Boala degenerativa a discului intervertebral

Generalitati

Boala degenerativa a discului intervertebral face referire la modificarile ce se petrec la nivelul discurilor intervertebrale odata cu inaintarea in varsta. Discurile intervertebrale sunt structuri moi, compresibile, ce separa vertebrele ce constituie coloana vertebrala.

Discurile se comporta ca sisteme ce absorb socurile la nivelul coloanei vertebrale, permitandu-i acesteia sa realizeze diverse miscari: flexie, extensie, rasucire etc . Boala se poate produce la orice nivel al coloanei; totusi, cel mai adesea apare la nivelul discurilor din regiunea inferioara a spatelui (regiunea lombara) si portiunea inferioara a gatului (regiunea cervicala).

Modificari ce apar la nivelul discului intervertebral

Modifcarile de la nivelul discului pot duce la aparitia durerilor in spate si la nivelul cefei, precum si la:
- osteoartrita, cu distrugerea tesutului (cartilajul) ce acopera si protejeaza articulatiile;
- hernie de disc, o protuzionare anormala sau chiar distrugere a unui disc intervertebral ;
- stenoza de canal spinal, ingustarea canalului spinal, spatiul de la nivelul coloanei vertebrale ce contine maduva spinarii.
Aceste afectiuni pot comprima maduva spinarii si nervii, ducand la aparitia durerii si posibil la afectarea functiei nervilor.

Cauze

In timp, granita dintre annulus si nucleu devine din ce in ce mai putin evidenta si odata cu cresterea in varsta, nucleul devine mai fibrotic, cu o consistenta mai mica de gel, iar discul isi schimba morfologia, devenind din ce in ce mai dezorganizat. Adesea lamelele annulusului devin neregulate, bifurcante i interdigitate, iar retelele de colagen si elastina par sa devina mai dezorganizate.

Practic, pe masura ce inaintam in varsta, discurile intervertebrale se distrug si sufera o degenerare, ceea ce poate sa conduca la anumite persoane la aparitia bolii degenerative a discului.

Printre aceste modificari ce apar odata cu inaintarea in varsta amintim:
- pierderea de lichid de la nivelul discurilor intervertebrale, ceea ce duce la scaderea capacitatii acestora de a absorbi socurile si le face mai putin flexibile. Pierderea de lichid duce si la micsorarea discului, reducandu-se astfel distanta dintre vertebra si disc ;
- aparitia de mici fisuri al discului. Materialul de consistenta gelatinoasa din interiorul discului (nucleul pulpos) poate fi impins in afara prin aceste fisuri, ceea ce face ca discul sa protruzioneze, sa se rupa sau sa se fragmenteze.

Diverse studii epidemiologice au evidentiat faptul ca aceste modificari sunt mai probabil sa apara la persoanele ce fumeaza si desfasoara activitati fizice solicitante (precum ridicarea in mod repetat de greutati). De asemenea, persoanele obeze sunt mai predispuse la aparitia bolii degenerative a discului.
Un traumatism acut ce se soldeaza cu hernierea discului (precum o cazatura) poate declansa procesul degenerativ.Munca fizica, ridicarea obiectelor grele, conducerea camioanelor, obezitatea, fumatul, consumul de alcool, dar si un stil de viata sedentar sunt considerate a fi anumiti factori de risc majori.

Pe masura ce spatiul dintre vertebre se micsoreaza, apare o diminuare a structurilor ce protejeaza aceste vertebre, astfel incat coloana vertebrala devine instabila. Organismul reactioneaza prin sinteza unor excrescente osoase (osteofite). Osteofitele pot comprima radacinile nervilor spinali sau chiar maduva spinarii, ceea ce duce la aparitia durerii si la alterarea functiei nervilor.

Simptome

Boala degenerativa a discului intervertebral poate duce la aparitia durerii la nivelul spatelui si cefei; totusi, aceste simptome variaza de la un individ la altul. Numeroase persoane nu resimt durerea pentru o anumita perioada de timp, in timp ce alti pacienti, cu acelasi grad de leziune la nivelul discului intervertebral, resimt dureri puternice ce le limiteaza activitatile inca din stadiile timpurii. Locul de aparitie al durerii depinde de localizarea discului afectat.

Afectarea discurilor de la nivelul portiunii superioare a coloanei duce la aparitia durerii la nivelul regiunii cefalice si bratelor, pe cand afectarea discurilor din portiunea inferioara a coloanei vertebrale determina aparitia durerii in portiunea inferioara a spatelui, la nivelul feselor sau picioarelor. Durerea se inrautateste de obicei odata cu mobilizarea, la miscari precum aplecarea, inaltarea si rasucirea.

