Remedii eficiente pentru ameliorarea intepaturilor de tantari

Generalitati

Putine insecte pot ruina o excursie asa cum o fac tantarii. Somnul poate fi extrem de dificil atunci cand un tantar este prezent in camera. Niciun loc din lume nu este complet sigur, iar o multime de oameni sufera de diferite boli.

Acestea pot fi transmise prin muscaturile de tantari, iar exemplele pornesc de la virusul West Nile pana la febra Dengue sau Zika.

Un raport recent al cercetatorilor din domeniu a estimat ca bolile provocate prin intepaturile de tantari s-au triplat din anul 2004 pana in 2016. Intelegerea modurilor prin care acestia vaneaza si se hranesc poate ajuta la evitarea acestora si, implicit, a muscaturilor lor.

De ce provoaca muscaturile de tantari mancarimi atat de intense?

Doar tantarii femele musca. Gurile acestora sunt alcatuite din mai multe parti complexe. Cunoscuta oficial ca proboscida, gura femelei este alcatuita dintr-un manunchi de fascicule lungi si conice, acestea actionand ca niste seringi microscopice prin care se poate aspira sangele.

Femelele musca mai ales atunci cand trebuie sa produca oua. Pe masura ce tantarul extrage sangele, el isi pompeaza propria saliva in locul muscaturii. Aceasta saliva contine anumite proteine care impiedica coagularea sangelui.

Daca sangele s-ar coagula, ar aparea cheaguri de sange ce ar putea intrerupe hranirea. Aceasta proteina anticoagulanta genereaza si o reactie din partea sistemului imunitar al victimei muscaturii.

In mod specific, sistemul imunitar uman elibereaza un compus numit histamina, acesta promovand inflamatia si permitand ca celulele albe din sange sa inunde zona afectata.

Aceasta reactie este cea care provoaca mancarimea exagerata a zonei muscate. Umflarea, inrosirea si mancarimea sunt raspunsurile normale ale organismului la aceste proteine straine.

Care sunt remediile impotriva mancarimilor?

Alcoolul medicinal si lotiunile pe baza de calamina pot ajuta la ameliorarea mancarimii. Cu toate acestea, primul lucru care trebuie facut dupa o muscatura consta in evitarea scarpinarii zonei afectate. Scarpinarea zonei afectate va inflama si mai tare leziunea si va accentua mancarimea, umflatura si iritatia.

Se recomanda aplicarea de alcool medicinal la locul muscaturii. Acesta va denatura proteinele, reducand umflatura si raspunsul inflamator al histaminei.

Tampoanele imbibate in alcool reprezinta o metoda foarte eficienta de racire si linistire a zonei afectate. Trebuie retinut, totusi, ca aceasta metoda are efecte temporare.

Lotiunile pe baza de calamina reprezinta alta metoda prin care intensitatea mancarimii poate fi redusa. Acelasi lucru se poate afirma si despre cremele pe baza de hidrocortizon care ajuta la reducerea raspunsului imun natural al organismului la proteinele produse de tantari.

In cazul in care intepaturile sunt multiple, iar efectul acestora este extrem de deranjant, un antihistaminic oral poate, de asemenea, sa atenueze raspunsul organismului la aceste muscaturi.

Un remediu natural prin care simptomatologia produsa de muscaturile de tantari poate fi redusa consta in aplicarea pe zona afectata a unui pliculet de ceai verde, umezit si racit foarte bine. De asemenea, mierea de albine poate fi folosita pentru proprietatile sale antibacteriene.

Aplicarea unor benzi de scotch sau de leucoplast sau a unui plasture pe locul muscaturii pot fi folosite pentru reamintirea faptului ca zona respectiva nu trebuie scarpinata.

Gelul de aloe vera poate fi folosit pentru proprietatile sale antiinflamatorii, iar daca este racit in prealabil poate ajuta si impotriva mancarimilor.

