Riscuri la care te expui prin automedicatie

Generalitati

In momentul actual toti putem spune ca macar o data in viata am achizitionat medicamente fara prescriptie medicala, desi pentru aceasta ar fi necesar consultul medical in prealabil si o reteta medicala eliberata de catre medicul specialist.

Automedicatia inseamna tocmai asta, adica achizitionarea sau administrarea de medicamente personal sau unui membru al familiei (de regula minor) fara un sfat al unui specialist (medic) anterior acesteia.

Riscurile automedicatiei se rasfrang atat la nivel de individ cat si la nivel populational, regional sau global.

La ce se refera concret automedicatia?

Cel mai adesea, medicamentele implicate din automedicatie sunt analgezicele si antibioticele.

Mai exista si antifungice sau medicamente pentru tratamentul hipertensiunii sau cele implicate in patologii mai complexe, insa procentual vorbind in Romania acestea sunt mai rare.

Riscul acestei automedicatii este datorat si de faptul ca multi farmacisti isi asuma prerogativul de a recomanda medicatie, sau de a schimba medicatia (cu una pe care o are).

Desi farmacistul nu are studii medicale (decat farmaceutice), asadar nu poate sa administreze sau sa recomande tratament, astfel ca pentru automedicatie este intr-o oarecare raspunzatoare si industria de farmaceutice si de farmacii.

- Antibioticele

Antibioticele si cel mai adesea aici facem referire la cele din categoria penicilinelor sau a cefalosporinelor de tipul: Ampicilina, Oxacilina, Amoxicilina, Ospamox, Augumentin (amoxicilina + acid clavulanic), Cefalosporina, Cefuroxima.

Aceste antibiotice si altele fac parte din categoria tratamentului pentru infectiile bacteriene cu diferite localizari (faringe, amigdale, pulmonara, infectii urinare sau infectii vaginale, enterocolite) ori ca si profilaxie, inainte de o extractie dentara sau inainte de o operatie.

Aceste antibiotice sunt intr-adevar implicate pentru tratarea unor infectii cu aceste localizari, insa daca acestea sunt recomandate de catre medic este o implicatie, insa daca sunt administrate de la sine putere este cu totul alta problema.

Faptul ca adesea chiar si cadrele medicale recomanda prea rapid un astfel de tratament cu antibiotic in cazul unei infectii bacteriene prea usoare, este o cu totul alta discutie.

Si chiar la ora actuala se fac cercetari si dezbateri despre cum ar trebui restrictionata si administrarea de antibiotice de catre cadrele medicale si impuse niste protocoale mai clare in ce priveste aceasta administrare.

De ce persoanele isi auto-administreaza antibiotice?

Cel mai adesea persoanele vor administra antibiotice copiilor sau minorilor la cele mai mici simptome de: amigdalita, infectii ale cailor aeriene superioare, viroza si gripa.

Nocivitatea acestei autoadministrari se refera la faptul ca antibioticele au eficienta 0 asupra unei infectii virale si eficienta este doar pentru infectiile bacteriene.

Altfel spus exista cele doua categorii de agenti patogeni: virusi si bacterii, iar antibioticele se refera doar la liza celulara a bacteriilor.

Exista totusi o implicatie in care antibioticul poate fi administrat si anume ca existe infectii virale peste care se suprapun (suprainfectarea) cu infectii bacteriene si atunci exista si o eficientizare a antibioticului.

Insa precizia daca asupra unor simptome este vorba de o infectie bacteriana, ori una virala, daca este vorba de o infectie virala singulara sau una suprainfectata, aceste elemente de diagnostic bazate pe simptome si nu numai pot fi stabilite doar de catre medic.

Aceasta inseamna ca nu ar trebui sa incercam sa ne diagnosticam singuri fara a consulta un medic care ne poate stabili cu precizie tratamentul pentru infectii.

Pericolul dat de automedicatie cu antibiotice

Este unul dupa cum am precizat, atat individual cat si global. Auzim adesea de infectii rezistente la antibiotice.

