La persoanele cu stenoze carotidiene severe, endarterectomia este terapia recomandata


In cazul persoanelor cu stenoze carotidiene severe simptomatice, metoda optima de revascularizare nu este complet elucidata. In prezent, pentru aceste persoane tratamentul de electie este considerat a fi endrterectomia insa terapia interventionala cu plasare de stenturi poate constitui o alternativaviabila viabila.
Un studiu recent a evaluat cele doua modalitati de tratament in cazul a 527 de persoane cu stenoze carotidiene severe (> 70%), simptomatice. Aceste persoane au fost impartite aleatoriu intr-un raport de 1:1 catre cele doua metode terapeutice: endarterectomie si tratamentul interventional cu plasare de stenturi. Obiectivul primar al studiului a fost incidenta accidentelor vasculare cerebrale ischemice (AVC) precum si a mortalitatii la o luna de la interventia terapeutica. Studiul a trebuit sa fie intrerupt prematur datorita faptului ca s-a dovedit ca terapia interventionala cu plasare de stent este asociata cu o rata de AVC sau mortalitate la o luna de la interventie mai mare de 2,5 ori fata de endarterectomie. Acest risc a persistat si la sase luni de la interventie. Astfel, la o luna de la interventie incidenta obiectivului primar, stentare versus endarterectomie, a fost 9,6% versus 3,9%, iar la sase luni de 11,7% fata de 6,1%.
Concluzia studiului a fost ca la pacientii cu stenoze carotidiene severe (>70%), simptomatice nu se recomanda efectuarea tratamentului interventional cu plasare de stenturi.