de exemplu din rauri de munte) sau daca au facut modificari importante ale dietei sau alimentatiei.
Orice modificare a modului in care sunt prelucrate termic alimentele poate fi incriminata in aparitia diareei si varsaturilor.
Alimentele contaminate bacterian determina simptome de gastroenterita dupa o perioada variabila, in functie de fiecare agent patogen in parte. De exemplu, contaminarea cu Salmonella se manifesta dupa 12- 72 de ore, cea cu Clostridium dupa 8-10 ore, cea cu Stafilococ auriu (un agent etiologic mai putin intalnit) dupa 3 - 6 ore.
Examenul fizic este o etapa foarte importanta, ce poate fi realizata concomitent sau consecutiv anamnezei. Examinarea trebuie sa fie foarte amanuntita, pentru a detecta in timp util semne ale deshidratarii, dar si alte efecte ale bolii.
In urma examenului fizic ar trebui excluse si alte posibile cauze de diaree, diagnosticul diferential facandu-se, in prezenta acestor simptome, cu: megacolonul toxic, apendicita, pancreatita, colecistita acuta, sindrom hemolitic uremic.
Cel mai important element al examenului fizic este stabilirea starii de hidratare. Semne ale deshidratarii sunt, la adult: uscaciunea membranelor, tahicardie, hipotensiune, alterarea obiectiva a statusului mental, oligurie.
Aprecierea deshidratarii la copilul mic se face prin observarea scaunelor si mictiunilor (scutecul este adesea uscat), prin disparitia lacrimilor, printr-o modificare (in sensul scaderii) timpului de reumplere a patului capilar (recolorarea tegumentara), prin deprimarea fontanelei anterioare.
Examinarea abdomenului trebuie facuta cu foarte mare grija deoarece acesta este adesea foarte sensibil, sensibilitatea fiind generalizata. Este foarte important de stabilit daca este vorba de un abdomen acut chirurgical, daca exista borborigme (zgomote intestinale care sugereaza faptul ca peristaltismul intestinal este inca pastrat), daca exista mase intraabdominale (abcese) sau organomegalie.
Alte afectiuni cu simptome similare ce trebuie excluse, astfel incat sa nu apara erori de tratament, include apendicita acuta, pancreatita acuta, ocluzia intestinala, colite pseudomembranoase si tumori carcinoide.
Investigatiile paraclinice de specialitate includ in astfel de situatii urmatoarele:
1. Analiza microbiologica a scaunului (realizarea de coproculturi) pentru determinarea agentului etiopatiogenic posibil implicat
In cadrul acestui test se poate determina si daca exista sau nu leucocite in scaun, prezenta lor indicand o diaree de natura inflamatoare. La aproximativ 90% dintre pacientii infectati cu Salmonella si Shigella apar leucocite in scaun.
O astfel de investigatie este utila doar daca se suspecteaza inca de la inceput o infectie bacteriana. Culturile din scaun trebuie efectuate daca pacientul prezinta febra, scaune sangvinolente sau muco-sangvinolente.
Examinarile coprologice de rutina sunt capabile sa determine doar infectia cu Salmonella, Shigella, Campylobacter si Yersinia. In cazul in care se suspecteaza alte bacterii (specii de Vibrio cholerae, E.coli) se vor face culturi pe medii speciale. Aceste metode sunt mai costisitoare, insa si rezultatele sunt mult mai sigure.
2. Investigatii generale de laborator: includ determinarea functiei renale, hepatice, analiza hemogramei si a electrolitilor
Aceste teste sunt utile doar in evaluarea gravitatii bolii si aprecierea statusului de deshidratare al pacientului, ele nu pot stabili etiologia gastroenteritei. In cazul pacientilor cu deshidratare accentuata se recomanda determinarea nivelului ureei si creatininei pentru a se stabil daca s-a instalat hiponatremia sau hipernatremia.
Investigatiile imagistice sunt recomandate doar daca se suspicioneaza o obstructie intestinala, megacolon toxic sau perforatie intestinala. Altfel, acestea nu sunt utile iar realizarea lor nu este recomandata.
Sigmoidoscopia este si ea o investigatie la care se apeleaza doar in conditii particulare, daca exista semne care sa indice o posibila afectiune inflamatorie sau colita pseudomembranoasa.
Scopurile tratamentului pacientilor cu gastroenterita sunt in principal evitarea instalarii unor stari de deshidratare, abordarea simptomelor principale (in special durere, febra), identificarea si tratarea complicatiilor. Evaluarea starii de hidratare se face inca de la prezentarea la camera de garda, din timpul anamnezei.
Aplicarea unor masuri care sa impiedice instalarea deshidratarii pot fi luate si de catre pacient acasa pana sa se prezinte la camera de garda.
Tratamentul la domiciliu
Cea mai importanta recomandare in aceasta situatie este consumarea a cat mai multor lichide. Deoarece deshidratarea are numeroase consecinte sistemice, este important ca lichidele consumate sa aduca organismului si o parte din electrolitii care se pierd prin diaree si varsaturi.
