Remedii eficiente pentru recapatarea vocii

Prezentare generala

Pierderea vocii apare in urma inflamarii laringelui. Evitarea vorbirii si a alimentelor iritative, dar si utilizarea medicamentelor prescrise de medic pot ajuta la ameliorarea disconfortului si la recapatarea vocii.

Laringita acuta reprezinta o inflamatie de scurta durata a laringelui care, in mod obisnuit, nu necesita tratament, dar care poate dura chiar si pana la cateva saptamani sa se vindece. Utilizarea excesiva a vocii, o infectie respiratorie superioara sau iritarea severa a mucoasei laringelui cu fum sau alti poluanti sunt doar cativa factori ce pot provoca aparitia laringitei acute.

Remedii eficiente pentru momentele cand iti pierzi vocea

1. Repaos vocal

Cand o persoana se confrunta cu laringita este esential sa evite sa isi foloseasca vocea. Inflamatia si iritatia vor disparea mai repede daca persoana afectata nu va vorbi o perioada de timp, pana cand mucoasa de la nivelul laringelui s-a refacut complet. Trebuie sa se evite inclusiv vorbirea in soapta, deoarece si aceasta poate leza laringele.

2. Evitarea iritantilor

Daca persoana afectata este fumatoare, fumatul este interzis pe perioada refacerii. Trebuie sa se tina cont de acest aspect, deoarece fumul de tigara irita laringele si poate intarzia vindecarea. De asemenea, este recomandat sa se incerce oprirea definitiva a fumatului, reducand astfel riscul aparitiei mai multor probleme de sanatate.

Cei care experimenteaza laringita ar trebui sa evite inclusiv alcoolul, deoarece este iritant si poate provoca deshidratarea. In plus, acestia trebuie sa se fereasca de mediile uscate si prafuite.

3. Consumarea unei cantitati mari de lichide

Persoanele cu laringita trebuie sa consume cat mai multe lichide pentru a evita deshidratarea. Apa este cea mai buna optiune, insa se pot consuma si ceaiuri calde. Acestea amelioreaza senzatia de durere din gat, calmeaza zonele iritate si ofera lichide organismului.

Este recomandat sa se evite bauturile cofeinizate, precum cafeaua sau ceaiul negru, deoarece pot duce la aparitia deshidratarii.

4. Medicatia

Administrarea medicamentelor fara prescriptie poate ajuta la ameliorarea disconfortului si simptomelor asociate laringitei acute. Totusi, nu trebuie exagerat consumul medicamentelor, sfatul medicului fiind necesar atunci cand simptomele persista.

5. Utilizarea unui umidificator

Folosirea unui umidificator de aer este benefica pentru cei care au laringita, mai ales pe parcursul noptii. Hidratarea aerului este utila in timpul iernii, deoarece incalzirea incaperilor usuca aerul, ceea ce poate provoca iritatii suplimentare.

Umiditatea produsa de aparat va calma durerea de la nivelul cailor respiratorii si poate ajuta la vindecarea laringitei.

6. Utilizarea aburului

Inhalarea de abur duce la cresterea umiditatii de la nivelul cailor respiratorii si ajuta la eliminarea mucusului si secretiilor.
Un mod simplu si eficient de a utiliza aburul este prin realizarea unei bai fierbinti. Folosirea uleiurilor esentiale, cum ar fi cele de ghimbir sau lamaie, poate ajuta la calmarea iritatiei de la nivelul laringelui.

De asemenea, se poate inhala abur si dintr-un bol cu apa fierbinte, insa acest lucru trebuie sa se realizeze cu o atentie sporita pentru a se evita aparitia arsurilor.

7. Gargara cu apa sarata

Multe persoane fac gargara cu apa calduta si sarata pentru a ameliora simptomele produse de laringita. In plus, sarea ajuta la vindecarea tesuturilor iritate.
Se recomanda, sa se adauge o lingurita de sare intr-un pahar cu apa calduta si sa se faca gargara cu aceasta de cateva ori pe zi pana cand simptomele dispar.

8. Consumul de ghimbir

Utilizarea ghimbirului pentru proprietatile sale medicinale este realizata de secole. Acesta este un remediu natural utilizat in special pentru afectiunile respiratorii. Ghimbirul poate ajuta la suprimarea tusei iritante ce poate sa apara in cazul laringitei. De asemenea, poate ajuta la ameliorarea congestiei si la calmarea durerii de la nivelul gatului.
Ghimbirul se poate consuma in preparate culinare, dar se recomanda sa fie folosit ca ingredient principal in ceaiuri sau supe.

