Alimentele organice nu sunt mai sanatoase decat cele obisnuite, potrivit unui studiu

Alimentele organice nu au beneficii nutritive sau de sanatate in plus fata de cele obisnuite, potrivit unui raport al cercetatorilor britanici de la London School of Hygiene&Tropical Medicine publicat miercuri, informeaza Reuters.

Consumatorii platesc preturi mai mari pentru alimentele organice, datorita beneficiilor de sanatate vehiculate, ceea ce a dat nastere unei piete globale estimate la 48 de miliarde de dolari in 2007, potrivit raportului.

O revizuire sistematica a 162 de lucrari stiintifice publicate in literatura stiintifica in ultimii 50 de ani arata ca nu este nicio diferenta semnificativa intre mancarea de tip organic si cea normala. "Exista un mic numar de diferente in continutul de nutrienti intre alimentele organice si cele produse in mod conventional, dar acestea nu au nicio relevanta pentru sanatatea publica", a declarat Alan Dangour, unul dintre autorii raportului.

Potrivit cercetatorilor, rezultatele raportului lor indica faptul ca nu exista nicio dovada pentru a sustine selectarea alimentelor organice in locul celor produse in mod conventional pe baza superioritatii nutritionale.

Rezultatele cercetarii, care a fost comandata de Agentia pentru Standarde in Alimentatie a Guvernului britanic, au fost publicate in American Journal of Clinical Nutrition.

Vanzarile alimentelor organice au scazut pe anumite piete, inclusiv in Marea Britanie, deoarece recesiunea a facut consumatorii sa renunte la aceste costuri.