Recomandari pentru temperaturi ridicate, canicula

In aceasta perioada cu temperaturi foarte ridicate, pentru prevenirea incidentelor, Ministerul Sanatatii recomanda populatiei sa urmeze sfaturile medicilor si sa evite, pe cat posibil, expunerea prelungita la soare intre orele 11 si 18.

De asemenea, MS solicita serviciilor de ambulanta alertarea echipajelor si suplimentarea acestora, acolo unde numarul solicitarilor este in crestere.

In perioadele de canicula este recomandat consumul zilnic de lichide (intre 1,5 – 2 litri de lichide), fara a astepta sa apara senzatia de sete. Este necesar un pahar de apa (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.

Medicii ne sfatuiesc sa consumam fructe si legume proaspete (pepene galben, rosu, prune, castraveti, rosii) deoarece acestea contin o mare cantitate de apa. O doza de iaurt produce aceeasi hidratare ca si un pahar de apa.

Recomanda sa se consume alimente proaspete din magazinele care dispun de instalatii frigorifice functionale de pastrare a alimentelor. Se va evita consumul alimentelor usor perisabile.

Este obligatorie evitarea bauturilor cu continut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahar (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.

Daca este absolut necesar sa ne expunem la soare intre orele amiezii trebuie sa folosim o tinuta adecvata: palarii de soare, haine lejere si ample, din fibre naturale, de culori deschise.

Evitati activitatile in exterior care necesita un consum mare de energie (sport, gradinarit, etc) si aveti grija de persoanele dependente de voi (copii, varstnici, persoane cu dizabilitati) oferindu-le, in mod regulat lichide, chiar daca nu vi le solicita.

Sursa: Ministerul Sanatatii