Aceste infectii rezistente la tratament sunt tocmai cauzate de un exces dat de administrarea prea frecventa de antibiotice, fie de catre medici fie (si in special) prin automedicatie.

Administrarea corecta de antibiotice

Exista mai multe categorii de bacterii, denumiri precum stafilococi, streptococi, chlamydia, pneumococh, enterococi, meningococh sunt denumiri pe care poate unii dintre noi le-am mai auzit.

Fiecare categorie si familie de bacterii raspund mai bine la o anumita categorie de antibiotice.

Augumentin-ul sau amoxicilina sunt antibiotice cu gama larga de actiune, adica pot actiona intr-o mica masura pe aproape toate categoriile de bacterii.

Insa ca orice lucru este general activ si eficienta este minimalizata. Riscul acestor antibiotice de spectru larg este faptul ca vor determina in decurs de ani un raspuns al bacteriilor.

Daca este sa vorbim microscopic, bacteriile sunt organisme adaptabile, adica daca unei categorii de bacterii i se va administra in mod repetat penicilina, aceasta reuseste in timp sa isi dezvolte o noua tulpina de bacterii care pot secreta o substanta denumita penicilinaza.

Penicilinaza este substanta secretata de bacterii care are capacitatea de a inactiva penicilina, fapt pentru care pencilina initiala (penicilina descoperita acum cateva decenii) nu mai are nicio eficienta acum.

Din acest motiv s-au inventat penicilinele de generatie noua, insa prin aceasta administrare excesiva de antibiotice la nivel global se poate estima ca intr-o perioada relativ scurta de timp si acestea vor capata o rezistenta.

Rezistenta este si o caracteristica globala (adica asupra populatiei la nivel mondial) dar este infaptuita de catre fiecare individ in parte.

Pe de alta parte poate aparea si o ineficienta a antibioticului (o rezistenta) si strict la nivel de individ.

Antibioticul administrat repetat inca din copilarie isi poate dovedi ineficienta la un adult si care se poate manifesta strict la acest individ.

In anumite state vestice precum si in SUA, pentru o infectie bacteriana care nu implica complicatii se prefera ca prima masura sa fie administrate tratamente paleative pentru simptome, adica suc de lamaie, ceaiuri fierbinti si eventual anti-tusive ori antiinflamatoare.

Daca nu exista complicatii sau un raspuns imunitar deficitar ori persoana nu face parte dintr-o categorie a imunodeprimatilor (batrani, copii, infectati cu HIV) nu se prefera administrarea de antibiotice.

Poate aceasta masura va fi necesara a fi implicata ca si protocol si in tara noastra pentru a sista rezistenta la antibiotice.

Analgezicele

In Romania exista doua mari categorii de medicamente care sunt administrate frecvent prin automedicatie.

Automedicatia cu algocalmin si automedicatia cu aspirina. Vorbind ca si substanta activa, este vorba de metamizolul sodic (algocalmin-ul) si acid acetil salicilic (aspirina).

Metamizol-ul este substanta care are cea mai vasta utilizare in actiunea sa antalgica.

Adica pentru aproape orice durere, fie ca vorbim de o migrena, o cefalee sau o durere dentara persoanele au tendinta la durerea de cea mai mica intensitate sa isi procure si sa isi administreze metamizol.

Din punct de vedere legislativ si al aplicarii legii care a inceput si in Romania sa aiba efect, metamizolul nu poate fi procurat de la farmacie decat cu prescriptie medicala, insa adesea aceasta legislatie are hibele sale si astfel multe persoane pot sa aiba inca un acces relativ usor la aceste medicamente.

Riscurile algocalminului

Metamizolul sodic sau altfel denumit (comercial) algocalminul poate produce o patologie destul de grava denumita agranulocitoza.

Agranulocitoza poate aparea mai ales daca se administreaza aceste analgezice in special in copilarie, sau copiilor.

Agranulocitoza inseamna afectarea unei categorii de leucocite denumite granulocite. Granulocitele sunt impartite in trei mari categorii: neutrofile, bazofile si acidofile.

