Mituri legate de tulburarea bipolara

Generalitati

Tulburarea bipolara afecteaza mai multi oameni decat s-ar crede: aproape 1% din adulti au o tulburare de acest tip.

Tulburarea bipolara reprezinta de fapt o afectiune de natura psihiatrica ce se caracterizeaza in principal prin alterarea episodica a dispozitiei, cu episoade maniacale sau hipomaniacale si depresive. De obicei, episodul maniacal este urmat de cel depresiv, intre aceste stari pacientul fiind relativ echilibrat din punct de vedere psiho-emotional.

Toti am trecut, cel putin o data printr-un episod de depresie sau prin faze asemanatoare cu cele maniacale. Pacientii cu tulburare bipolara se confrunta cu episoade de intensitate extrema: de la disperare la sentimente de grandomanie nu este decat un pas, in cazul lor.

Chiar si numele bolii sugereaza 2 extreme- cei 2 poli opusi ai starii pacientului (dispozitie euforica si tristete marcanta). Majoritatea pacientilor sunt diagnosticati cu tulburare bipolara in jurul varstei de 20 de ani.

Numarul cazurilor este relativ crescut 0,5- 0,8% din populatia generala sunt afectati. Cu toate ca boala este atat de raspandita in populatie, chiar si astazi exista o serie de mituri referitoare la ea, la conditiile de aparitie, la felul in care afecteaza viata individului si la modurile in care poate fi tinuta sub control.

Mituri legate de tulburarea bipolara

Mitul numarul 1
Tulburarea bipolara este rara

Fals.
Conform studiilor clinice si datelor statistice, aproximativ 2,6% din populatia Statelor Unite cu varsta de peste 18 ani, sunt afectati. Procentul de afectare in randul copiilor este deocamdata necunoscut, in principal datorita faptului ca in cazul lor criteriile de diagnostic nu sunt inca foarte clar formulate.

Specialistii au observat insa ca numarul cazurilor in randul copiilor este in continua crestere.

Prevalenta tulburarii bipolare tip 1, cea care presupune in principal existenta de episoade maniacale, este in general estimata la 1%. Prin reanalizarea periodica a acestor procente s-a stabilit ca ele variaza in functie de complexitatea simptomelor pe care le acuza pacientul.

Unele studii mentioneaza ca tulburarile bipolare (sau spectrul de simptome din tulburarile bipolare) se regasesc in tabloul clinic la 6% din populatia (este insa vorba doar de cateva episoade maniaco-depresive, si nu de intreaga paleta de simptome ce caracterizeaza aceasta tulburare).

Majoritatea tulburarilor afective sunt considerate ca fiind tulburari separate, fara legatura cu tulburarile anxioase sau cu cele psihotice.

Acest lucru nu este intotdeuna si unanim acceptat de catre specialisti, insa este important de mentionat deoarece, uneori, incadrarile diagnostice ale pacientilor sunt eronate, ducand la inregistrarea in plus sau in minus a cazurilor de tulburare bipolara.

Mitul numarul 2
Tulburarea bipolara este doar un alt nume pentru schimbarile de dispozitie

Fals.
Modificarile de dispozitie ale populatiei generale sunt foarte diferite de cele care caracterizeaza tulburarea bipolara.

Cele patologice sunt mult mai severe, dureaza o perioada mai lunga de timp si pot sa afecteze in mod semnificativ aspecte importante ale vietii pacientului (cum ar fi capacitatea de concentrare, de luare a deciziilor importante, de indeplinire a unor planuri, proiecte).

Perioadele de afectare pot fi scurte, dar foarte intense, sau pot fi foarte prelungite (mai ales cele depresive).

Tulburarile bipolare pot mima depresiile, de aceea diagnosticul este uneori destul de greu de stabilit cu exactitate. Unii pacienti trec de la o stare la alta la cateva luni sau la cateva saptamani, altii insa se confrunta cu accese maniaco-depresive in fiecare zi.

Mitul numarul 3
Episoadele maniaco-depresive se succed rapid si sunt foarte frecvente

Fals.
Personalitatea tip Jekyll-Hyde, omul care devine cat ai clipi din euforic, deprimat, nu e decat un mit, afirma expertii. Cel mai adesea pacientii sunt mai mult deprimati decat maniacali.

Viteza cu care cele 2 stari sunt alternate depinde foarte mult de personalitatea si tonusul psihic bazal al fiecarui pacient. Nu exista un tipar, nu toti pacientii se comporta la fel. In general aceste variatii vin pe fondul unor stari afective anormale.

