Organizarea si functionarea activitatilor si practicilor de medicina complementara sau alternativa

CAPITOLUL I - Dispozitii generale


Lege nr. 118/2007

Publicat in Monitorul oficial partea I nr. 305 din 08/05/2007

ARTICOLUL 1

Prezenta lege are drept scop reglementarea activitatilor si practicilor de medicina complementara/alternativa care vizeaza prevenirea imbolnavirilor, promovarea sanatatii, vindecarea bolilor si optimizarea din punct de vedere biopsihosocial si spiritual a fiintei umane.

ARTICOLUL 2

In sensul prezentei legi, medicina complementara si/sau alternativa cuprinde acele practici de ingrijiri de sanatate care nu sunt integrate in sistemul principal al serviciilor medicale de sanatate si sunt folosite ca terapii adjuvante sau pot inlocui terapiile clasice. Practicile si activitatile de medicina complementara/ alternativa au la baza teoriile, credintele si experienta diferitelor culturi nationale folosite pentru prevenirea, diagnosticul si tratamentul bolilor somatice si psihice.

ARTICOLUL 3

(1) Domeniul medicinei complementare/alternative cuprinde practici si terapii naturiste, biologice, de nutritie, terapii manuale, bioelectromagnetice si energetice.
(2) Principalele domenii de practica ale medicinei complementare/alternative recunoscute pe plan mondial sunt prezentate in anexa care face parte integranta din prezenta lege. Alte domenii de practica in medicina complementara/alternativa pot fi stabilite prin ordin al ministrului sanatatii publice. Pentru fiecare dintre aceste domenii se vor crea de catre asociatiile din fiecare domeniu, in cazul in care nu exista deja, standarde ocupationale care se revizuiesc periodic si se aproba conform reglementarilor legale in vigoare.

CAPITOLUL II - Dreptul de practica si organizarea activitatilor de medicina complementara/alternativa


ARTICOLUL 4
(1) Activitatile si practicile de medicina complementara/alternativa pot fi exercitate de urmatoarele categorii profesionale, in conditiile prevazute de lege:
a) medici, medici dentisti si farmacisti;
b) psihologi;
c) absolventi ai altor institutii de invatamant superior.
(2) Pentru a deveni practicieni de medicina complementara/alternativa, persoanele prevazute la alin. (1) sunt obligate sa posede autorizatia de libera practica eliberata, conform legii, de Ministerul Sanatatii Publice cu avizul Centrului National de Perfectionare in Domeniul Sanitar.

ARTICOLUL 5

Autorizatia de libera practica de medicina complementara/alternativa se elibereaza pe baza urmatoarelor acte:
a) diploma eliberata de institutia de invatamant superior sau atestatul ori certificatul de pregatire specifica in domeniu;
b) certificat de cazier judiciar;
c) certificat de sanatate;
d) avizul Ordinului Practicienilor de Medicina Complementara/Alternativa.

ARTICOLUL 6

(1) In vederea exercitarii medicinei complementare/alternative, practicianul de medicina complementara/alternativa adera la Ordinul Practicienilor de Medicina Complementara/Alternativa.
(2) Ordinul Practicienilor de Medicina Complementara/Alternativa se organizeaza si functioneaza ca organizatie profesionala, neguvernamentala, apolitica, avand ca obiect de activitate controlul si supravegherea exercitarii profesiei de practician de medicina complementara/alternativa.
(3) Ordinul Practicienilor de Medicina Complementara/Alternativa se organizeaza si functioneaza la nivel teritorial si national.
(4) Regulamentul de organizare si functionare al Ordinului Practicienilor de Medicina Complementara/Alternativa se aproba prin ordin al ministrului sanatatii publice.
(5) Autorizatia de libera practica a practicienilor de medicina complementara/alternativa se reinnoieste obligatoriu la interval de 3 ani de catre Ministerul Sanatatii Publice cu avizul Centrului National de Perfectionare in Domeniul Sanitar.

ARTICOLUL 7

Practicarea acupuncturii, a homeopatiei, a apiterapiei, a fitoterapiei, a chiropracticii si a osteopatiei, a medicinei traditionale orientale este permisa numai medicilor, medicilor dentisti sau, dupa caz, farmacistilor si este reglementata de Ministerul Sanatatii Publice, prin norme.

ARTICOLUL 8

Practicianul de medicina complementara/alternativa care nu poseda diploma de medic, medic dentist sau, dupa caz, farmacist sau care nu a obtinut autorizatie de libera practica in domeniul respectiv este obligat sa efectueze o pregatire specifica de scurta durata recunoscuta de Ministerul Sanatatii Publice, corespunzatoare standardelor ocupationale aprobate prin reglementarile legale in vigoare.