Complicatiile asociate cu intepaturile de tantari

Complicatiile grave ce pot sa apara dupa intepaturile de tantari sunt destul de multe. Dintre acestea fac parte infectiile cu diversi virusi precum Dengue sau Zika.

Din pacate, simptomatologia acestor boli este adesea nespecifica, adica poate indica o gama larga de probleme de sanatate, facand dificila diagnosticarea afectiunii.

De exemplu, atat febra Dengue cat si febra Zika pot produce dureri de cap, febra, artralgii (dureri articulare) si eruptii cutanate. Aceste simptome sunt valabile pentru multe alte infectii.

In general, specialistii recomanda vizitarea unui medic imediat ce apar simptome de gripa sau eruptii cutanate in saptamana care urmeaza unei muscaturi de tantar, mai ales daca aceasta se produce in timpul verii, cand incidenta gripei comune este scazuta. De asemenea, daca muscatura de tantar a fost obtinuta in diferite calatorii, vizita la medic trebuie urgentata.

Pentru majoritatea persoanelor muscate, cea mai probabila complicatie a muscaturii este reprezentata de o infectie secundara bacteriana, cauzata de zgarierea cu unghiile murdare in timpul scarpinarii.

Specialistii afirma ca acest lucru este valabil mai ales pentru copiii care tind sa aiba reactii cutanate sporite la intepaturile de tantari. De asemenea, acestia au mult mai multe sanse de a avea unghiile murdare.

Daca umflaturile si roseata din zona muscata nu se diminueaza in decurs de una sau doua zile si daca par ca se agraveaza in loc sa se vindece, poate fi vorba despre existenta unei infectii bacteriene. In acest caz, se recomanda vizita unui medic, acesta evaluand leziunea si putand sa prescrie un antibiotic oral sau topic.

Cum pot fi evitate muscaturile tantarilor?

Exista o serie de modalitati prin care muscaturile de tantari pot fi evitate, iar pentru a minimiza riscul de a fi muscat de aceste insecte, se recomanda ramanerea la adapost, in interior, la rasarit si la venirea serii, atunci cand umiditatea este crescuta. Cu cat umiditatea este mai mare, cu atat tantarii sunt mai activi si mai agresivi.

Explicatia acestui lucru consta in faptul ca tantarii sunt insecte fragile, iar trupurile lor pot fi distruse rapid daca sunt expuse la conditii aride sau la perioade prea lungi cu lumina solara puternica. Vantul sau orice fel de curenti de aer ii pot tine la departare.

Din acest motiv, un loc expus la vant nu va fi frecventat de tantari. De asemenea, ventilatoarele puternice pot impiedica tantarii sa se apropie.

Pantalonii lungi si bluzele cu maneca lunga, in special tesaturile sintetice stranse, tind sa mentina tantarii la distanta de piele.

De asemenea, repelentii contra tantarilor pot fi de un real ajutor. Se recomanda cautarea unor produse din al caror continut sa faca parte DEET (dietiltoluamid), picaridin sau icaridin, IR3535 si ulei din eucalipt cu aroma de lamaie.

Aceste produse trebuie sa fie aplicate pe glezne, incheieturi, frunte si coate, dar si pe orice alte locuri expuse. Aceste locuri sunt cele mai vizate de tantari, din cauza vaselor de sange usor abordabile de la suprafata pielii.

Trebuie retinut ca tantarii sunt atrasi de dioxidul de carbon expirat de oameni, dar si de mirosurile naturale produse de corpul uman, cum ar fi mirosul transpiratiei si al picioarelor.

In urma exercitiilor fizice, organismul uman elimina o cantitate crescuta de dioxid de carbon si transpiratie, iar tantarii le vor resimti rapid. In acest caz, se recomanda efectuarea unui dus inainte de a iesi la exterior.

Tantarii sunt insecte extrem de deranjante si suparatoare pentru oameni, dar daca masurile de precautie prezentate in acest articol sunt urmate cu atentie, exista foarte mari sanse ca muscaturile lor sa fie evitate cu brio sau macar efectele produse de acestea sa fie diminuate.