Cum evitati traumatismele cauzate de sporturile de iarna

Generalitati

Schi, snowboard, patinaj, sanius. Sunt cele mai practicate activitati pe timp de iarna.

Ele reprezinta o buna modalitate de a inspira aer curat si de a face miscare in aceasta perioada a anului.

Frigul, zapada si gheata pot provoca insa o serie de leziuni, unele dintre ele deosebit de grave.

De aceea, trebuie sa pornesti la drum cu un set de reguli bine insusite, pentru a evita traumatisme care te pot imobiliza pentru mult timp.

Luxatiile, fracturile si traumatismele cranio-cerebrale cauzate de practicarea sporturilor de iarna reprezinta cele mai des intalnite leziuni. Pentru a te putea distra in voie trebuie sa minimizezi riscul de ranire. Iar pentru acest lucru trebuie sa tii cont de o serie de reguli importante, care tin in principal de echiparea corespunzatoare, dar si de conditia fizica.

Schi si snowboard

Cele mai comune leziuni sunt la nivelul genunchiului, in special la nivelul ligamentului incrucisat anterior. De asemenea, cazaturile pot cauza leziuni la nivelul coafei rotatorilor sau dislocari ale umerilor. Cazaturile pot provoca leziuni la cap, care duc la comotii sau cheaguri de sange.

Sfaturi de prevenire:

- poarta ochelari de protectie si o casca pentru schi sau snowboard.
- inainte de prima cursa, verifica echipamentul pentru a te asigura ca acesta se prezinta in bune conditii.
- alege trasee care sunt potrivite pentru nivelul tau de practica.
- daca te simti obosit, cel mai bine este sa te retragi, intrucat pe fond de oboseala se produc cele mai multe accidente.

Sanius

Cele mai comune leziuni sunt la nivelul capului si al membrelor si pot rezulta din impactul cu copaci sau pietre, dar si din coliziunile cu cei din jur. De asemenea, o serie de accidente sunt cauzate si de practicarea saniusului in locuri nesigure, cum ar fi in apropierea unor strazi, locuri de parcare sau aproape de lacuri.

Sfaturi de prevenire:

- evita folosirea saniei in pozitii anormale, cum ar fi pe burta. In schimb, stai asezat cu fata inainte, pentru a avea viteza de reactie la apropierea de un obstacol.
- alege, de preferat, o sanie cu mecanism de directie.
- copiii cu varste sub 12 ani nu ar trebui sa foloseasca sania fara supravegherea atenta a unui adult.
- copiii sub 12 ani ar trebui, de asemenea, sa poarte o casca de protectie.

Patinaj

Cele mai comune leziuni sunt cauzate de coliziunile cu ceilalti sportivi aflati pe patinoar si constau, de regula, in vanatai, taieturi, rupturi de ligamente si chiar fracturi osoase. In cazuri grave, coliziunile pot fi atat de puternice incat pot provoca rupturi ale danturii sau dislocari de umar.

Sfaturi de prevenire:

- poarta patine potrivite ca numar. O pereche de patine prea mari vor lasa loc gleznelor sa se miste, crescand riscul de luxatii sau entorse.
- poarta o pereche de pantaloni comozi, cu captuseala interioara care mentine caldura si nu retine transpiratia pe piele.
- copiii sub 12 ani e indicat sa poarte casti de protectie.
- nu intra pe un patinoar aglomerat daca nu stapanesti bine tehnicile de echilibru pe gheata si de patinaj.
- ai grija ca inainte de a patina sa iti incalzesti muschii cu exercitii usoare.