Erorile, greselile medicale

Generalitati

Multe persoane sunt preocupate de posibilitatea existentei unei erori medicale in sistemul actual de sanatate. Cand tratamentele medicale sau serviciile de asistenta medicala au un rezultat neasteptat si nedorit, se numeste a fi un eveniment defavorabil. Acesta poate fi cauzat de o eroare medicala atunci cand, ceva ce a fost planificat ca parte a unui tratament medical, nu se finalizeaza sau tratamentul a fost administrat gresit de la inceput.

Erorile medicale pot avea loc oriunde: in spitale, clinici, cabinetele medicilor, farmacii sau chiar acasa la pacienti. Acestea pot implica medicatia, operatiile executate, diagnosticul, echipamentul medical sau analizele de laborator. Pot avea loc chiar si in timpul unor activitati de rutina, ca de exemplu: unui pacient internat in spital si supus unui regim alimentar fara sare, i se serveste un meniu gresit.

Majoritatea erorilor sunt generate de catre sistemul actual de asistenta medicala, care este unul foarte complex. De asemenea, problemele de comunicare dintre medic si pacient reprezinta o cauza importanta. Un studiu efectuat arata ca, uneori medicii nu-si ajuta pacientii sa se informeze corect si sa ia deciziile cele mai bune pentru ei.

Astfel ca, e putin probabil ca pacientii neimplicati si neinformati sa accepte tratamentul recomandat de medic si sa faca ceea ce trebuie pentru ca acel tratament sa functioneze.

Erorile medicale reprezinta una dintre cele mai des intalnite cauze de deces si accidente medicale. Studiile arata ca exista mai multe decese datorate erorilor medicale decat accidentelor de circulatie, cancerului de san sau SIDA. Exista multe lucruri care se pot face in colaborare cu medicul pentru prevenirea erorilor medicale.

Prevenirea erorilor medicale

Implicarea in tratamentul recomandat.Este calea cea mai importanta de prevenire a unei erori medicale. Asta inseamna ca pacientul trebuie sa fie activ si sa se implice in fiecare decizie legata de tratamentul sau. Cercetarile arata ca rezultatele obtinute de acesti pacienti sunt mult mai bune. De asemenea, alegerea unui medic cu care pacientul se simte confortabil, in prezenta caruia este relaxat atunci cand se discuta despre sanatatea sa, este o cale de prevenire. Persoanele care ingrijesc un copil sau un varstnic, trebuie sa se implice activ in tot ceea ce inseamna tratament medical. Cercetarile arata ca implicarea poate duce la rezultate bune si la prevenirea eventualelor erori medicale.

Prevenirea erorilor de medicatie

Raportarea tuturor tratamentelor urmate. Se vor lua in considerare nu numai retetele prescrise de medic dar si suplimentele alimentare administrate, vitaminele sau alte tratamente pe baza de plante. Cel putin o data pe an, trebuie discutat cu medicul de familie despre medicamentele luate. Acest lucru este foarte util medicului, ajutandu-l pe acesta sa aiba la zi fisa medicala a fiecarui pacient. Informarea medicului curant despre toate alergiile sau reactiile adverse prezentate de-a lungul timpului, la anumite medicamente. Acest lucru ajuta la evitarea medicamentelor care pot face rau.

Reteta prescrisa de medic trebuie sa poata fi descifrata. In caz contrar, medicul trebuie rugat sa explice pe larg schema de tratament pentru a evita posibilele neintelegeri.Medicul trebuie rugat sa dea informatii despre tratamentele prescrise, in termeni intelesi de toata lumea. Este normal sa punem intrebari si sa primim raspunsuri pe care sa le si intelegem. Astfel, trebuie puse intrebari ca:

Medicul trebuie rugat sa dea informatii despre tratamentele prescrise, in termeni intelesi de toata lumea. Este normal sa punem intrebari si sa primim raspunsuri pe care sa le si intelegem. Astfel, trebuie puse intrebari ca:
-pentru ce este acest tratament?
-cum sa mi-l administrez si pentru cat timp?
-ce efecte secundare are si ce pot face daca acestea persista?
-se poate combina cu alte tratamente sau suplimente alimentare?
-ce alimente, bauturi sau activitati fizice trebuiesc evitate in timpul tratamentului?