Fiecare din aceste tipuri de granulocite actioneaza cu precadere asupra unor anumite clase de agenti patogeni.

In timp ce unele au efect cu precadere asupra parazitilor, altele asupra virusurilor si altele asupra bacteriilor. Practic toate aceste categorii de granulocite au un efect esential in tot sistemul imunitar.

Distrugerea intregii clase de granulocite prin acest metamizol este cu efecte extrem de devastatoare asupra intregului sistem imunitar.

Metamizolul distruge in mod repetat aceste granulocite si mai precis distruge tesuturile unde se produceau aceste granulocite.

In anumite state nu se permite administrarea de analgezice de tipul metamizolului ci se prefera antiinflamatoare nesteroidiene sau alte medicamente din categoria analgezicelor cu complicatii date de administrarea acestora, mult mai mici.

Aspirina sau acidul acetil salicilic

Aspirina are doua componente principale, unul se refera la continutul de antipiretic, adica componenta care este administrata pentru a reduce temperatura ridicata.

O a doua componenta este cea de antiinflamator, adica reduce inflamatia si edemul produs de acesta.

Insa pe langa aceste doua componente principale, acidul acetilsalicilic mai are doua efecte dintre care unul este scontat iar cel de-al doilea intra in categoria efectelor secundare, dar care este utilizat in terapii.

Astfel ca aceste doua ultime efecte se refera si la un efect scazut de analgezic pe care il are si aspirina, insa acesta este de o intensitate mult mai redusa decat cel al algocalminului.

Iar ultimul efect care intra si in categoria efectelor secundare dar care confera si caracterul de periculozitate dat de aspirina se refera la componenta sa de antiagregant plachetar.

Plachetele sau trombocitele sunt celulele sanguine din organismul nostru care au rolul principal in asigurarea unei coagulari dupa o lezare a unui vas.

Aceasta coagulare este asigurata de aceste plachete dar nu numai, sunt aproximativ 13 componente ce se desfasoara in cascada in momentul coagularii.

Unul din aceste 13 elemente fiind trombocitele, iar unul din efectele secundare al aspirinei fiind de a sista actiunea acestor plachete, se poate deduce asadar ca efectul aspirinei este a opri coagularea.

Acest efect benefic al aspirinei este folosit ca si terapie in cazul unor patologii de hipercoagulabilitate, sau in momentul in care aceste posibile cheaguri de sange ar putea deveni periculoase, patogene.

Insa daca aceasta aspirina este administrata in exces, sau la persoane ce sufera deja de ulcer, gastrita sau de o serie de patologii care nu neaparat sunt cunoscute de catre individ deoarece nu au manifestat inca simptome, aceasta aspirina banala poate produce sangerari interne sau o serie de alte complicatii care este mai greu a fi remediate.

Astfel ca, desi aspirina poate fi partial administrata fara prescriptie medicala, datorita complicatiilor asupra coagularii pe care le poate produce nu ar trebui sa faca parte din categoria autoadministrarii.

Concluzii

Autoadministrarea de medicamente, nu doar de acestea 4, dar o serie variata de medicamente trebuie sa ne aduca aminte ca desi feicare are posibil o componenta naturista, are totusi si o componenta artificiala (chimica).

Astfel ca este indicat ca inainte de administrarea oricarui medicament a fi consultat o persoana medicala avizata pentru aceasta prescriptie.

Iar singurele persoane ce pot sa efectueze o prescriptie medicala nu sunt decat medicii, deoarece au studiul in domeniu pentru evaluarea oricaror riscuri.

Din punct de vedere legislativ exista si risc, deoarece multi farmacisti sau asistenti de farmacie isi asuma acest prerogativ, insa aveti in minte ca farmacistii nu au studii medicale, ci doar de chimie si farmacie si astfel inconstient pot produce mult mai mult rau decat bine.

Asadar inainte de a va automedica cu sau fara sprijinul unui farmacist incercati sa va ganditi la consecintele asupra corpului dvs.