8 alimente benefice sau nocive pentru glanda tiroida

Generalitati

Glanda tiroida are nevoie de anumite vitamine si minerale pentru a-si indeplini functiile in parametri optimi.

Fiecare organism reactioneaza in mod diferit la anumite tipuri de alimentatie, insa oamenii de stiinta au identificat o serie de repere generale privind o dieta benefica celei mai mari glande a sistemului endocrin uman.

Cativa nutrienti cheie sunt esentiali pentru buna functionare a tiroidei, pe cand altii ii pot pune sanatatea in pericol.

Alegerile alimentare sunt, asadar, foarte importante pentru mentinerea bunei functionari a glandei tiroide.

Nutrienti esentiali pentru glanda tiroida

Iodul este cel mai important element pentru functionarea glandei tiroidei, deoarece face posibila productia hormonilor tiroidieni de care depinde integritatea tuturor tesuturilor corporale. Tiroxina (T4) si triiodotironina (T3) sunt cei mai importanti hormoni care au in componenta iodul.

Seleniul este si el indispensabil glandei tiroide, din mai multe puncte de vedere. In mod esential, contine enzime care protejeaza aceasta glanda si actioneaza ca un agent de eliminare a subprodusilor organici formati sub efectul stresului.

Proteinele pe baza de seleniu regleaza sinteza hormonala si metabolismul, astfel incat sa se mentina o concentratie optima de hormoni in sange, tesuturi si organe (in special in ficat, rinichi si creier). Totodata, seleniul ajuta si la reutilizarea rezervelor de iod.

Zincul, fierul si cuprul sunt si ele vitale pentru glanda tiroida, contibuind la stimularea productiei hormonilor tiroidieni. Studiile de specialitate arata ca atat hipertiroidismul, cat si hipotiroidismul pot crea o deficienta in zinc, reflectata in scaderea nivelului de hormoni tiroidieni (T3 si T4).

Atunci cand apare concomitent cu deficienta in iod, carenta in fier este deosebit de periculoasa, deoarece acest mineral este necesar pentru reglarea dezechilibrelor hormonilor tiroidieni. Cuprul este necesar atat pentru producerea hormonului de stimulare tiroidiana (TSH), cat si pentru mentinerea productiei de tiroxina.

Alimente bune sau rele pentru glanda tiroida

1. Sarea

Sarea iodata este o sursa buna de iod, cel mai important mineral pentru functionarea normala a glandei tiroide. Majoritatea oamenilor beneficiaza de un aport suficient de iod provenit din sare prin alimentatia pe care o urmeaza. Este posibil sa apara o carenta in acest mineral daca obisnuiti sa consumati exclusiv sare mare sau alte alimente procesate care nu au in compozitie iod. Cateva analize medicale de rutina va ajuta sa aflati daca va confruntati sau nu cu o deficienta.

2. Legumele cu frunze verzi

Spanacul, salata si celelalte legume cu frunze verzi sunt surse excelente de magneziu, mineral care contribuie la buna desfasurare a mai multor procese fiziologice. Glanda tiroida nu face exceptie, de aceea este bine sa va asigurati zilnic aportul de magneziu prin intermediul alimentatiei. Simptomele care anunta o carenta in acest sens sunt oboseala accentuata, crampele musculare sau aritmiile cardiace.

3. Fructele oleaginoase

Aceste alimente sunt cu siguranta benefice glandei tiroide, deoarece contin din plin magneziu (in special nucile caju, migdalele si semintele de dovleac). Nucile braziliene furnizeaza totodata cantitati importante de seleniu, un alt mineral care vine in sprijinul bunei functionari a tiroidei. Doar cateva nuci braziliene consumate zilnic va asigura doza zilnica recomandata de seleniu.

4. Pestele si fructele de mare

Pestele, crevetii si algele sunt surse excelente de iod, fiind benefice pentru mentinerea sanatatii glandei tiroide. Chiar si asa, ele sunt de evitat in hipertiroidism, deoarece excesul de iod produce exacerbarea simptomelor provocate de o glanda tiroida hiperactiva.

5. Varza kale

Varza kale, una dintre cele mai sanatoase alimente, nu este recomandata persoanelor cu o sensibilitate la nivelul glandei tiroidei. Motivul este simplu substantele din compozitia ei impiedica absorbtia iodului la nivelul sistemului endocrin.

Persoanele cu carente in iod ar trebui sa evite atat varza kale, cat si varza, broccoli-ul, conopida sau varza de Bruxelles, toate acestea avand acelasi efect.

6. Soia

Din categoria alimentelor cu potential nociv asupra tiroidei face parte si soia (precum si produsele preparate din aceste boabe), fiind considerata un element perturbator in procesul de productie a hormonilor tiroidieni (dar doar in cazul in care exista o deficienta in iod). La fel ca in cazul verzei kale, soia este periculoasa pentru tiroida exclusiv in prezenta unei carente in iod.

7. Organele

Daca obisnuiti sa consumati regulat organe (rinichi, ficat, inima etc.), este posibil sa prezentati un nivel ridicat de acid lipoic in organism, substanta preluata in cantitati mari din aceste alimente. Un exces de acid lipoic poate intrerupe activitatea normala a tiroidei. Mai mult decat atat, aceeasi substanta poate interfera si cu actiunea medicamentelor prescrise pentru tratarea unei afectiuni tiroidiene.

8. Produsele cu gluten

Glutenul este o proteina care se regaseste in grau, secara si orz. In cazul persoanelor care nu au fost diagnosticate cu boala celiaca, glutenul nu are niciun efect asupra glandei tiroide. Insa in conditiile unei intolerante la gluten, leziunile intestinale provocate de aceasta proteina pot produce complicatii diverse, printre care se numara si un risc crescut de instalare a tiroiditei Hashimoto sau a bolii Basedow Graves (gusa exoftalmica). In cazul in care suferiti de intoleranta la gluten, evitati pe cat posibil sursele acestei proteine pentru a preveni eficient bolile tiroidiene.

Alimentatia poate sa afecteze si eficacitatea medicamentelor pentru tratarea afectiunilor glandei tiroide, accelerand sau incetinind viteza de absorbtie a substantelor active. Intrebati medicul sau farmacistul cum puteti evita interactiunile alimentare, in functie de medicamentele prescrise. Ca regula generala, este bine sa

- luati medicamentele pe stomacul gol, preferabil dimineata;
- evitati suplimentele cu vitamine si antiacidele, care interactioneaza de cele mai mult ori cu medicamentele.