Cele mai bune vitamine pentru sanatatea oculara si sursele de unde pot fi obtinute

Substante nutritive suplimentare

Anumite vitamine sunt esentiale pentru mentinerea unei sanatati oculare optime. Multe dintre aceste vitamine au un efect antioxidant puternic, protejand ochii si alte parti ale corpului de deteriorare oxidativa si inflamatie.

Carentele vitaminice pot creste riscul aparitiei unor afectiuni oculare, precum cataracta, glaucomul si degenerescenta maculara legata de varsta. Cercetarile sugereaza ca unele suplimente de vitamine si minerale pot ajuta la protejarea impotriva acestor afectiuni sau la incetinirea dezvoltarii lor.

Afla care sunt cele mai bune vitamine pentru o sanatate oculara excelenta. De asemenea, si cateva substante nutritive suplimentare, dar care sunt extrem de bune pentru ochi. In cele din urma, sunt enumerate si cateva dintre sursele de unde toate aceste elemente importante pot fi obtinute.

Vitamine esentiale pentru sanatatea oculara

Persoanele care doresc sa protejeze sanatatea oculara trebuie sa incerce sa includa cantitati suficiente din urmatoarele vitamine in dieta lor.

Vitamina A

Vitamina A este esentiala pentru ca o persoana sa vada bine. Vitamina A intra in alcatuirea unei proteine importante, numita rodopsina, aceasta din urma permitand ochilor sa vada in conditii de lumina scazuta. Conform specialistilor, deficitul de vitamina A poate face ca o persoana sa nu mai poata vedea pe intuneric (nictalopie sau cecitate nocturna).

Vitamina A sustine si functia corneei, aceasta fiind stratul exterior protector al ochiului. O persoana cu deficit de vitamina A poate constata ca ochii sai nu mai produc suficient lichid pentru a ramane lubrifiati.

Beta carotenul este sursa principala de vitamina A in dieta umana. Acesta este un tip de pigment vegetal si exista in multe fructe si legume colorate. Atunci cand o persoana consuma carotenoizi, organismul sau va transforma pigmentii respectivi in vitamina A.

Vitamina E

Alfa-tocoferolul este o forma a vitaminei E care are proprietati antioxidante deosebit de puternice. Antioxidantii ajuta la lupta organismului impotriva radicalilor liberi, acestia din urma deteriorand tesuturile din intregul corp. Uneori, radicalii liberi pot deteriora chiar si proteinele de la nivelul ochilor. Aceasta deteriorare poate duce la dezvoltarea cataractei.

O analiza a unor studii de specialitate a ajuns la concluzia ca persoanele care consuma suplimente cu vitamina E au calitati mai bune ale cristalinelor. Totusi, alte cercetari subliniaza faptul ca suplimentele de vitamina E pot sa nu aiba intotdeauna efecte asupra progresiei cataractei. Astfel, s-a ajuns la un acord prin care se sugereaza ca mai sunt necesare studii pentru a determina eficacitatea suplimentelor de vitamina E in prevenirea si incetinirea dezvoltarii cataractei.

Vitamina C

Vitamina C este un alt antioxidant puternic ce ajuta la protejarea ochilor, dar si a altor organe. Deteriorarea oxidativa este un factor cheie in doua dintre cele mai frecvente cataracte legate de varsta. Acestea sunt cataracta corticala si cataracta nucleara. Cataracta corticala se dezvolta pe marginea cristalinului, in timp ce cataracta nucleara afecteaza centrul acestei lentile a ochiului.

Un studiu de specialitate din 2016 a investigat diferiti factori ce pot ajuta la prevenirea dezvoltarii cataractei nucleare. Cercetatorii au realizat studiul pe o perioada de peste 10 ani, iar la inceputul sau au analizat evolutia cataractei la fiecare participant, dar si nivelurile de vitamina C.

La sfarsitul perioadei de studiu s-a observat ca persoanele cu un consum mai mare de vitamina C au avut o reducere de 33% a riscului de progresie a cataractei. De asemenea, aceste persoane au avut o transparenta mai buna a cristalinului.

Vitamina B

Un studiu din 2009 sugereaza ca un aport zilnic de suplimente de vitamina B6, B9 si B12 poate reduce riscul de degenerescenta maculara legata de varsta. Cu toate acestea, trebuie subliniat faptul ca specialistii considera ca mai sunt necesare studii pentru a obtine dovezi concrete cu privire la acest lucru.

Alte studii mai vechi au aratat faptul ca un aport crescut de vitamina B poate duce la o rata mai mica de a dezvolta cataracta nucleara.

De asemenea, cercetarile recente au aratat ca deficitul de vitamina B poate duce la glaucom. In cazul acestei afectiuni, nervul optic este supus unei presiuni din partea unei acumulari anormale de lichid, acest lucru putand deteriora nervul. Consecinta cea mai de temut in acest caz este pierderea vederii.

Alti nutrienti esentiali pentru sanatatea oculara

Luteina si zeaxantina sunt carotenoizi care exista in cantitati mari in legumele cu frunze verzi. De asemenea, acesti carotenoizi sunt prezenti la nivelul cristalinului si al retinei. Ca antioxidanti, luteina si zeaxantina pot ajuta la reducerea daunelor oxidative ale retinei.

Zincul este un minereu care ajuta la mentinerea sanatatii retiniene, dar si a membranelor celulare si a structurii proteice a ochiului. Zincul este extrem de important, deoarece permite ca vitamina A sa calatoreasca de la nivelul ficatului catre retina pentru a produce melanina. Melanina este un pigment care protejeaza ochii de lumina ultravioleta.