ARTICOLUL 9

(1) Practicianul de medicina complementara/alternativa care nu este medic, medic dentist sau, dupa caz, farmacist nu poate exercita anumite activitati si practici medicale stabilite de Ministerul Sanatatii Publice si Colegiul Medicilor din Romania si nu poate folosi titlurile de doctor, medic, medic dentist sau, dupa caz, farmacist.
(2) Medicii, medicii dentisti sau, dupa caz, farmacistii practicieni de medicina complementara/alternativa cu autorizatie de libera practica eliberata de Colegiul Medicilor din Romania, Colegiul Medicilor Dentisti din Romania sau de Colegiul Farmacistilor din Romania pentru un anumit domeniu pot trata anumite afectiuni corespunzatoare domeniului respectiv si pot prescrie anumite medicamente/tratamente complementare si/sau alternative conform metodologiei stabilite de Ministerul Sanatatii Publice, potrivit reglementarilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii.
(3) Practicienii autorizati in domeniul medicinei complementare/alternative, care nu sunt medici, medici dentisti sau, dupa caz, farmacisti, pot interveni, dupa caz, in completarea si/sau continuarea terapiilor medicale, conform unor reguli precise de procedura, numai cu acordul scris al pacientului, la recomandarea scrisa a unui medic.

ARTICOLUL 10

Practicianul de medicina complementara/alternativa are dreptul sa foloseasca numai cunostintele, mijloacele si metodele pentru care este autorizat si atestat, conform standardului ocupational aprobat din domeniul respectiv.

ARTICOLUL 11

(1) Tehnicile si practicile de medicina complementara/alternativa se desfasoara in cabinete de terapie complementara/alternativa organizate conform legii ca societati comerciale sau activitati independente desfasurate de persoane fizice, cu acest obiect de activitate.
(2) Medicii, medicii dentisti sau, dupa caz, farmacistii practicieni de medicina complementara/alternativa isi pot organiza cabinete medicale conform legii.
(3) Denumirea de "centru de ingrijiri de sanatate" nu poate fi utilizata daca nu exista cel putin un angajat medic sau asistent medical.

ARTICOLUL 12

Practicarea medicinei complementare/alternative este permisa si in anumite institutii medicale alaturi de medicina clasica, alopata, pe baza normelor elaborate de Ministerul Sanatatii Publice si Colegiul Medicilor din Romania, Colegiul Medicilor Dentisti din Romania si de Colegiul Farmacistilor din Romania.

ARTICOLUL 13

Practicianul de medicina complementara/alternativa este obligat sa tina evidenta pacientilor tratati, a metodelor si a mijloacelor de tratament folosite pentru fiecare caz.

ARTICOLUL 14

(1) Prepararea, producerea si distributia remediilor folosite de medicina complementara/alternativa este strict reglementata de Ministerul Sanatatii Publice.
(2) Autorizatia pentru producerea si distributia remediilor se elibereaza de Ministerul Sanatatii Publice.
ARTICOLUL 15

Vanzarea produselor homeopatice, a medicatiei complementare/alternative si a altor remedii se face in unitatile farmaceutice autorizate de Ministerul Sanatatii Publice si in magazine autorizate corespunzator normelor legale.

CAPITOLUL III - Drepturile si accesul pacientilor la terapii si practici de medicina complementara/alternativa


ARTICOLUL 16

Toate persoanele au acces liber la tratamente si practici de medicina complementara/alternativa, reglementate conform legii.

ARTICOLUL 17

Persoanele care se adreseaza unui practician de medicina complementara/alternativa beneficiaza de tratament de medicina complementara/alternativa numai dupa exprimarea, in scris, a acordului de vointa.

ARTICOLUL 18

(1) Persoanele care se adreseaza unui practician de medicina complementara/alternativa beneficiaza de confidentialitatea datelor privind starea de sanatate.
(2) Persoanele prevazute la alin. (1) trebuie sa primeasca informatii scrise, accesibile si usor de inteles, pentru a cunoaste beneficiile si riscurile la care se expun.

ARTICOLUL 19

Practicile si procedurile de care beneficiaza persoanele tratate de medicii, medicii dentisti sau, dupa caz, farmacistii practicieni de medicina complementara/alternativa ori de practicienii autorizati in domeniul medicinei complementare/alternative sunt stabilite de Ministerul Sanatatii Publice si de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, sunt prevazute in contractul-cadru si sunt decontate din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate.

