Ne putem infecta cu COVID-19 de la aerul conditionat? Ce spune OMS

Caldura devine mai usor de suportat cu ajutorul aerului conditionat, insa in ce masura ar trebui sa il folosim pentru a nu ne pune sanatatea in pericol, mai ales acum, in plina pandemie de coronavirus? Ne putem infecta cu COVID-19 de la aerul conditionat, in spatiile inchise?

OMS vine cu cateva recomandari in acest caz, sustinand ca un sistem de ventilatie bine intretinut nu ne pune in pericol sanatatea si nu creste riscul unei posibile infectari cu noul coronavirus. Ba, chiar poate reduce raspandirea de COVID-19 in spatiile inchise datorita aportului mare de aer din exterior. De altfel, specialistii OMS recomanda evitarea folosirii modului de recirculare a aerului in interior. De asemenea, este important ca sistemele de ventilatie si racire a aerului sa fie curatate si verificate periodic. Daca aparatul nu este igienizat, se pot dezvolta diverse bacterii, fungi si mucegai, care se raspandesc ulterior in aerul din incapere.

Acestea pot produce numeroase boli de plamani, lucru nedorit in special in aceasta perioada.

Cum folosim aerul conditionat in siguranta

Pentru a ne asigura ca aerul conditionat nu ne pune sanatatea in pericol, specialistii ne recomanda sa respectam cateva reguli simple:

- curatarea filtrelor si inlocuirea lor periodica;

- evitarea folosirii functiei de recirculare a aerului;

- mentinerea unei temperaturi in camera intre 21 si 25 grade Celsius;

- pastrarea unei umiditati medii in incapere, intre 60-70%;

- ventilarea regulata a spatiilor cu aer conditionat. Deschide ferestrele o data la 2 ore pentru a aerisi incaparea.

Ventilatoarele sunt mai sigure decat aerul conditionat?

Ventilatoarele nu reprezinta o problema pentru sanatate in cazul in care sunt folosite acasa, iar membrii familiei nu sunt infectati cu COVID-19 sau nu au alte afectiuni virale. Aceste aparate trebuie evitate, insa, in incaperile comune, acolo unde nu stim daca persoanele langa care stam sunt sau nu infectate cu noul coronavirus.

Daca la locul de munca nu exista un aparat de aer conditionat si este necesara folosirea unui ventilator, este foarte important sa tinem ferestrele deschise in asa fel incat incaperea sa se aeriseasca si sa intre cat mai mult aer din exterior. Specialistii OMS recomanda ferestrele deschise in detrimentul ventilatoarelor.

Sursa: https://www.who.int/news-room/q-a-detail/q-a-ventilation-and-air-conditioning-and-covid-19