Intocmirea, emiterea si utilizarea dovezilor de onorabilitate si moralitate profesionala ale medicilor, medicilor dentisti si ale farmacistilor

HOTARARE Nr. 1.464 din 18 octombrie 2006 pentru aprobarea Normelor privind intocmirea, emiterea si utilizarea dovezilor de onorabilitate si moralitate profesionala ale medicilor, medicilor dentisti si ale farmacistilor

In temeiul ARTICOLUL 108 din Constitutia Romaniei, republicata, al ARTICOLUL 462 alin. (3), ARTICOLUL 551 alin. (3) si al ARTICOLUL 636 alin.(3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare,

Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.

Articol unic

Se aproba Normele privind intocmirea, emiterea si utilizarea dovezilor de onorabilitate si moralitate profesionala ale medicilor, medicilor dentisti si ale farmacistilor, prevazute in anexa care face parte integranta din prezenta hotarare.

ANEXA

NORME privind intocmirea, emiterea si utilizarea dovezilor de onorabilitate si moralitate profesionala ale medicilor, medicilor dentisti si ale farmacistilor

ARTICOLUL 1.

(1) In sensul prezentelor norme, prin certificat profesional curent se intelege documentul cuprinzand datele personale relevante cu privire la onorabilitate si moralitate, inclusiv la competenta cu care medicii, medicii dentisti si farmacistii isi exercita profesia.

(2) Certificatul profesional curent se emite de catre organizatia profesionala de profil abilitata prin lege cu controlul si monitorizarea profesiei posesorului, in scopul garantarii calitatii serviciilor furnizate si a sigurantei pacientilor aflati in relatie cu acesta.

ARTICOLUL 2.

(1) Intocmirea si emiterea certificatului profesional curent se fac cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, cu modificarile si completarile ulterioare, si a prevederilor Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice, cu completarile ulterioare.

(2) La cererea medicului, medicului dentist sau a farmacistului interesat ori la cererea autoritatii competente omoloage dintr-un alt stat, Colegiul Medicilor din Romania, Colegiul Medicilor Dentisti din Romania si, respectiv, Colegiul Farmacistilor din Romania elibereaza certificatul prevazut la ARTICOLUL 1, in termen de 30 de zile de la inregistrarea solicitarii.

(3) Certificatul profesional curent este valabil pe o durata de 3 luni de la data emiterii.

ARTICOLUL 3.

Medicii, medicii dentisti si, respectiv, farmacistii au obligatia sa solicite eliberarea documentului prevazut la ARTICOLUL 1, in vederea:
a) intocmirii dosarului de inscriere la orice examen de promovare profesionala sau concurs de ocupare a unui post vacant de medic, de medic dentist si, respectiv, de farmacist;
b) infiintarii cabinetelor medicale/de medicina dentara, in cazul medicilor, respectiv al medicilor dentisti;
c) exercitarii profesiei in afara granitelor Romaniei.

ARTICOLUL 4.

Certificatul profesional curent trebuie sa cuprinda cel putin urmatoarele informatii obligatorii privind medicul, medicul dentist si farmacistul in cauza:

a) numele si prenumele;

b) cetatenia, inclusiv dubla cetatenie, si, dupa caz, detalii cu privire la modificarile care privesc acest aspect;

c) codul numeric personal si numarul de identificare profesionala;

d) sexul;

e) data nasterii, respectiv ziua, luna, anul, localitatea, tara;

f) descrierea calificarii primare in profesie: data obtinerii, institutia de invatamant superior absolvita, denumirea acesteia, localitatea, diploma, seria, numarul, denumirea calificarii sau, dupa caz, a calificarilor relevante obtinute; de la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana descrierea calificarii primare in profesie cuprinde, de asemenea: titlul oficial de calificare, listat pentru Romania de Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European si a Consiliului, precum si titulatura completa a acestei directive;

