Laparoscopia ca interventie in tratamentul infertilitatii

Ce este laparoscopia

Laparoscopia este o procedura chirurgicala care permite unui medic sa vada in interiorul organismului. Astfel, laparoscopia este folosita in multe specialitati medicale, avand numeroase beneficii. Totusi, cand procedura face parte din testarea fertilitatii, medicul va putea evalua cu ajutorul ei structurile sistemului reproducator, inclusiv ovarele, trompele uterine si uterul.

Utilizarile laparoscopiei

Laparoscopia poate ajuta medicii sa diagnosticheze multiple afectiuni care afecteaza fertilitatea. De exemplu, cu ajutorul acestei proceduri se pot detecta probleme, precum endometrioza, acumularile de tesut cicatricial, fibromul uterin, blocajele trompelor uterine si alte anomalii ale sistemului reproducator.

Laparoscopia poate ajuta si atunci cand o femeie este diagnosticata cu infertilitate, dar nu exista un motiv explicabil. Astfel, laparoscopia este indicata de multe ori in cazurile in care alte teste si investigatii nu ofera detalii despre motivul infertilitatii sau indica faptul ca totul este normal, in ciuda faptului ca respectiva femeie nu poate concepe un copil.

Prin intermediul laparoscopiei, medicul poate avea o viziune foarte clara asupra organelor de reproducere si poate fi capabil sa identifice afectiunile care blocheaza conceptia si sunt nedetectabile cu ajutorul altor metode.

Ce implica procedura?

In general, laparoscopia este o procedura simpla ce se poate realiza in spital sau intr-un centru chirurgical din ambulatoriu. Totusi, exista si cazuri in care laparoscopia se poate realiza in cabinetele medicilor specialisti in infertilitate.

Laparoscopia este o interventie ce necesita anestezierea pacientei inainte de efectuare, astfel incat aceasta sa nu fie treaza sau sa nu simta durere. De asemenea, anestezia ajuta la efectuarea actului medical in conditii optime. Dupa anestezie, medicul va introduce un ac special in abdomen si va introduce gaze pentru a ajuta la dilatarea acestuia. Cand abdomenul este dilatat, observarea organelor si a structurilor anatomice este mult mai usoara.

Ulterior dilatarii abdominale, medicul va extrage acul si va introduce o camera mica in abdomen cu ajutorul laparoscopului. Acest lucru va implica realizarea unei incizii de mici dimensiuni si introducerea unui instrument mic, numit sonda. Odata ce imaginile video pot fi vizualizate, structurile abdominale pot fi examinate. De asemenea, sonda poate ajuta la ridicarea si mutarea organelor pentru o vizualizare mult mai buna.

In functie de ceea ce medicul observa in realizarea laparoscopiei, aceasta poate implica si alte etape. De exemplu, medicul poate injecta un colorant special prin trompele uterine pentru a vedea daca acestea sunt deschise in mod optim, astfel incat spermatozoizii si ovulele sa se deplaseze in mod corespunzator. De asemenea, medicul poate incerca sa deschida trompele uterine blocate sau sa indeparteze tesutul cicatricial sau aderentele formate.

Chiar si corectarea unor anomalii ce produc infertilitate este posibila cu ajutorul laparoscopiei.
Procedurile realizate in plus pot necesita incizii suplimentare in abdomen pentru a introduce instrumentele necesare. In final, chirurgul va indeparta instrumentele si va coase inciziile.

In plus, pacienta va trebui sa ramana sub observatie cateva ore pentru asigurarea faptului ca nu exista complicatii si ca recuperarea merge bine. Astfel, orice persoana ce sufera o interventie de laparoscopie ar trebui sa fie ajutata de un apartinator in urmatoarele 24 de ore.