Particularitatile depind de tipul special al tulburarii. Exista patru tipuri de tulburare bipolara, si anume: tipul 1, 2, ciclotimia si tulburarea bipolara NOS.

Tipul 1 se caracterizeaza prin episoade maniacale frecvente, insotite sau nu de depresie. Pentru stabilirea diagnosticului de tulburare tip 1, pacientul trebuie sa aiba minim un episod de manie cu toate caracteristicile acestuia: stare hiperactiva, euforica, care sa dureze minim 1 saptamana si sa fie prezenta in fiecare zi.

Tipul 2 presupune existenta unor stari hipomaniacale si cel putin a unui episod depresiv major. Pacientii nu au niciodata episoade maniacale. Hipomaniile sunt stari caracterizare prin ras excesiv, aflux de idei si emotii care dureaza mai putin decat episoadele maniacale.

Din cauza faptului ca simptomele sunt mai atenuate, diagnosticul este mai greu de stabilit in acest caz. Tipul 2 are mai multe etape: cronica, catatonica, melancolica.

Ciclotimia este tipul de tulburare bipolara care asociaza episoade hipomaniacale cu episoadele depresive (fara a indeplini criteriile de episoade depresive majore). Pacientul are anumite tulburari de personalitate care desi sunt mai putin intens exprimate influenteaza viata cotidiana.

Tulburarea bipolara NOS (not otherwise specified) este un tip aparte, in care pacientul are in mod evident o tulburare bipolara, insa nu indeplineste criteriile de includere in tipurile prezentate anterior. In DSM-5, aceasta denumire a fost inlocuita cu ”Alta tulburare bipolara si tulburari inrudite specificate”, care include atat NOS, cat si ciclotimia.

Mitul numarul 4
Cand sunt in perioada maniacala, pacientii sunt mereu foarte veseli si joviali.

Adevarat, dar nu este o regula.
Unii pacienti intra fericiti in faza maniacala insa nu isi pastreaza aceasta stare pana la sfarsit. De cel mai multe ori starea caracteristica maniei este euforia, insa exista si cazuri de iritabilitate.

Majoritatea pacientilor au dezvoltat in timp o oarecare teama fata de faza maniacala datorita faptului ca manifestarile sunt polimorfe si au intensitate diferita de la episod la episod. Cand intra in faza maniacala pacientii isi pierd controlul asupra actiunilor voluntare, asupra gandurilor si devin incapabili de a lua decizii responsabile.

Cele mai frecvente modificari prin care trec pacientii in perioada maniacala sunt:

- intocmirea unor planuri nerealiste, luarea deciziilor importante in graba, fara a analiza situatiile asa cum ar trebui;
- cumparaturi haotice, cheltuirea unor sume mari de bani pe lucruri inutile;
- comportament cu risc (consum excesiv de alcool, condus periculos);
- aparitia unor false idei si iluzii de grandoare;
- vorbire foarte rapida, fuga de idei;
- apetit sexual crescut;
- abuz de droguri, tranchilizante;
- incapacitate de concentrare;
- alterarea ritmului somn-veghe cu aparitia insomniilor;
- optimism extrem.

Este foarte important ca faza maniacala sa fie tinuta sub control si tratata (de obicei cu stabilizatoare ale dispozitiei sau antipsihotice).

In cazul in care pacientii nu primesc tratamentul corespunzator, aceasta faza poate progresa afectand grav viata socio-profesionala a individului (prin haosul total pe care il determina).

Din acest motiv, este esential ca pacientul sa isi recunoasca eventualele semne premonitorii ale instalarii acestei faze pentru a putea apela din timp la ajutorul specialistilor.

Mitul numarul 5
Exista un test de diagnosticare a tulburarii bipolare

Fals.
In anul 2008 s-a emis ipoteza ca exista un test revolutionar capabil sa determine daca o persoana va face o astfel de boala. Testul, pus in vanzare pe Internet, a tinut treaza atentia publica pentru o perioada.

De fapt, testul determina doar daca exista o predospozitie genetica pentru a dezvolta aceasta boala, si nu poate diagnostica in avans tulburarea. Testul se bazeaza pe analiza salivei pacientului, in care se vor cauta mutatii pe gena GRK3 (mutatii care sunt frecvent incriminate in aparitia bolii).

Diagnosticarea tulburarii bipolare este insa mult mai complexa: implica realizarea unei anamneze complete, in care medicul sa afle date importante din antecedentele personale de natura psihiatrica ale pacientului, dar si din antecedentele heredo-colaterale (deoarece sansele ca boala sa apara sunt mai crescute la pacientii cu astfel de cazuri in familie).