g) date cu privire la formele de invatamant postuniversitar absolvite, respectiv: specialitatea sau specialitatile si atestatele de studii complementare dobandite, gradul profesional, inregistrate in baza de date a organizatiei profesionale emitente a certificatului profesional curent, cu precizarea datei obtinerii si a denumirii calificarii sau, dupa caz, a calificarilor obtinute. De la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, datele cu privire la specialitatile dobandite cuprind, de asemenea: titlul oficial de calificare al specialitatii, listat pentru Romania de Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European si a Consiliului, precum si titulatura completa a acestei directive;

h) adresa locului de munca, iar in absenta acestuia, adresa domiciliului sau, dupa caz, a resedintei, cu acordul expres al medicului, medicului dentist si, respectiv, al farmacistului in cauza;

i) date privind dreptul de exercitare a profesiei, fara restrictii constand in suspendarea ori interdictia temporara sau definitiva a dreptului de exercitare a profesiei, inclusiv a unor anumite activitati medicale. In cazurile de suspendare sau interdictie a dreptului de exercitare a profesiei, se mentioneaza durata si motivele care au condus la aplicarea masurii respective. Mentiunea se face in conditiile prevazute la ARTICOLUL 2 alin. (1).

ARTICOLUL 5.

Certificatul profesional curent trebuie sa contina urmatoarele caracteristici obligatorii de redactare:

a) antetul organizatiei profesionale emitente cuprinzand denumirea, sediul, precum si coordonatele de contact telefon, fax, adresa e-mail;

b) denumirea si sediul destinatarului;

c) seria si numarul de inregistrare;

d) data emiterii;

e) semnatura in original a persoanei oficial abilitate;

f) stampila organizatiei profesionale emitente.

ARTICOLUL 6.

Certificatul profesional curent se redacteaza in limba romana, iar atunci cand este emis in vederea exercitarii profesiei in afara granitelor Romaniei sau la solicitarea autoritatilor competente omoloage dintr-un stat membru al Uniunii Europene, dintr-un stat apartinand Spatiului Economic European sau din Confederatia Elvetiana, se redacteaza si in una din limbile de circulatie din Uniunea Europeana. In toate cazurile, certificatul profesional curent trebuie sa cuprinda categoriile de informatii prevazute la ARTICOLUL 4.

ARTICOLUL 7.

(1) In cazul unei intelegeri prealabile cu autoritatea competenta omoloaga din unul dintre statele prevazute la ARTICOLUL 6, certificatul profesional curent poate fi redactat si in format electronic.

(2) In cazul prevazut la alin. (1), documentul contine urmatoarele caracteristici obligatorii de redactare:
a) logoul, sediul si coordonatele de contact ale organizatiei profesionale emitente;
b) denumirea si sediul destinatarului;
c) seria si numarul de inregistrare;
d) data emiterii;
e) semnatura electronica a persoanei oficial abilitate.

ARTICOLUL 8.

La intocmirea certificatului profesional curent, organizatiile profesionale emitente au obligatia sa aplice masuri de siguranta adecvate in vederea reducerii posibilitatilor de fraudare a documentului.

ARTICOLUL 9.

(1) Emiterea certificatului profesional curent nu exclude schimbul de informatii detaliate dintre organizatiile profesionale prevazute la ARTICOLUL 1 alin. (2), in calitate de emitente sau destinatare ale acestui document, si autoritatile competente omoloage din statele prevazute la ARTICOLUL 6, cu privire la datele continute sau in scopul completarii acestora.

(2) In vederea continuarii, in conditii optime, a procedurii de inregistrare a medicilor, medicilor dentisti si farmacistilor cetateni romani sau care provin din Romania la o autoritate competenta din unul dintre statele prevazute la ARTICOLUL 6, in scopul exercitarii profesiei in acel stat, Colegiul Medicilor din Romania, Colegiul Medicilor Dentisti din Romania si Colegiul Farmacistilor din Romania transmit, in intervalul stabilit de comun acord cu autoritatea respectiva, datele solicitate de aceasta cu privire la certificatul profesional curent.

ARTICOLUL 10.

(1) Schimbul activ de informatii are loc cu precadere:
a) in caz de suspendare sau de interdictie a dreptului de exercitare a profesiei de medic, de medic dentist sau de farmacist;
b) in caz de suspiciune asupra autenticitatii documentului prevazut la ARTICOLUL 1, care a produs deja efecte sau care ar putea produce efecte in viitor.

