Beneficiile consumului de lapte la copii

Generalitati

Substantele nutritive obtinute din lapte sunt esentiale pentru o buna functionare a organismului, inca din primele clipe de viata.

Iar beneficiile laptelui vizeaza cresterea fortei osoase, dezvoltarea unui sistem imunitar puternic, prevenirea unor boli precum hipertensiunea, cariile dentare, problemele respiratorii sau obezitatea si chiar unele forme de cancer.

Laptele este unul dintre alimentele de baza pentru o nutritie corecta si sanatoasa. Acesta contine aproape toate substantele nutritive de baza de care are nevoie un copil aflat in crestere: grasimi, carbohidrati, proteine, vitamine si minerale (cu exceptia fierului).

Este adevarat ca multe dintre acestea pot fi obtinute cu usurinta din alte surse cum ar fi legumele sau fructele, insa laptele le livreaza pe toate la pachet. Laptele integral nu reprezinta singura modalitate prin care copiii pot dobandi calciul necesar, insa este cel mai practic mod.

Beneficiile laptelui la nou-nascuti

• Este suficient si hranitor. Alaptarea este o alegere, o decizie personala si nu poate fi impusa insa cele mai importante foruri din Sanatate, precum Organizatia Mondiala a Sanatatii sau Academia Americana de Pediatrie, recomanda alaptarea exclusiva a bebelusilor pana in jurul varstei de 6 luni.mIn primele zile dupa nastere, glandele mamare produc asa-numitul colostru. Cantitatea de colostru nu este mare, insa este suficienta pentru a satisface nevoile nutritionale ale nou-nascutului. Acesta ajuta la dezvoltarea tractului digestiv al bebelusului, pe care il pregateste pentru pasul urmator, digerarea laptelui matern.

• Contine nutrienti. Laptele matern asigura nutritia ideala pentru sugari. Acesta are un amestec aproape perfect de vitamine, proteine si grasimi - tot ceea ce copilul are nevoie ca sa creasca; si totul este oferit intr-o forma mai usor de digerat decat laptele formula pentru bebelusi.

• Contine anticorpi. Laptele matern contine anticorpi care ajuta copilul in lupta impotriva virusurilor si a bacteriilor. Alaptatul scade riscul copilului de a dezvolta astm sau alergii. In plus, copiii care sunt alaptati exclusiv cu lapte matern in primele 6 luni sunt mai feriti de infectii ale urechii si de boli respiratorii.

• Creste scorul IQ. Alaptarea la san a fost corelata de catre oamenii de stiinta cu o sporire a coeficientului de inteligenta.

Beneficiile laptelui la prescolari si scolari

•Livreaza nutrienti necesari. Laptele contine noua nutrienti esentiali, printre care calciu, proteine, fosfor, vitamina D si vitamina B12. Un singur pahar de lapte ofera la fel de multa vitamina D ca si 100 grame de somon si la fel de mult calciu ca si 200 grame de broccoli, iar avantajul este ca e mult mai usor tolerat de catre copii.

•Previne carierea dintilor. Calciul din lapte intareste smaltul dintilor, prevenind carierea acestora, iar cazeina, o proteina continuta de lapte, formeaza o pelicula protectoare.

Componenta laptelui

• Proteine: Proteina gasita in lapte este de 2 tipuri: 80% este proteina insolubila din lapte numita cazeina si 20% este proteina solubila numita proteina din zer. Ambele tipuri sunt bogate in aminoacizi esentiali si sunt usor de digerat

• Calciu: Dupa cum toata lumea stie, calciul este necesar pentru o sanatate buna a oaselor si a dintilor la orice varsta. Reduce riscul de fracturi si osteoporoza mai tarziu in viata. Copiii care nu beau lapte de vaca si, de asemenea, nu compenseaza acest lucru cu calciul din alte surse prezinta un risc crescut de fracturi osoase in copilarie si adolescenta.

• Fosfor: Impreuna cu calciul si vitamina D, fosforul este necesar pentru o buna sanatate a oaselor. Ajuta organismul sa produca proteine si regleaza modul in care sunt utilizati grasimile si carbohidratii.

• Potasiu: Acesta regleaza echilibrul fluidelor, contractia musculara si tensiunea arteriala in organism. Deficienta de potasiu poate provoca crampe musculare, oboseala si fluctuatii ale tensiunii arteriale. De asemenea, ajuta la prevenirea retentiei de apa, a pietrelor la rinichi si a accidentului vascular cerebral.

• Magneziul: Acesta joaca un rol in generarea de energie si mentinerea unei batai regulate a inimii. Regleaza functia nervoasa, functia musculara si nivelul zaharului din sange. Este necesar pentru o buna sanatate a oaselor si un sistem imunitar sanatos.

• Vitamina A: Aceasta va protejeaza ochii de orbirea nocturna si de declinul cauzat de varsta, va poate reduce riscul de anumite tipuri de cancer, sustine un sistem imunitar sanatos, reduce riscul de acnee, sustine sanatatea oaselor si promoveaza cresterea si reproducerea sanatoase.

• Vitamina D: Vitamina soarelui ajuta organismul sa absoarba calciul din alimentele pe care le consumam si sa mentina nivelul de fosfor din sange. De asemenea, ajuta la combaterea inflamatiei si la imbunatatirea imunitatii generale.

• Vitamina B12: Aceasta ajuta organismul sa produca ADN, previne anemia si mentine sistemul nervos si vascular sanatos.

• Vitamina B2 sau riboflavina: Aceasta transforma carbohidratii din alimentele pe care le consumam in ATP care produce energia necesara organismului.

• Vitamina B3 sau niacina: Ca si riboflavina, niacina ajuta si la transformarea carbohidratilor in energie. De asemenea, metabolizeaza grasimile si proteinele, imbunatateste circulatia, functia sistemului nervos si nivelul colesterolului.

• Vitamina B5 sau acid pantotenic: Aceasta ajuta la transformarea carbohidratilor, grasimilor si proteinelor in energie si formeaza globule rosii.

Bibliografie:
1.https://kauveryhospital.com/blog/lifestyle/why-is-milk-important-in-a-childs-diet/
2.https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8541527/