Durerea poate fi declansata de un traumatism major (precum un accident de masina, precipitare de la inaltime etc, dar si de traumatisme minore (precum precipitari de la propria inaltime, lovituri etc) sau de miscari obisnuite (precum aplecarea in mod incorect pentru a apuca diverse, manevrarea obiectelor cu greutate mare etc). De asemenea, durerea poate avea un debut insidios, fara un factor declansator anume si se poate agrava, odata cu trecerea timpului. In anumite cazuri, senzatii de amortire sau intepaturi (parestezii) pot fi resimtite la nivelul bratelor si picioarelor.

Diagnostic

Noile evolutii in diagnosticul medical, cum ar fi noi abordari genetice si biologice, pot permite un diagnostic si tratament optime.

Mutatiile din diverse clase de gene pot conduce la modificari in morfologia matricei, biochimia si functia discului care caracterizeaza degenerarea discului.
Identificarea genelor implicate poate duce la imbunatatirea criteriilor de diagnostic; de exemplu, este deja cunoscut faptul ca prezenta polimorfismelor specifice creste riscul de deformare a discului, de rupturi ale annulusului sau de osteofite. Cu toate acestea, din cauza dovezilor privind interactiunile gena-mediu este putin probabil ca studiile genetice izolate sa delimiteze diferitele cai ale degenerarii discului.

Aceasta afectiune este diagnosticata cu ajutorul anamnezei (descrierea simptomelor si conditiilor de aparitie a acestora) si a examenului fizic. Medicul chestioneaza pacientul in legatura cu simptomele resimtite, antecedentele personale ale acestuia (accidentele si afectiunile de care sufera), comportamentele (consumul de alcool, daca fumeaza, ce stil de viata are etc), activitatea pe care o intreprinde, dar si tratamente luate anterior. Diverse obiceiuri si activitati ale pacientului pot duce la aparitia durerii la nivelul cefei, bratelor, spatelui, feselor si picioarelor.

Pe parcursul examinarii fizice, medicul va evalua caracteristicile durerii, precum :

-Cand a inceput durerea;
-Ce parte a coloanei vertebrale doare;
-Daca durerea iradiaza in alte parti ale corpului;
-Daca exista leziuni ale coloanei vertebrale;
-Dac exista antecedente familiale;

- Gradul de mobilitate al zonei afectate;

- Daca durerea apare la mobilizare, lucru ce este important in diagnosticul diferential;
- Se vor cauta zone de sensibilitate si orice modificari ale functiilor nervilor precum amorteala, intepaturi si slabiciune musculara in zona afectata;
- Se va verifica existenta unor afectiuni de fond, precum fracturi, tumori, infectii etc.

Coloana vertebrala va fi examinata pentru a observa diverse semne patologice , deformari, contractura vertebrala etc. si vor fi efectuate diverse teste de mobilitate, precum aplecarea in fata, in lateral, statul intr-un picior etc pentru a vedea ce miscari provoaca durere.

Medicul poate solicita o radiografie sau un IRM pentru a vedea daca exista deteriorare a oaselor sau a nervilor.
Daca examinarea initiala efectuata de medic nu scoate in evidenta semne ce ar putea indica o afectiune severa, e foarte putin probabil ca testele imagistice sa ajute la formularea diagnosticului. Aceste teste imagistice sunt utile atunci cand simptomele apar in urma unui traumatism, exista suspiciunea unor leziuni nervoase, sau antecedentele patologice sugereaza diverse afectiuni ce ar putea afecta coloana vertebrala, precum afectiunile osoase, tumorile sau infectiile.

Diagnostic diferential:

-Discita;

-Fibromialgie;

-Sindromul Marfan etc.

Asa cum am prezentat anterior, exista perioade de suprasolicitare ale coloanei vertebrale care pot determina acutizari cu dureri mai intense ce determina si o impotenta functionala mai importanta. In acest caz diagnosticul diferential poate sa inlcuda si alte entitati, precum disectia acuta de aorta, diverticulita, infecii epidurale si subdurale, herpes zoster, colica renala, osteomielita, poliartrita reumatoida etc.

Tratament

Tratamentele actuale sunt in general de tip conservator, mai rar chirurgical. Pentru ameliorarea durerii, sunt recomandate: utilizarea de geluri/ creme cu efect antiinflamator, dar si utilizarea antiinflamatoarelor nesteroidiene per os, relaxante musculare, analgezice. Medicul curant va fi cel care va decide ce tip de medicament este indicat, in ce doza si pentru cat timp!!!Fizioterapia si exercitiile necesare intaririi musculaturii spatelui sunt adesea recomandate si in anumite cazuri, poate fi necesara interventia chirurgicala. De asemenea, este recomandata oprirea consumului de alcool, fumat si initierea unui stil de viata activ.

Bibliografie:

https://www.webmd.com/back-pain/degenerative-disk-disease-overview

https://emedicine.medscape.com/article/827016-overview

https://medlineplus.gov/genetics/condition/intervertebral-disc-disease/