Cat timp sta alcoolul in sange si care sunt efectele excesului de alcool

Generalitati

Alcoolul este cea mai folosita substanta cu potential adictiv din intreaga lume. Doar in Statele Unite, alcoolul ucide 88.000 de persoane, iar unul din 12 adulti sufera de dependenta sau abuz de alcool.

In Uniunea Europeana, alcoolul reprezinta al treilea factor de risc pentru moarte prematura, dupa fumat si hipertensiune arteriala.

Statistica nu plaseaza nici Romania foarte favorabil, Ministerul Sanatatii sustinand in anul 2011 ca 17.000 de decese sunt atribuite alcoolismului in fiecare an.

Conform unei statistici din 2016, Romania ocupa al cincilea loc in topul statelor lumii care consuma cel mai mult alcool, iar locul trei in Europa.

Acelasi studiu mentioneaza ca bautura preferata a cetatenilor romani este berea, vinul ocupand locul 2 cu 60%, iar taria locul 3 cu 39%. Aproximativ 15 litri de alcool pur sunt raportati a fi consumati de o persoana intr-un singur an in populatia generala, iar 21,3 litri la populatia bautoare, care reprezinta doua treimi din populatia generala.

La nivel mondial, cantitatea de alcool este doar de 6,3 litri de alcool pur per persoana de 15 sau mai mult pe an.

In randul tinerilor, Romania sta ceva mai bine fata de media europeana a adolescentilor care au consumat cel putin o data in viata un fel de bautura alcoolica (84 procente din baietii si 12 procente dintre fetele de 16 ani), rata fiind in scadere in ultimii ani.

Pe langa implicarea lui in deteriorarea sanatatii fizice, producand peste 200 de afectiuni, consumul excesiv de alcool poate cauza probleme in relationarea sociala, la locul de munca, in familie si aproape in fiecare domeniu al vietii.

Costurile estimate de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate ca ar fi datorate patologiei asociata consumului de alcool sunt de aproximativ 25 de milioane de euro in fiecare an, acestea venind doar din rambursarea spitalizarilor.

Cifra poate deveni mult mai mare daca se ia in considerare absenteismul de la locul de munca sau accidentele rutiere in care au fost implicate persoane in stare de ebrietate.

Cat timp sta alcoolul in sange

In medie, corpul tau are nevoie de aproximativ o ora sa descompuna o unitate de alcool. Cu toate acestea, acest interval poate varia in functie de:
• greutate
• sex
• varsta
• cat de repede sau incet transforma corpul tau alimentele in energie (metabolismul)
• cat de multa mancare ai mancat
• tipul si taria alcoolului
• daca iei medicamente si, daca da, ce tip

De asemenea, poate dura mai mult daca ficatul nu functioneaza normal.

Ce cantitate reprezinta o unitate

O unitate este echivalenta cu 10 ml sau 8 g de alcool pur. Exista aproximativ:
• 2,1 unitati intr-o sticla standard (175 ml) de vin de o tarie medie (12%)
• 3 unitati intr-un pahar mare (250 ml) de vin de o tarie medie (12%)
• 2 unitati intr-o halba de lager, bere sau cidru de tarie mica (3,6%)
• 3 unitati intr-o halba de lager, bere sau cidru de tarie ridicata (5,2%)
• 1 unitate intr-o singura masura de bauturi spirtoase (25 ml)

Adaugarea unitatilor

Daca bei un pahar mare (250ml) de vin, corpul tau are nevoie de aproximativ trei ore pentru a descompune alcoolul.

Daca bei o halba de bere, corpul tau are nevoie de aproximativ doua ore pentru a-l descompune. O halba de bere tare este echivalenta cu trei unitati, deci descompunerea va dura mai mult.

Cu toate acestea, acest timp poate varia, in functie de factorii mentionati mai sus.

Daca consumi cateva bauturi in timpul noptii, poate dura mai multe ore pentru ca alcoolul sa paraseasca corpul si ar putea fi in sangele tau si a doua zi. Aceasta inseamna ca daca conduci dupa o seara de baut, concentratia de alcool din sangele tau ar putea fi peste limita legala.

Cunoaste-ti unitatile

Persoanele care consuma alcool in majoritatea saptamanilor sunt sfatuite sa urmeze doua reguli pentru a reduce riscul de a dauna sanatatii:

• barbatii si femeile sunt sfatuite sa nu bea in mod regulat mai mult de 14 unitati pe saptamana
• impartiti bautura pe o perioada de trei sau mai multe zile daca beti 14 unitati pe saptamana

Daca doriti sa reduceti cantitatea de alcool consumata, incercati sa aveti mai multe zile fara alcool in fiecare saptamana.

Daca sunteti insarcinata sau credeti ca ati putea ramane gravida, cea mai sigura abordare este sa nu consumati alcool deloc, pentru a mentine la minimum riscurile pentru copilul dumneavoastra.

Consumul de mai mult de 14 unitati pe saptamana risca sa iti dauneze sanatatea.

14 unitati sunt echivalente cu sase halbe de bere de tarie medie sau 10 pahare mici de vin de tarie redusa.

Noi dovezi privind daunele consumului de alcool regulat asupra sanatatii au fost descoperite in ultimii ani. Acum exista o mai buna intelegere a legaturii dintre consumul de alcool si unele boli, inclusiv o serie de tipuri de cancer.

Credinta anterioara ca un anumit nivel de alcool este bun pentru inima a fost revizuit.

Dovezile privind efectul protector al consumului moderat de bauturi alcoolice sunt mai slabe decat anterior, iar un studiu recent care se dorea a fi cel mai amplu si mai complex de pana acum in studierea efectelor alcoolului asupra sanatatii a fost anulat datorita conflictelor de interese si a fraudei.

Nu exista un nivel "sigur" de baut

Daca bei mai putin de 14 unitati pe saptamana, acest lucru este considerat sa aiba un risc scazut.
Este un consum cu "risc scazut", mai degraba decat "sigur", deoarece nu exista un nivel sigur de baut.

Tipurile de boli pe care le poti dezvolta dupa 10 pana la 20 de ani de baut in mod regulat mai mult de 14 unitati pe saptamana includ:
• cancere ale gurii, gatului si sanului
• accident vascular cerebral
• boli cardiace
• boli hepatice
• leziuni cerebrale
• afectiuni ale sistemului nervos

Efectele alcoolului asupra sanatatii depind de cat de mult alcool este consumat. Cu cat bei mai putin, cu atat riscurile pentru sanatate sunt mai mici.

"O singura sesiune" de baut

Consumul excesiv de alcool intr-un timp prea scurt creste riscul de:
• accidente care cauzeaza vatamari, provocand moarte in unele cazuri
• interpretarea gresita a situatiilor riscante
• pierderea controlului de sine, spre exemplu angajarea in sex neprotejat

Pentru a reduce riscurile consumului intr-o singura sesiune:
• limiteaza cat de mult consumul de alcool
• bea mai incet
• bea cu alimente
• bea in alternanta cu apa sau bauturi nealcoolice