9. Consumul de usturoi

Usturoiul este un alt aliment pe care oamenii l-au folosit de-a lungul timpului pentru a preveni si trata o varietate de afectiuni. Cercetarile sugereaza ca usturoiul are proprietati antibacteriene si antivirale. Prin urmare, consumul de usturoi poate ajuta la prevenirea unor infectii ale cailor respiratorii superioare.
Usturoiul se utilizeaza foarte frecvent in preparatele culinare, deoarece este usor de incorporat.

10. Consumul de miere

Mierea este un alt aliment pe care oamenii l-au folosit ca medicament de-a lungul timpului. S-a dovedit ca mierea poate reduce tusea si secretia de mucus, iar unele studii au aratat ca ar putea avea chiar si proprietati antioxidante si antibacteriene.

Mierea are cel mai bun randament atunci cand este utilizata ca indulcitor al ceaiului. Totusi, trebuie evitata introducerea mierii in ceaiul fierbinte, deoarece aceasta poate deveni toxica. Astfel, este necesara asteptarea racirii ceaiului inainte a-l indulci cu miere.

11. Modificarea dietei

Daca laringita este rezultatul bolii de reflux gastro esofagian, atunci persoana afectata ar putea lua in considerare modificarea dietei pentru a ameliora simptomele bolii. Cei care se confrunta cu refluxul gastroesofagian trebuie sa evite alimentele care declanseaza simptomele, cum ar fi menta, ciocolata, alcoolul si alimentele bogate in grasimi.
De asemenea, este recomandat ca ultima masa sa fie consumata cu cel putin trei ore inainte de culcare.

Vizita la medic

De obicei, laringita nu necesita un tratament specific. Afectiunea este, in general, autolimitanta, nefiind nevoie de nici o interventie pentru a se vindeca. O persoana ar trebui sa isi consulte medicul atunci cand afectiunea nu se vindeca dupa cateva saptamani, deoarece exista riscul de cronicizare. De asemenea, vizita la medic se impune atunci cand simptomele sunt foarte severe si produc un disconfort prea mare.

Daca este necesar, medicul va efectua o serie de investigatii pentru a acorda un tratament eficient. In cazurile grave, medicii pot fi nevoiti sa prescrie medicamente, precum antibioticele. Acestea sunt indicate atunci cand persoanele afectate prezinta simptome severe provocate de o infectie bacteriana. De asemenea medicul poate prescrie corticosteroizi pentru a reduce rapid inflamatia, insa acest lucru este recomandat doar in cazuri particulare.

Concluzii

Pierderea vocii reprezinta un simptom frecvent al laringitei. De obicei, acest lucru se intampla pe o perioada scurta de timp si se vindeca fara a fi necesara interventia medicului. Remediile naturiste pot ajuta la calmarea simptomelor si la accelerarea vindecarii. Utilizarea excesiva a vocii si expunerea la agenti iritanti, precum tutunul si alcoolul, reprezinta factorii cei mai frecventi ai laringitei. In plus, infectiile cailor respiratorii sunt si ele incriminate.

Repaosul vocal, mentinerea hidratarii sau consumul unor alimente precum usturoiul sau ghimbirul sunt cateva metode eficiente ce pot ajuta la ameliorarea simptomelor si la grabirea vindecarii. Este necesar ca persoana afectata sa se adreseze medicului atunci cand vocea nu revine sau cand se instaleaza simptome mai grave. Medicul poate evalua situatia si poate institui un plan de tratament eficient.

Bibliografie:
ayan, L.,et al.(2014). Garlic: A review of potential therapeutic effects. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4103721/
Bhatt, N.,et al.(2013). Ginger: A functional herb. https://www.researchgate.net/publication/257416254_Ginger_A_functional_herb
Goldman, R. D. (2014). Honey for treatment of cough in children. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4264806/
Gupta, G., & Mahajan, K. (2018). Acute laryngitis. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK534871/
House, S. A., & Fisher, E. L. (2017). Hoarseness in adults. https://www.aafp.org/afp/2017/1201/p720.html
Understanding laryngitis. (n.d.). https://voicefoundation.org/health-science/voice-disorders/voice-disorders/laryngitis/understanding-laryngitis/