Balonarea: cauze, simptome, tratament

Generalitati

Meteorismul abdominal sau balonarea, asa cum mai este denumit in popor, este o tulburare gastrointestinala care se poate intalni atat la adulti, cat si la copii.

Principalii factori favorizanti sunt mesele imbelsugate, consumul de dulciuri, stresul sau anumite tulburari de natura hormonala. Mai mult, datele statistice sustin ca 67% dintre femei au aceasta senzatie neplacuta de balonare, acestea fiind mult mai expuse decat barbatii.

Principalele simptome

• Prezenta unui disconfort abdominal,

• Flatulenta,

• Constipatie sau diaree,

• Stari de voma, de greata,

• Dureri abdominale,

• Lipsa poftei de mancare.

Cauze

Balonarile pot avea o multitudine de cauze. De cele mai multe ori apar ca urmare a unei viteze prea mari in inghitirea alimentelor si a bauturilor sau a unor probleme de digestie a alimentelor consumate, in tractul gastro-intestinal.

Mesele prea bogate, varza sau alte tipuri de legume, aduc intestinul la limita suportabilitatii. Daca la acestea se adauga consumul exagerat de alcool, nicotina si cafea, balonarea devine inevitabila.

Dulciurile, zaharul si indulcitorii sintetici sunt descompusi de bacteriile intestinale, insa gazul intestinal produs creste, cantitatea fiind mai mare decat cea produsa in timpul metabolizarii alimentelor sanatoase.

Uneori, balonarile pot indica probleme in compozitia sucurilor digestive (gastric, pancreatic sau biliar). La acestea se adauga stresul, anxietatea sau depresiile, factori ce pot cauza aparitia balonarilor.

De asemenea, anumite medicamente pot sa aiba ca efect advers balonarea. De exemplu, antibioticele sunt cunoscute pentru ca determina balonarea excesiva a stomacului.

Ele distrug bacteriile inofensive prezente in mod normal in tractul digestiv ce ajuta la digerarea alimentelor. Inclusiv anumite pilule contraceptive pot duce la aparitia balonarii. Totodata, daca doriti sa scapati de balonare este indicat sa renuntati la dulciuri, dar si la sare.

Alimentatia in graba, pe fuga, inseamna nemestecarea completa si corecta a alimentelor consumate, fapt ce duce, inevitabil, la balonare.

Si consumul de apa in timpul mesei poate sa duca la aparitia senzatiei de balonare. Dioxidul de carbon care se regaseste in bauturile acidulate provoaca de multe ori senzatia de balonare, acesta fiind inca un motiv de a consuma moderat sucuri carbogazoase.

Tratament

Foarte important in tratarea balonarii este eliminarea factorilor care favorizeaza aparitia ei, dar si un eventual tratament cu probiotice. Daca senzatia de balonare persista chiar si dupa ce au fost eliminate cauzele, este indicat sa consultati un medic specialist gastroenterolog care va poate recomanda un tratament adecvat.

Important de retinut este faptul ca balonarea poate fi tratata cu ajutorul medicatiei de specialitate, dar si cu ajutorul unor remedii naturiste, insa numai la recomandarea medicului sau a farmacistului.

Astfel, o serie de plante au efecte pozitive asupra balonarilor si a crampelor: gentiana galbena, ghimbirul, coriandrul, maghiranul, menta si artemisia. De asemenea, unul dintre cele mai bune produse care contribuie la tratarea balonarii este carbunele medicinal, obtinut din lemn ars.

Acesta se gaseste sub forma de comprimate, capsule sau pulbere. De real ajutor in cazul balonarii sunt si ceaiurile de menta, musetel, papadie, cimbru, busuioc si salvie.