(2) In cazurile prevazute la alin. (1), organizatiile profesionale prevazute la ARTICOLUL 1 alin. (2) anunta, in regim de urgenta, statul de origine sau de provenienta al posesorului, precum si autoritatile competente omoloage din statul membru al Uniunii Europene, din statul apartinand Spatiului Economic European sau din Confederatia Elvetiana in care acesta a fost ori este inregistrat sau in care se presupune, pe baza unor motive obiective, ca urmeaza sa solicite inregistrarea.

ARTICOLUL 11.

In situatiile de suspendare sau de interzicere a dreptului de exercitare a profesiei de medic, de medic dentist sau de farmacist, inclusiv de interzicere a unor anumite activitati medicale, schimbul de informatii dintre organizatiile profesionale prevazute la ARTICOLUL 1 alin. (2) si autoritatile competente omoloage din unul dintre statele prevazute la ARTICOLUL 6, cu privire la faptele relevante care au condus la aplicarea masurii restrictionarii, se face cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale Legii nr. 506/2004, cu completarile ulterioare.

ARTICOLUL 12.

(1) In cazurile privind interzicerea sau suspendarea dreptului de exercitare a profesiei de medic, de medic dentist sau de farmacist, informatiile includ cel putin urmatoarele categorii:
a) fapte sanctionate de legea penala;
b) fapte ce constituie abateri deontologice;
c) motive ce tin de starea de sanatate necorespunzatoare exercitarii profesiei;
d) informatii suplimentare, in cazul in care se constata diferente in legislatia sau practica celor doua state, care ar putea conduce la un rezultat diferit.

(2) In cazul suspendarii dreptului de exercitare a profesiei pentru motivele prevazute la alin. (1) lit. c), care se mentioneaza in certificatul profesional curent, nu se solicita autoritatii competente emitente informatii suplimentare.

ARTICOLUL 13.

Pana la solutionarea definitiva a cauzei, organizatiile profesionale care emit documentul prevazut la ARTICOLUL 1 sunt abilitate sa solicite sau sa transmita autoritatilor competente omoloage din unul dintre statele prevazute la ARTICOLUL 6 informatii cu privire la fiecare caz de suspendare sau de interdictie temporara a dreptului de exercitare a profesiei pentru fapte care pun in pericol siguranta pacientilor si a sistemului sanitar.

ARTICOLUL 14.

Analizand informatiile transmise cu privire la faptele relevante care au condus la suspendarea sau interdictia dreptului de exercitare a profesiei de medic, de medic dentist si, respectiv, de farmacist pe teritoriul unuia dintre statele prevazute la ARTICOLUL 6, Colegiul Medicilor din Romania, Colegiul Medicilor Dentisti din Romania si Colegiul Farmacistilor din Romania decid, in baza legii, de la caz la caz, asupra acordarii dreptului de exercitare a profesiei in Romania.

ARTICOLUL 15.

In termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei hotarari, Colegiul Medicilor din Romania, Colegiul Medicilor Dentisti din Romania si Colegiul Farmacistilor din Romania vor desemna structurile abilitate cu intocmirea si eliberarea certificatului profesional curent.

ARTICOLUL 16.

In vederea asigurarii continuitatii furnizarii serviciilor medicale, medico-dentare si farmaceutice, pentru o perioada de 6 luni de la intrarea in vigoare a prezentei hotarari, la intocmirea dosarului de inscriere la examenele de promovare profesionala sau concursurile de ocupare a posturilor vacante de medic, de medic dentist si, respectiv, de farmacist, precum si la intocmirea dosarelor de infiintare a cabinetelor medicale/de medicina dentara, certificatul profesional curent se inlocuieste cu certificatul de membru al organizatiilor profesionale prevazute la ARTICOLUL 15, in copie, insotit de adeverinta privind conduita profesionala a detinatorului, eliberata, dupa caz, de Colegiul Medicilor din Romania, de Colegiul Medicilor Dentisti din Romania sau de Colegiul Farmacistilor din Romania.