Legatura dintre migrene si hormoni

Generalitati

Odata ce au observat ca migrenele afecteaza in special femeile, oamenii de stiinta au inceput sa cerceteze legatura posibila dintre migrene si hormoni.

Astfel, medicii cred ca hormonii, in special estrogenul, pot juca un rol principal in manifestarea durerilor cronice si prelungite de cap.

Impactul tulburarilor hormonale asupra aparitiei migrenelor se poate observa cel mai bine in perioada premenstruala, cand cele mai multe femei se plang de acest tip de disconfort.

Migrenele si prevalenta lor in randul femeilor

Statisticile medicale din SUA arata in mod clar rata crescuta a migrenelor in randul populatiei feminine, comparativ cu cea masculina. Astfel, din cele 30 de milioane de persoane din Statele Unite ale Americii care sufera de migrene, 75% sunt femei.

Mai mult decat atat, perioada de varsta in care femeile din SUA sufera cel mai des de migrene este cuprinsa intre 20 si 45 de ani, adica exact la varsta reproductiva, cand hormonii influenteaza masiv starea de echilibru a organismului. In plus, migrenele sunt si un factor perturbator major in gestionarea responsabilitatilor zilnice.

Tot comparativ cu barbatii, femeile tind sa sufere de dureri de cap mai intense si mai persistente decat barbatii, care sunt insotite deseori si de alte simptome, precum greata si varsaturile. Atacurile migrenelor se acutizeaza in general in perioada menstruala, ceea ce ii face pe medici sa creada ca schimbarile hormonale inevitabile din aceasta parte a lunii sunt direct legate de instalarea migrenelor.

Cum declanseaza hormonii migrenele

Expertii in medicina nu au gasit inca raspunsuri concrete si explicatii certe despre modul in care hormonii declanseaza propriu-zis migrenele, insa cred ca estrogenul ar putea fi cel mai mult implicat in acest fenomen.

Nivelul de estrogen si progesteron scade semnificativ in perioada premenstruala, iar estrogenul este hormonul care controleaza substantele secretate de creier pentru reglarea sensibilitatii la durere. Din aceasta cauza, reducerea secretiei de estrogen inainte de menstruatie poate creste vulnerabilitatea unei femei la durere sau crampe, dureri musculare si, desigur, dureri de cap intense.

Alte dovezi teoretice care vin sa demonstreze legatura dintre hormoni si migrene sunt

- Aproximativ 60% dintre femei sufera episoade de migrene cu cateva zile inainte sau in timpul menstruatiei, chiar daca ele apar cateodata si in alte perioade ale lunii;

- In randul copiilor, fetele si baietii inregistreaza episoade de dureri de cap la aceeasi rata, pana la pubertate. In acest punct, creste incidenta migrenelor in randul fetelor, mai ales dupa prima menstruatie, iar cea din randul baietilor scade semnificativ.

- Femeile sunt mai predispuse, de asemenea, atacurilor migrenelor la mijlocul ciclului menstrual, mai exact la ovulatie, cand transformarile hormonale sunt puternice;

- Femeile care se apropie de menopauza sunt deseori afectate de migrene, alaturi de celelalte simptome specifice acestei transformari fiziologice dificile;

- Contraceptivele orale si terapia de substitutie hormonala folosita pentru ameliorarea simptomelor menopauzei pot inrautati sau imbunatati migrenele. Medicii pot ajusta dozele administrare pacientelor, astfel incat durerile de cap sa dispara, daca ele devin o problema. O alta solutie este prescrierea unui tratament continuu, astfel incat pacienta sa nu mai aiba ciclu menstrual, deci sa nu mai experimenteze scaderi dramatice ale nivelului de estrogen.

Prevenirea migrenelor

Intrucat femeile sunt mai vulnerabile in fata migrenelor in special in preajma menstruatiei, este foarte importanta adoptarea unor masuri de prevenire a lor, prin combatarea surselor durerii. In aceleasi timp, evitarea factorilor declansatori este tot la fel de utila in lupta cu migrenele.

- Consumul echilibrat de alimente. Cu o saptamana inainte de menstruatie, este importanta evitarea alimentelor bogate in carbohidrati, mai ales dulciurile si ciocolata. Acestea afecteaza nivelul zaharului in sange si, implicit, declanseaza migrenele. Alte produse alimentare de evitat in apropierea perioadelor specifice de schimbari hormonale sunt alcoolul sau sortimentele sofisticate de branza, precum branza Brie.

- Evitarea saritului peste mese. Infometarea conduce la scaderea nivelului glicemiei in sange si la traumatizarea organismului, doi factori majori declansatori ai migrenelor.

- Respectarea unui program sanatos de somn. Privarea de odihna a creierului atrage dupa sine o serie intreaga de consecinte negative, inclusiv a durerilor persistente si cronice de cap. Culcarea si trezirea la aceeasi ora, precum si beneficierea de un somn de calitate, sunt doua conditii principale pentru prevenirea migrenelor, mai ales inainte de menstruatie.

- Miscarea regulata. O jumatate de ora de miscare pe zi contribuie la recapatarea starii de sanatate generale, precum si la eliberarea de stres, o alta cauza comuna a migrenelor.

- Utilizarea tehnicilor de relaxare. Tehnicile de relaxare, precum exercitiile de respiratie, meditatia sau pozitiile usoare de yoga, sunt metode dovedite de combatare a stresului. Atunci cand organismul si sistemul nervos nu sunt afectate de stres, migrenele au mult mai putine sanse sa se instaleze.

- Rezolvarea conflictelor personale. Relatiile tensionate de acasa, cu partenerul de cuplu sau alti membri ai familiei, pot produce un stres psihic puternic, care sa se transforme pe cale somatica in simptomele tipice migrenelor. Comunicarea constructiva sau apelarea la ajutorul unui psihoterapeut pot fi de ajutor in acest caz.

- Urmarea unui tratament medicamentos. Atunci cand nicio alta metoda adiacenta de prevenire si oprire a migrenelor nu functioneaza, un tratament medicamentos prescris de medic si administrat cu doua zile inainte de aparitia tipica a simptomelor poate fi unica solutie preventiva. In general, sunt utilizate medicamente antiinflamatorii nonsteroidale (ibuprofen, naproxen etc.), medicamente ergotice sau pe baza de triptan, cu eficacitate sporita in cazul migrenelor.