Fiecare relatie de cuplu trece prin cinci etape: simbioza, diferentierea, autonomia, reaproprierea si inderdependenta. Durata fiecarei etape este diferita, in functie de modelele, credintele si resursele emotionale, mentale si de educatie ale partenerilor.
1. Simbioza
Primul stadiu al unei relatii de cuplu este cel de simbioza, etapa in care emotiile sunt in prim-plan, iar pasiunea este la cele mai inalte cote… In perioada de simbioza, sunt ignorate diferentele, deosebirile dintre parteneri.
Este etapa de sustinere, acceptare neconditionata, exista multa intelegere intre parteneri, iar asteptarile celor doi sunt indeplinite de la sine.
Simbioza este perioada in care trecem cu vederea lucruri care ni s-ar parea de neacceptat la altcineva si in alt context, credem ca acelea se vor schimba, si pasim inainte "cu capul in nori".
Este etapa in care in general nu exista certuri, facem tot ce putem sa ii satisfacem nevoile celuilalt.
Dupa simbioza urmeaza etapa de diferentiere. In aceasta perioada, partenerii incep sa se priveasca obiectiv, fiecare il vede pe celalalt asa cum este el in realitate. Diferentele incep sa fie vizibile si sunt percepute ca atare de catre cei doi.
Diferentierea este practic etapa in care sa incepem sa stabilim regulile de functionare in relatie, limitele acesteia.
Poate ca in aceasta etapa nu mai simtim fluturi in stomac, dar redevenim mai realisti, coboram cu picioarele pe pamant. Continuam sa ne uitam in ochii celuilalt, dar si peste umarul lui la drumul nostru.
In aceasta perioada pot aparea certurile, acolo unde diferentele intre cei doi incep sa isi spuna cuvantul.
Important, inca din aceasta etapa, este sa nu exageram in dorinta de a-l schimba pe celalalt, de a avea dreptate, de a avea ultimul cuvant. Sa ne atintim atentia catre preocuparile comune, dorintele comune, placerile comune, in paralel cu atentia la ceea ce ne face placere si ne implineste pe noi insine.
Diferentierea este urmata de etapa de autonomie, in care partenerii sunt centrati pe interesele proprii, incep sa petreaca mai mult timp departe unul de celalalt.
Atentia fiecaruia este indreptata mai mult catre lume si ceilalti, decat catre teritoriul intim pe care il au cei doi. Este perioada in care individul isi redescopera nevoile, dorintele, aspiratiile proprii.
Este prima perioada in oarecum contrast cu ce s-a construit anterior. Privirea noastra este indreptata in jur, parca uitam uitatul in ochii celuilalt.
Certurile fie sunt mai puternice decat in etapa anterioara, pentru ca ne deranjeaza diferentele, dar pot fi si mai rare, atunci cand timpul petrecut impreuna se reduce simtitor.
Este important ca, in aceasta perioada, sa rememoram momentele frumoase, sa petrecem timp si in relatie, sa ii indeplinim din dorinte celuilalt, sa alocam resurse cuplului, nu doar vietii personale.
Atunci cand autonomia devine prea mare, cuplul fie se desparte, atunci cand diferentele sunt prea mari sau cand distanta dintre cei doi a fost prea mare, si privitul spre inafara a ocupat tot locul, sau cei doi se reapropie.
In cel de-al doilea caz tandretea, confortul, echilibrul au fost sustinute si hranite din perioada de autonomie.
Daca uitatul in jur a alternat cu uitatul in ochii celuilalt, avem suficiente resurse sa ne preocupe lucrurile care ne apropie, si nu pe cele care ne despart.
Ar fi bine sa avem suficiente momente pozitive in istoria cuplului, care in balanta armoniei atarna mai greu decat dorinta de independenta.
Reapropierea va fi urmata de o etapa de interdependenta, in care fiecare dintre cei doi parteneri isi stabileste locul si rolul in relatie. Daca ar fi vorba de doi parteneri de dans, e perioada in care stim ce si cum face celalalt, ii anticipam miscarile, il sustinem, fara a uita de noi insine si de ritmul propriu. Acest lucru este posibil daca exista disponibilitate din partea amandurora, daca exista resurse emotionale si mentale pentru a sustine asta.
In aceasta etapa este indicat sa fim atenti sa nu il ranim pe celalalt, sa nu facem generalizari atunci cand nu ne place un comportament, sa vorbim despre ce face celalalt si nu despre cum este.
Intarirea interdependentei duce la ceea ce se numeste constanta in relatie. Este cazul cuplurilor care sunt de mai mult timp impreuna, care se accepta asa cum sunt, avand in acelasi timp o parte de viata care le apartine, in afara vietii in doi.
Sunt cuplurile in care cei doi au invatat sa nu foloseasca ceea ce stiu unul despre celalalt in dispute sau reprosuri, ci in a rezolva impreuna provocarile drumului in doi.
Durata fiecarei etape este diferita, in functie de modelele, credintele si resursele, emotionale si mentale, de educatie cu care vin cei doi parteneri in relatie.
Daca in prima etapa a unei relatii traim mai degraba desprinsi de realitate, in celelalte este important sa constientizam ceea ce ne afecteaza pe noi si sa vorbim despre asta, inainte de a acumula frustrari si nemultumire, sa intelegem ceea ce il poate afecta pe celalalt si sa avem grija sa nu ii producem rani emotionale, sa avem ca obiectiv armonia si nu dreptatea in viata de cuplu.
Ar fi sa invatam sa ne spunem “ofurile” fara sa il ranim pe celalalt, si sa tinem cont ca, odata spuse, cuvintele dor si lasa urme care cu greu mai pot fi vindecate.
Certurile si-ar avea, intr-un cuplu, rostul lor, daca le-am numi discutii sau clarificari de puncte de vedere, si am avea grija sa nu aducem, in aceste discutii, toate nemultumirile, frustrarile sau reprosurile pentru ceea ce este sau face celalalt.
Ar fi sa invatam “sa ne certam” intr-un fel care sa nu lase semne, si sa mergem la culcare dupa ce urmele certurilor au fost complet sterse. Si daca asta inseamna “sex de impacare” sau o lunga imbratisare, un sarut sau o tinere de mana, este alegerea fiecarui cuplu.