De aceea, apa potabila, apa plata nu este cel mai bun lichid de rehidratare, deoarece continutul ei in electroliti este foarte redus. Din aceleasi motiv trebuie evitate si bauturile carbogazoase, cele pe baza de cafeina, ceaiurile.
Intestinul iritat nu este capabil sa absoarba corespunzator apa, si in plus, aceasta poate dilua si mai mult electrolitii restanti. Astfel pot sa apara importante complicatii electrolitice si chiar convulsii.
Rehidratarea copiilor trebuie facuta cu solutii special concepute pentru a servi acestui scop, care se pot gasi in farmacii si care au proportia adecvata de electroliti. Dupa fiecare scaun, copii mai mici de 2 ani trebuie sa primeasca 100 ml de solutie de rehidratare, iar copii cu varsta de peste 2 ani pot primi pana la 250 ml de solutie de rehidratare. Adultii trebuie sa consume cat mai multe lichide rehidratante, deoarece nevoile organismului matur sunt mult mai complexe.
Aceste recomandari inlocuiesc exclusiv pierderile prin diaree. Pentru ca starea de hidratare sa se mentina in parametri optimi, pacientii trebuie sa consume cantitati suplimentare de lichide.
In cazul in care lichidele de rehidratare nu sunt disponibile, specialistii au intocmit o reteta pentru prepararea unor amestecuri ce pot suplini pierderile electrolitice. Acestea contin 2 linguri de zahar (sau miere), 1/4 lingura de sare de masa, 1/4 lingura de bicarbonat de sodiu.
Acestea se adauga intr-un litru de apa, care in prealabil a fost fiarta si racita. Un astfel de amestec poate preveni aparitia tulburarilor hidroelectrolitice, insa pacientul trebuie sa se prezinte la spital pentru ca starea lui de sanatate sa fie apoi corect evaluata si tratamentul sa fie cat mai prompt instituit.
Chiar daca poate fi mai dificil, pacientii trebuie sa incerce sa consume si alimente solide. Specialistii insista ca dupa 24 de ore de alimentatie lichida, meniul sa fie alcatuit din banane, orez, sos de mere (sau piure de mere, dar fara zahar), paine prajita, paste si rosii.
Meniul copiilor este special realizat si el trebuie instituit doar de catre medicul pediatru. Copii mici nu trebuie sa primeasca drept solutii de rehidratare ceaiuri, apa plata sau sucuri. In astfel de situatii apare riscul de inducere a convulsiilor hiponatremice. Copilul mic trebuie prezentat cat mai rapid la medic. In aceste cazuri tratamentul etiologic este foarte important.
Ulterior pacientul va primi si o dieta speciala, alcatuita in principal din apa de orez, supe de morcovi, pulberi de roscove. Chiar si in prezenta administrarii unor fluide pentru rehidratare, starea copilului poate sa se agraveze foarte rapid. Prezentarea la medic devine astfel o urgenta.
In cazul adultilor deshidratarea poate sa apara mai tardiv, comparativ cu copiii. Organismul are in aceste situatii o rezerva mult mai mare si poate face fata anumitor situatii critice.
Daca insa nu se iau masuri prompte, chiar si cel mai rezistent organism se va resimti. De cele mai multe ori complicatiile severe si deshidratarea apar pe fondul unor afectiuni cronice cum ar fi insuficienta renala cronica sau diabetul zaharat.
Rehidratarea adultilor poate fi facuta cu sucuri naturale de fructe, fluide necafeinizate si nelactozate. Se pot consuma bauturi disponibile in comert, al caror scop este rehidratarea si reechilibrarea electrolitica.
Dupa 24 de ore de dieta lichida si dupa ce varsaturile au incetat, se poate institui dieta cu alimente solide si semisolide, care poate include aceleasi principii alimentare: morcovi, orez, banane, rosii, paste si paine prajita.
Pacientii trebuie consultati de catre un medic specialist infectionist, mai ales daca diareea este cronica, daca exista tratament antibiotic de fond sau daca exista si alte afectiuni infectioase concomitente (in special infectie HIV).
Specialistii recomanda pacientilor ca pana la prezentarea la camera de garda sa incerce sa se rehidrateze oral. In cazul in care acesta nu este o optiune (datorita varsaturilor recurente), la spital rehidratarea se va face pe cale intravenoasa. In cazurile grave, echipa de specialisti care se va ocupa de pacient poate fi mult mai complexa, incluzand un gstroenterolog, toxicolog sau chiar chirurg generalist.
Daca starea pacientului este instabila, masurile terapeutice care vor fi luate pot fi destul de agresive, reechilibrarea organismului trebuind facuta cat mai rapid.