CAPITOLUL IV - Organizatii profesionale ale practicienilor de medicina complementara/alternativa si controlul exercitarii activitatilor


ARTICOLUL 20

In cadrul Ordinului Practicienilor de Medicina Complementara/Alternativa functioneaza comisii de specialitate pentru fiecare domeniu de practica de medicina complementara/alternativa, care au obligatia sa reglementeze activitatea profesionala a practicienilor din fiecare domeniu specific.

ARTICOLUL 21

(1) Ordinul Practicienilor de Medicina Complementara/Alternativa este obligat sa elaboreze Codul de etica profesionala, cu sprijinul comisiilor de specialitate.
(2) Codul de etica profesionala cuprinde drepturile de practica, sanctiunile disciplinare pentru incompetenta profesionala, restrictii de practica in caz de incompatibilitate sau de afectare a sanatatii pacientului.

ARTICOLUL 22

Evidenta practicienilor de medicina complementara/alternativa se tine in Registrul unic al practicienilor de medicina complementara/alternativa, care se pastreaza la sediul Ordinului Practicienilor de Medicina Complementara/Alternativa si se comunica in mod obligatoriu Centrului National de Perfectionare in Domeniul Sanitar.
ARTICOLUL 23

Ministerul Sanatatii Publice, Colegiul Medicilor din Romania, Colegiul Medicilor Dentisti din Romania si Colegiul Farmacistilor din Romania stabilesc, cu consultarea Ordinului Practicienilor de Medicina Complementara/Alternativa, curriculum de studii pentru institutiile care pregatesc practicieni de medicina complementara/alternativa pentru a garanta nivelul de calificare.

ARTICOLUL 24

(1) Ministerul Sanatatii Publice infiinteaza, in cadrul Centrului National de Perfectionare din Domeniul Sanitar, Departamentul de medicina complementara/alternativa care indruma si controleaza activitatile in domeniu, inclusiv pregatirea profesionala a practicienilor de medicina complementara/alternativa.
(2) Departamentul de medicina complementara/alternativa acrediteaza furnizorii si programele de formare profesionala pentru practicienii de medicina complementara/alternativa.

CAPITOLUL V - Dispozitii tranzitorii si finale


ARTICOLUL 25

Incalcarea prevederilor prezentei legi, inclusiv culpa profesionala, atrage raspunderea patrimoniala, disciplinara, civila, contraventionala sau penala, dupa caz.

ARTICOLUL 26

In aplicarea prezentei legi Ministerul Sanatatii Publice emite norme metodologice, in termen de un an de la publicarea prezentei legi in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

ARTICOLUL 27

In termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a normelor metodologice prevazute la ARTICOLUL 26, toti practicienii de medicina complementara/alternativa care desfasoara sub orice forma activitati si practici de medicina complementara/alternativa vor fi supusi procedurilor de autorizare prevazute de prezenta lege.

ARTICOLUL 28

Prezenta lege intra in vigoare la 3 luni de la publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

ARTICOLUL 29

La data intrarii in vigoare a prezentei legi orice dispozitii contrare se abroga.

ANEXA - Domenii de practica in medicina complementara/alternativa


(conform clasificarii elaborate de Organizatia Mondiala a Sanatatii)


1. Practici farmacologice si biologice
- Agenti antioxidant
- Apiterapie
- Terapii pentru cresterea imunitatii
- Terapii metabolice
- Agenti oxidanti (ozon, hidrogen, peroxid)
- Argiloterapie
2. Practici herbaliste
- Terapie herbala
- Algoterapie
- Aromaterapie
- Oligoterapie

3. Dieta, nutritie, stil de viata
- Schimbarea stilului de viata - life style
- Terapie Gerson T.BI GU
- Terapie macrobiotica
- Megavitamine
- Vegetarianism
- Feng Shui
- Suplimente alimentare

4. Sisteme alternative la practica medicala
- Acupunctura
- Homeopatie
- Qigong medical
- Naturopatie
- Yoga
- Ayurveda
- Astrologie medicala
- Practici traditionale
- Su Jok
- Medicina traditionala chineza (TCM)

5. Terapii manuale
- Presopunctura
- Tehnica Dian Xue
- Chiropractica
- Osteopatie
- Metoda Feldenkrais
- Terapie prin masaj, tui, na
- Reflexologie
- Rofling

6. Aplicatii bioelectromagnetice si energetice
- Tratamente cu lumina naturala si artificiala
- Electroacupunctura
- Campuri electromagnetice
- Stimulare electrica si neuromagnetica
- Terapie cu camp magnetic
- Terapie holografica
- Spectroscopie
- Magnetorezonanta
- Reiki
- Tehnica radianta
- Terapie cu biocamp
- Bioritmologie
- Cristaloterapie
- Cromoterapie.