Alimentatia in functie de varsta: 6-12 luni

Generalitati

Fiecare copil este unic, diferit, astfel ca unii dintre ei simt nevoia diversificarii in jurul varstei de 4 luni, altii abia la 6 luni, recomandarea cea mai des intalnita fiind aceea ca diversificarea sa inceapa la 6 luni de viata.

Cu toate acestea, bebelusul va continua sa fie hranit ca si pana acum cu lapte, insa parintele ii poate introduce treptat si alte alimente.

Conditii de diversificare

• Sugarul este sanatos;

• Bebelusul trebuie sa-si sustina bine capul;

• Introducerea noului aliment se face progresiv si nu se introduc simultan mai multe alimente noi;

• Nu se ofera doua mese din acelasi aliment doar pentru ca-l primeste cu placere, deoarece acest fapt afecteaza echilibrul nutritional al sugarului;

• Intre doua alimente nou introduse trebuie sa existe cel putin 48 de ore, adica un interval care poate sa arate daca exista sau nu o intoleranta a copilului la acel aliment;

• In prepararea alimentelor nu se adauga sare si nici condimente pana la varsta de 1 an;

• Toate alimentele se administreaza cu lingurita, biberonul ramane exclusiv pentru lapte.

Alimente indicate

Cerealele sunt o parte esentiala din dieta bebelusului, pentru ca ele ii aduc nutrienti si vitamine extrem de importante pentru crestere. Este recomandat sa alegeti cerealele care nu contin zahar, iar acestea sa fie adaugate in iaurt.

Legumele si fructele pot fi introduse treptat in alimentatie, cate o noua leguma la fiecare 3-5 zile. Puteti incepe cu piure de morcovi, pastarnac sau dovlecel.

Oul se poate introduce in alimentatie dupa varsta de 6 luni, insa este necesara fierberea acestuia timp de 10 minute. Bebelusul va consuma initial doar galbenusul, iar dupa varsta de 10 luni i se poate da celui mic si albusul.

In luna a 7-a se pot introduce alimente ce ajuta la cresterea sanatoasa a dintilor, precum painea prajita, biscuitii nesarati sau covrigeii fara sare.

In jurul varstei de 8 – 9 luni, copiii pot primi pilaf cu pui sau orez cu legume, budinca de paste cu branza la cuptor sau orez cu lapte. Din acest moment, bebelusul poate manca si legume precum mazare, cartofi, sfecla si fasole.

Dintre fructe, poate consuma banane, piersici, pere, caise, pepene. Tot in aceasta perioada se poate introduce in alimentatie carne de pui sau peste fiert, ficat de pasare fiert. Carnea este principala sursa de proteine, insa trebuie avut grija ca ea sa fie introdusa in alimentatie treptat si cantitatea sa creasca usor de la o zi la alta.

Dupa varsta de 8 luni poate sa fie introdus si somonul, foarte bogat in acizi Omega. Important de retinut ca dupa varsta de 8 luni i se pot oferi copilului si legume crude, insa sub stricta supraveghere, pentru evitarea riscului de sufocare.

Intre 9 si 12 luni, alimentatia poate fi completata cu kiwi, spanac, ardei gras, salata verde si mar. Este indicat se evitati pana la varsta de un an zmeura, fragii sau capsunile, deoarece pot favoriza alergiile. Dupa varsta de 9 luni se pot oferi perisoare de carne, chiftelute de carne sau legume; acestea nu ar trebui sa fie prajite, ci preparate la cuptor.

Sub nicio forma nu se ofera copilului mezeluri, conserve de carne, pateu, deoarece acestea contin aditivi si conservanti.