Asteptari

Durerile si disconfortul sunt efecte destul de frecvente dupa laparoscopie, desi nivelul acestora ar trebui sa fie minim. Durerile pot fi resimtite la nivelul abdomenului si al uterului, deoarece gazul injectat incepe sa se disipeze. Astfel, femeile trebuie sa stie ca tot disconfortul se va ameliora chiar si in cateva zile. Mersul pe jos si consumul de ceai de menta pot fi de folos pentru reducerea simptomelor neplacute.

De asemenea, medicul va face si alte recomandari si va oferi instructiuni speciale pentru intreaga perioada de recuperare.

Fiind o interventie medicala, oamenii trebuie sa stie ca aceasta poate avea si anumite complicatii. Cu toate acestea, complicatiile sunt rare, dar medicul trebuie informat cat mai urgent daca apar. Spre exemplu, persoanele ce intampina probleme, precum hemoragii vaginale, durere severa sau care se agraveaza, lesin sau incapacitate de a urina, trebuie sa anunte rapid medicul. In plus, trebuie acordata o atentie sporita semnelor de infectie, precum febra sau roseata si inflamarea locului de incizie.

Beneficii si riscuri

In comparatie cu alte proceduri chirurgicale care pot ajuta un medic sa diagnosticheze si sa trateze cauza infertilitatii, laparoscopia poate implica metode mai putin invazive si un risc mult mai mic de infectie. De asemenea, timpul interventiei este scurtat cu mult, exista posibilitatea de corectare a problemelor direct in interventie, iar recuperarea este mult mai usoara si cicatricile mai mici.

In plus, daca persoana in cauza primeste tratament in timpul procedurii, sansele de concepere pot creste imediat.
Totusi, ca in cazul oricarei proceduri chirurgicale, este esential ca si riscurile sa fie luate in considerare, chiar daca sunt rare. Astfel, riscurile asociate laparoscopiei sunt reprezentate de sangerari interne, infectii, lezarea organelor interne si vindecarea lenta a locurilor de incizie.

In trecut, laparoscopia a reprezentat un instrument standard de diagnostic pentru femeile cu infertilitate inexplicabila. Totusi, utilizarea crescuta a tehnologiilor de reproducere asistata, cum ar fi fertilizarea in vitro, a determinat unii medici sa apeleze la acestea inainte de laparoscopie.

In cazul in care medicii decid sa apeleze la laparoscopie, femeile trebuie sa fie informate cu privire la beneficiile si riscurile asociate procedurii. Este important de stiut ca beneficiile potentiale ale laparoscopiei depasesc riscurile.

Concluzii

Laparoscopia este o procedura extrem de utila in multe specialitati medicale, inclusiv in ceea ce priveste fertilitatea. In multe dintre cazuri, medicii pot diagnostica si chiar repara multe dintre problemele ce cauzeaza infertilitate in timpul laparoscopiei.

Dupa procedura, acestia vor evalua situatia noua si vor stabili care sunt pasii urmatori.

Astfel, daca problema de fertilitate s-a rezolvat in urma laparoscopiei, cuplul poate fi sfatuit sa astepte o perioada, iar dupa sa incerce sa conceapa un copil. In cazul in care problemele nu pot fi rezolvate cu ajutorul laparoscopiei sau al altor metode, expertii pot sfatui femeile sa apeleze la fertilizarea in vitro.

Bibliografie:
Laparoscopy. (2015, July) acog.org/Patients/FAQs/Laparoscopy
Laparoscopy surgery for infertility. (n.d.) advancedfertility.com/laparoscopy.htm
Mahran, A., Abdelraheim, A. R., Eissa, A., & Gadelrab, M. (2017, December). Does laparoscopy still has a role in modern fertility practice? International Journal of Reproductive BioMedicine, 15(12), 787–794 ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5816239/
Tsuji, I., Ami, K., Miyazaki, A., Hujinami, N., & Hoshiai, H. (2009, September). Benefit of diagnostic laparoscopy for patients with unexplained infertility and normal hysterosalpingography findings. Tohoku Journal of Exploratory Medicine, 219(1), 39–42 ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19713683