Ce sunt alimentele procesate

Generalitati

Alimentele procesate sunt definite de nutritionisti ca fiind hrana procesata in mod deliberat inainte ca ea sa fie consumata, fie din motive de siguranta, fie din convenienta.

Metodele de procesare includ conservarea, congelarea, refrigerarea, deshidratarea, procesarea aseptica sau stabilirea unui echilibru corespunzator intre ingredientele si nutrientii pe care ii furnizeaza.

Multe persoane cred ca alimentele procesate sunt echivalente cu prajiturile din comert, chipsurile si bauturile carbonatate, insa in realitate aceasta categorie de produse alimentare este mai complexa decat atat.

Tipuri de alimente procesate

Era procesarii alimentelor a inceput in urma cu aproximativ doua milioane de ani, cand stramosii nostri au invatat sa gateasca hrana cu ajutorul focului. Dupa descoperirea gatitului, oamenii au observat ca mai exista si alte procese biochimice care transforma si conserva alimentele, precum fermentatia, deshidratarea (uscarea), conservarea cu sare etc.

Toate aceste metode primitive au evoluat de-a lungul timpului, industria alimentara descoperind numeroase tehnici de a prelucra produsele naturale pentru a fi mai sigure pentru consum, mai accesibile, mai nutritive sau pur si simplu mai apetisante.

Cateva exemple de alimente procesate sunt

- fructele si legumele conservate si congelate;
- alimentele ambalate naturale sau organice (cereale, carne etc.);
- mancarea pentru bebelusi in borcan;
- alimentele care pretind a fi mai sanatoase sau mai nutritive, precum cele sarace in grasimi, bogate in calciu etc.;
- alimentele fortificate cu nutrienti, precum fibre, vitamina D si acizi grasi omega-3;
- alimentele preparate in cafenele si restaurante, din ingrediente conservate sau semi-preparate;

Hrana procesata include o gama extrem de bogata de alimente, de la cele procesate intr-o masura mica, pana la cele supuse unor preparari complexe, care combina ingrediente precum indulcitorii artificiali, condimentele, aromele, colorantii artificiali si conservantii. Exemple din toate aceste categorii sunt

- alimentele procesate in grad minim fructele si legumele spalate si ambalate, salatele ambalate, nucile si boabele coapte;

- alimentele procesate pentru conservare si nutrienti tonul la conserva, fasolea si rosiile la conserva, fructele si legumele congelate sau mancarea pentru bebelusi la borcan;

- alimentele procesate cu indulcitori, conservanti etc. prafuri instant (piure, creme etc.), semi-preparate, sosuri, dressinguri sau gelatina;

- alimentele procesate ce pot fi consumate ca atare cerealele pentru micul dejun, fulgii de ovaz, biscuitii, gemurile, inghetata, iaurtul, painea cu arome, batoanele integrale, prajiturile, guma de mestecat, mezelurile, branza topita, sucurile dulci, bauturile carbogazoase etc.

- alimentele procesate pentru a rezista perioade lungi de timp carnea congelata, semi-preparatele congelate;

Curiozitati frecvente despre alimentele procesate

Multe persoane se intreaba daca alimentele procesate sunt sau nu sigure pentru consum. Raspunsul este afirmativ in cele mai multe cazuri, intrucat metodele de procesare urmaresc, inainte de toate, eliminarea agentilor patogeni din hrana procesata.

De pilda, temperaturile crescute ajuta la inlaturarea bacteriilor (pasteurizarea este o metoda utilizata la scara larga pentru uciderea bacteriilor din lapte). Congelarea sau conservarea carnii, a fructelor si a legumelor ajuta la mentinerea alimentelor in stare proaspata mai mult timp.

O alta curiozitate frecventa este legata de capacitatea alimentelor procesate de a cauza obezitate. Medicii nutritionisti spun ca nu aceste produse in sine conduc la cresterea in greutate, ci consumul lor in cantitati mari. Pentru a va mentine sub control kilogramele, este important sa respectati un program zilnic de miscare, care sa va permita sa consumati ocazional chiar orice tip de aliment procesat doriti. In general, este bine sa le evitati pe cele cu adevarat nocive, care furnizeaza un continut redus de nutrienti, insa un aport bogat de grasimi nesanatoase, sodiu si zahar.

Alimente procesate bune

Populatia generala tinde sa creada ca toate alimentele procesate sunt nocive pentru sanatate, pline de grasimi rele si calorii. In realitate, exista si hrana procesata pe care o puteti consuma in conditii de siguranta.

Laptele cu continut redus de grasime sau degresat este foarte sanatos si considerat, in acelasi timp, a fi un aliment procesat (este pasteurizat pentru eliminarea bacteriilor si omogenizat pentru prevenirea separarii grasimilor din compozitia sa).

Cerealele pentru micul dejun sunt si ele procesate, dar sanatoase, daca sunt 100% integrale si fortificate cu vitamine si minerale. Cele care au in continut zahar si foarte putine fibre nu mai intra in categoria celor bune.

Alte alimente procesate sanatoase sunt fructele si legumele congelate, care nu contin sosuri, siropuri sau zahar. Unele sortimente de suc de portocale sunt fortificate cu calciu si vitamina D, asadar sunt o alta alternativa alimentara procesata, dar recomandata pentru consum.

Fulgii de ovaz, pestele congelat, fructele de mare, somonul si tonul la conserva, fructele uscate, fructele oleaginoase coapte si painea din faina integrala sunt alte exemple de alimente procesate sanatoase.

Alimente procesate nocive

Alimentele procesate nocive sunt cele care au in compozitie grasimi trans si saturate, cantitati mari de sare sau zahar. Acestea nu aduc un aport satisfacator de vitamine si minerale, de aceea consumul lor este nociv pentru silueta si sanatate deopotriva.

Evitati sa introduceti in meniul zilnic urmatoarele produse procesate sau incercati sa le consumati in cantitati cat mai mici si cat mai rar

- alimentele conservate cu multe grasimi sau sare;
- semi-preparatele din paste rafinate;
- gustarile ambalate precum chipsurile, napolitanele si alte dulciuri;
- semi-preparatele congelate cu mult sodiu;
- prajiturile de cofetarie;
- cerealele expandate pline de zahar;
- mezelurile si alte tipuri de carne procesata;