Tratamentul medicamentos isi propune sa reduca motilitatea intestinala, sa previna aparitia complicatiilor si, daca este posibil, sa reduca durata de evolutie a bolii. De curand a fost aprobabt si a inceput sa fie utilizat un vaccin impotriva rotavirusurilor, destinat copiilor. Se fac trei rapeluri, incepand de la varsta de 6-12 saptamani si incheind la varsta de 32 de saptamani.
Tratamentul antiobiotic este destinat cazurilor de gastroenterita infectioasa bacteriana. Acestea sunt cele mai grave, si au o evolutie mai indelungata. In plus, antibioticele pot actiona specific doar impotriva bacteriilor. Tratamentul nu se face decat dupa ce se stabileste cu certitudine diagnosticul etiologic si vin si rezultatele antibiogramei. Antibiograma este o investigatie in urma careia se determina la care antibioitice este sensibila bacteria incriminata in aparitia bolii. In cazul in care se vor folosi antibiotice nepotrivite, exista riscul ca afectiunea sa se agraveze, iar flora intestinala sa fie suplimentar agresata.
Antibioticele alese trebuie sa acopere o gama cat mai larga de germeni (sa aibe spectru cat mai larg). Acestea pot fi:
- Ciprofloxacin: sunt recomandate in special in diareeile cu Salmonella, Campylobacter, E. coli, Shigella si Yersinia.
- Trimetoprim - sulfametoxazol: se administreaza pacientilor cu varsta de peste 18 ani, mai ales daca este vorba de diaree produsa de Campylobacter.
- Vancomicina: este destinata tratamentului diareeilor cu Clostridium difficile.
Tratamentul antiemetic este destinat ameliorarii greturilor si varsaturilor. Poate avea anumite efecte secundare, mai ales daca pacientul este sever deshidratat. Trebuie administrat cu foarte multa precautie si doar sub stricta supraveghere medicala. Dozele alese trebuie sa fie cele minim active, iar de ce mai multe ori un astfel de tratament nu este recomandat copiilor.
Antiemeticele incluse in schemele actuale includ prometazina, proclorperazina si ondansetron. Uneori astfel de medicamente pot fi administrate si sub forma de supozitoare, daca pacientul nu poate sa le ia oral.
Administrarea agentilor antidiareici isi propune sa reduca numarul scaunelor si sa creasca consistenta acestora. Nu sunt recomandati pacientilor cu dizenterie si trebuie administrati doar daca diareea nu a aparut prin mecanism toxigenic. Agentii antidiareici utilizati in prezent includ imodium (loperamida), sulfat de atropina.
Tratamentul ulterior, dupa stabilizarea initiala a pacientilor include managementul complicatiilor (atat toxice cat si nontoxice), si al sepsisului. Pacientii trebuie sa fie preveniti ca dupa o astfel de afectiune, exista posibilitatea ca realimentarea sa nu fie la fel de usoara.
Pot sa apara anumite intolerante la alimente, de aceea nu se recomanda un regim foarte variat si in nici un caz un regim abundent.
Alimentele trebuie reintroduse moderat, treptat, si pe masura ce organismul se reobisnuieste cu ele, dieta poate fi din ce in ce mai variata.
Cele mai importante recomandari in vederea prevenirii infectiei cu agenti patogeni resposabili de aparitia gastroenteritei sunt reprezentate de respectarea normelor elementare de igiena. Specialistii ne sfatuiesc sa ne spalam cat mai des pe maini, in special dupa folosirea toaletei, dupa manipularea banilor, dupa folosirea mijloacelor de transport in comun.
De asemenea, este foarte important si ca alimentele pe care le consumam sa fie depozitate in spatii igienice si la temperaturi care sa le impiedice degradarea si contaminarea bacteriana.
Alte sfaturi utile includ:
- Spalarea rufelor bebelusilor la temperaturi mari, care sa distruga germenii;
- Vaccinarea impotriva rotavirusurilor, impotriva Salmonellei si a Vibio cholerei;
- Evitarea calatoriilor in tari in curs de dezvolatre sau evitarea consumarii apei de la robinet daca ne aflam in astfel de tari;
- Respectarea regimurilor alimentare in cazul in care exista intoleranta la lactoza;
- Evitarea fructelor de mare, mai ales de catre pacientii cu stari de imunosupresie;
- Evitarea consumului apei neimbuteliate. Apa din rauri, lacuri, oricat de curata ar parea, este adesea foarte infestata.
Cele mai frecvente complicatii asociate gastroenteritei includ:
- Deshidratare;
- Malabsorbtie;
- Intoleranta tranzitorie la lactoza;
- Diaree cronica;
- Infectii sistemice diseminate (meningita, pneumonie, artrita), mai ales in infectiile cu Salmonella;
- Sindrom hemolitic-uremic;
- Megacolon toxic.
Prognosticul pacientilor este, in majoritatea cazurilor, foarte bun, gastroenterita vindecandu-se (cu sau fara tratament) in cateva zile. Daca insa afectiunea apare pe un teren imunodeprimat sau la pacienti de varste extreme pot sa apara complicatii, unele care ameninta chiar supravietuirea.