Criteriile de diagnostic pentru tulburarea bipolara sunt in functie de tipul particular al afectiunii, daca prezinta componenta maniacala, hipomaniacala sau depresiva.

Exista specialisti care considera ca in momentul de fata criteriile de incadrare intr-un anumit tip sunt mult prea stricte si ca tulburarea trebuie privita ca avand un complex simptomatic mai bogat.

Mitul numarul 6
Tulburarea bipolara nu poate fi diagnosticata pana la 18 ani

Fals.
Este, intr-adevar, mai greu de diagnosticat boala la un copil, comparativ cu un adult, insa nu imposibil. Copiii sunt imaturi afectiv, pot fi motivati usor sa iasa din stari depresive, iar o parte din modificarile caracteristice tulburarii bipolare fac parte din comportamentul normal pentru anumite varste.

Exista insa si cazuri evidente, care au manifestari clasice si foarte sugestive pentru diagnostic.

In foarte multe cazuri, boala este prezenta, insa nu este diagnosticata corect decat tarziu. Varsta medie de debut este considerata a fi 25 de ani, insa multe cazuri au fost diagnosticate si la 40 de ani, dar si la 10 ani.

Chiar daca diagnosticul de tulburare bipolara la copii ramane controversat, un lucru este sigur: cazurile sunt in continua crestere (mai ales la adolescenti). Acest fapt este cauzat mai degraba de agresivitatea cu care se pune diagnosticul de tulburare bipolara, decat cresterii incidentei bolii in sine.

Diagnosticarea acestei boli la varste tinere trebuie facuta cu precautie si din cauza necesitatii insitituirii unui tratament medicamentos consecutiv stabilirii suferintei.

Acesta, desi util, are numeroase reactii adverse importante (mai ales antipsihoticele) iar administrarea lui creste riscul de aparitie a problemelor cardiace, hepatice, renale.

Mitul numarul 7
Tulburarea bipolara nu are un tratament bine stabilit

Fals.
Tratamentul tulburarii bipolare este unul foarte complex, bazat atat pe medicamente, cat si pe schimbarea stilului de viata.

Tratamentul farmacologic este de o importanta vitala. Cele mai bune optiuni terapeutice includ:

Stabilizatoare ale dispozitiei - litiul este printre cele mai des folosite (este substanta de prima intentie in tratamentul episoadelor maniacale). In Romania, litiul nu este indicatia de prima linie in tratamentul tulburarii bipolare.

Tratamentul cu litiu poate fi administrat cronic (chiar toata viata) pentru a preveni aparitia unor episoade de boala. Acesta reprezinta in momentul actual “standardul de aur” in tratamentul tulburarilor bipolare. Pentru instalarea efectelor este necesar un interval de 2 saptamani.

Daca nivelul sau din organism creste periculos de mult, pot sa apara reactii adverse importante, cum ar fi tendinta spre suicid. De aceea, se recomanda ca tratamentul sa fie monitorizat prin efectuarea unor analize periodice. Cele mai frecvente reactii adverse raportate sunt insa minore: sete, poliurie, greata, tremor, ameteli, diaree.

Anticonvulsivante - sunt utilizate pentru a preveni aparitia unor tulburari de dispozitie (mai ales in cazul pacientilor cu episoade rapid alternante). 

Antidepresive - administrarea lor este oarecum controversata, insa isi mentin indicatiile in special in starile lungi de depresie. Aceasta pare sa ramana singura lor indicatie - daca sunt administrate in afara perioadei de depresie pot declansa instalarea episoadelor maniacale si agravarea lor.

Antipsihotice - unele medicamente utile in tratamentul psihozelor sunt utile si in cel al tulburarii bipolare, care au efecte bune asupra unor simptome.

Trebuie precizat ca toate substantele incluse in schemele terapeutice ale tulburarii bipolare au efecte secundare importante si starea pacientului trebuie periodic investigata. De asemenea, terapiile trebuie regandite in cazul femeilor insarcinate sau care alapteaza.

Psihoterapia este o alta parte importanta a tratamentului - scopul acesteia este sa ajute pacientul sa faca fata bolii.

Se pot realiza terapii cognitiv-comportamentale (o forma frecventa de tratament individual), terapii in grup sau terapii alaturi de membrii familiei.

Alte strategii active includ efectuarea de exercitii fizice, respectarea unui program de somn strict, adoptarea unei diete sanatoase si acordarea unei atentii speciale semnelor care pot anunta instalarea unui episod de boala.