Potrivit specialistilor, apelarea la suplimente cu zinc poate ajuta persoanele cu risc de a dezvolta afectiuni oculare sa nu intampine aceste probleme. A lua 40-80 de miligrame de zinc in fiecare zi, alaturi de alti anumiti antioxidanti, ar putea fi o solutie de a incetini chiar si progresia degenerescentei maculare. In plus, sansele de reducere a acuitatii vizuale pot fi scazute chiar si cu 19% in urma cresterii consumului de zinc.

Retina contine o concentratie deosebit de ridicata de acizi grasi Omega-3, lucru ce face ca acestia sa reprezinte nutrienti esentiali in sanatatea oculara. Acestia ajuta la protejarea retinei de deteriorare, reducand acumularea de depozite grase in vasele de sange ce o hranesc. De asemenea, un aport optim de acizi grasi Omega-3 ajuta ochii sa isi mentina in stare corespunzatoare umiditatea.

Surse excelente de vitamine si nutrienti

O dieta echilibrata si sanatoasa ar trebui sa ofere suficiente vitamine si nutrienti pentru a promova o sanatate buna a ochilor. Toate aceste substante lucreaza impreuna pentru a proteja sanatatea oculara, astfel incat consumul unei largi varietati de alimente sanatoase este cea mai buna abordare.

Persoanele care iau anumite medicamente sau sufera de anumite boli ar trebui sa se adreseze medicului inainte de a lua suplimente alimentare. In unele cazuri, anumite suplimente pot fi daunatoare pentru sanatate. De exemplu, dozele mari de zinc pot afecta modul in care organismul absoarbe cuprul. In plus, se pare ca dozele foarte mari de beta-caroten pot creste riscul de cancer pulmonar la persoanele care fumeaza.

Sursele alimentare de vitamine si minerale recomandate pentru a avea o sanatate optima a ochilor sunt reprezentate de:

• Vitamina A – cartofi dulci, morcovi, ardei, dovleac, suc de fructe;
Vitamina E – migdale, seminte de floarea soarelui, arahide, ulei de soia, ulei de porumb, germeni de grau, sparanghel;
• Vitamina C – portocale si suc de portocale, broccoli, varza de Bruxelles, mure, suc de grapefruit;
• Vitamina B1 – fasole, linte, mazare, carne de porc, peste, iaurt;
• Vitamina B2 – vita, ovaz, iaurt, lapte, ciuperci, migdale;
• Vitamina B3 – ficat de vita, pui, somon, ton, orez brun si alb, arahide;
• Vitamina B6 – naut, legume cu frunze verzi, pasari de tara, ficat de vita, somon si ton;
• Vitamina B9 – arahide, fasole, fructe de mare, seminte de floarea soarelui, oua, legume cu frunze verzi;
• Vitamina B12 – peste, ficat, carne rosie, pasari de curte, oua, lapte fortificat, cereale;
• Luteina si zeaxantina – galbenus de ou, porumb, sparanghel, broccoli, varza de Bruxelles, salata verde, mazare, napi, spanac;
• Zinc – fructe de mare, homar, curcan, fasole, naut, nuci, seminte de dovleac, cereale integrale, lapte;
• Acizi grasi Omega-3 – peste gras (sardine, ton, hering etc.), seminte de in, nuci, seminte de chia.

Acestea au fost doar cateva exemple, o alimentatie variata si sanatoasa fiind necesara. Pentru a avea o alimentatie echilibrata si sanatoasa, medicul nutritionist poate fi de ajutor. Acesta poate oferi planuri alimentare perfecte pentru fiecare persoana.

Bibliografie:
B vitamins. (n.d.). hsph.harvard.edu/nutritionsource/vitamins/vitamin-b/
Beebe, D. C., et al. (2010). Oxidative damage and the prevention of age-related cataracts. ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2952186/
Boyd, K. (2019). What is glaucoma? aao.org/eye-health/diseases/what-is-glaucoma
Boyd, K. (2019). What is vitamin A deficiency? aao.org/eye-health/diseases/vitamin-deficiency
Buehler, B. A. (2011). Vitamin B2: Riboflavin [Abstract]. journals.sagepub.com/doi/abs/10.1177/1533210110392943
Chew, E. Y. (2013). Nutrition effects on ocular diseases in the aging eye. iovs.arvojournals.org/article.aspx?articleid=2127372
Christen, W. G., et al. (2009). Folic acid, pyridoxine, and cyanocobalamin combination treatment and age-related macular degeneration in women: The Women's Antioxidant and Folic Acid Cardiovascular Study. ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2648137/
Cumming, R. G., et al. (2000). Diet and cataract: The Blue Mountains Eye Study [Abstract]. ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/10711880
Gratton, S. M., & Lam, B. L. (2014). Visual loss and optic nerve head swelling in thiamine deficiency without prolonged dietary deficiency. ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4039400/
Hobbs, R. P., & Bernstein, P. S. (2014). Nutrient supplementation for age-related macular degeneration, cataract, and dry eye.
ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4329711/
Jung, K. I., et al. (2018). Dietary niacin and open-angle glaucoma: The Korean National Health and Nutrition Examination Survey.
ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5946172/
McCusker, M. M. (2016). An eye on nutrition: The role of vitamins, essential fatty acids, and antioxidants in age-related macular degeneration, dry eye syndrome, and cataract. sciencedirect.com/science/article/pii/S0738081X15002345