Consumul de cafea determina scaderea riscului aparitiei diabetului zaharat de tip 2

Aceasta este concluzia unui studiu prospectiv realizat pe parcursul a 11 ani pe un lot de 28812 femei aflate la menopauza.

Consumul de cafea poate fi asociat cu scaderea riscului de aparitie a diabetului zaharat de tip 2 datorita mineralelor, fitochimicalelor si antioxidantilor din cafea, dar rolul cafeinei este inca neclar. Scopul acestui studiu a fost examinarea asocierii dintre consumul de cafea integrala, cafeaua cofeinizata si decofeinizata, evaluat prin aplicarea chestionarului completat de paciente in mod regulat si riscul de aparitie a diabetului zaharat de tip 2.

Aceasta analiza prospectiva realizata de Iowa Women's Health Study intre anii 1986-1997 si prezentatain Archives of Internal Medicine, a inclus 28812 femei aflate la menopauza care nu aveau diabet zaharat sau afectiuni cardiovasculare. Principalul rezultat masurabil al acestui studiu a fost depistarea incidentei diabetului zaharat de tip 2.

Consumul de cafea a fost impartit in mai multe categorii: fara consum, mai putin de o ceasca de cafea pe zi, intre 1 si 3 cesti pe zi, intre 4 si 5 cesti pe zi si mai mult de 6 cesti pe zi.

In timpul celor 11 ani de urmarire, 1418 femei din lotul studiat au dezvoltat diabet zaharat tip 2. Riscul relativ a fost ajustat in functie de variatiile demografice, tesutul adipos si stilul de viata. In comparatie cu femeile din categoria fara consum de cafea, femeile care au consumat 6 cesti sau mai mult pe zi au avut un risc cu 22% mai scazut de a dezvolta diabet zaharat tip 2.

Aceasta asociere pare sa fie explicata in mare parte prin consumul de cafea decofeinizata fata de cafeaua integrala. Aportul de magneziu si fitati nu au putut explica aceste asocieri. Aportul de cofeina din toate sursele nu a fost asociat cu cresterea riscului de aparitie a diabetului zaharat.

Consumul de cafea, in special decofeinizata, a fost corelat cu scaderea riscului de aparitie a diabetului zaharat tip 2, la aceasta cohorta de femei aflate la menopauza.