Cand se cumpara medicamentul de la farmacie, trebuie intrebat farmacistul daca acela este medicamentul prescris de medic. Este foarte important sa se administreze medicamentul potrivit si in dozele corecte. Daca tratamentul se intinde pe o perioada mai lunga de timp si se observa, la un moment dat, ca marimea, forma, culoarea pastilelor, difera fata de cele avute inainte, trebuie sa se verifice inca o data daca s-a primit medicamentul corect.
Trebuie sa se ceara lamuriri pentru orice neclaritate cu privire la instructiunile de pe eticheta medicamentului. De multe ori, instructiunile pot fi greu de inteles. De exemplu, trebuie intrebat daca "patru doze pe zi" inseamna o doza la fiecare sase ore sau doar pe timpul zilei, la ore regulate.
Trebuie intrebat farmacistul care este cea mai buna metoda de masurare a medicamentelor lichide. De asemenea, trebuie cerute sfaturi in cazul in care nu este sigur ca s-a inteles metoda corecta de administrare. Cercetarile arata ca foarte multe persoane nu stiu cum sa masoare medicamentele lichide folosind, de regula, linguritele de ceai sau cafea din gospodarie. Procedeele speciale de masurare cum ar fi seringile marcate, ajuta sa se faca o masurare corecta dar, indrumarea in acest sens, ajuta cel mai mult.

Trebuie cerute informatii despre toate efectele secundare ale medicamentelor. Daca pacientul stie ce s-ar putea intampla, poate fi mult mai bine pregatit decat daca este luat prin surprindere. Poate raporta imediat problema si poate primi ajutorul necesar in timp util. Informatiile scrise pot ajuta pacientii sa recunoasca efectele negative si apoi sa le transmita medicului sau farmacistului. Inainte de a lua un medicament, trebuie citite cu atentie eticheta si toate recomandarile scrise. Daca medicamentul arata diferit fata de cum se stia, trebuie intrebat farmacistul.
Daca se constata efecte negative severe, trebuie sa se adreseze imediat medicului. Acesta poate ajusta doza, pentru a reduce sau elimina efectele negative sau poate recomanda un alt medicament mult mai potrivit pentru pacientul respectiv.

Prevenirea erorilor medicale pe perioada de spitalizare

Daca exista posibilitatea, se alege spitalul unde pacientii beneficiaza de tratamentul sau operatia de care persoana respectiva are nevoie. Cercetarile arata ca pacientii tind sa aiba rezultate mult mai bune cand sunt tratati in spitalele cu experienta in acel domeniu.
Trebuie intreabat personalul medical cu care se intra in contact direct, daca si-a dezinfectat mainile. Folosind un dezinfectant pe baza de alcool se poate preveni raspandirea unor microbi, asta daca nu se face in mod regulat o sterilizare completa a spitalului. Studiile arata ca, in astfel de cazuri, personalul medical este mult mai atent si foloseste cu regularitate dezinfectanti.
In momentul externarii, trebuie intrebat medicul despre tratamentul care va fi urmat ambulatoriu, pentru a afla cum se administreaza medicatia si cand se vor putea relua activitatile obisnuite. Cercetarile arata ca, in momentul externarii medicii cred ca pacientii inteleg mult mai bine ce trebuie sa faca sau sa nu faca pe viitor.

Prevenirea erorilor medicale in timpul unei operatii

Daca se practica o interventie chirurgicala, trebuie sa se asigure, impreuna cu medicul chirurg, ca sunt lamurite toate aspectele asupra a ceea ce urmeaza sa fie facut. Sunt destul de rare cazurile cand operatia se face la genunchiul stang in loc de cel drept, dar chiar si o data daca se intampla, este prea des. Astfel de greseli se pot preveni. Medicul chirurg sau asistenta trebuie sa fie foarte bine informati in sensul acesta, inainte de operatie. Comunicarea cu medicul inainte de operatie este foarte utila si ajuta la prevenirea unor erori medicale.

Alte recomandari pentru prevenirea unor erori medicale

-trebuie intrebat si discutat cu medicul despre orice nelamurire care exista; pacientul are dreptul sa ceara astfel de lamuriri personalului medical implicat in ingrijirea sa
-trebuie sa se asigure ca medicul de familie este la curent cu starea sa de sanatate; acest lucru este foarte important, mai ales atunci cand pacientul are mai multe probleme de sanatate sau daca este internat in spital
-trebuie sa se asigure ca toti medicii implicati in tratament sunt la curent cu toate problemele de sanatate pe care pacientul le are; nu trebuie sa se presupuna acest lucru, ci trebuie informati personal
-trebuie rugat un membru al familiei sau un prieten sa discute cu medicii, in cazul in care starea de sanatate nu permite sa se faca acest lucru personal; chiar daca se considera ca nu e nevoie de ajutor acum, s-ar putea sa fie nevoie, totusi, mai tarziu
-mai mult nu inseamna intotdeauna mai bine; este foarte bine sa se intereseze si sa incerce sa se afle cat mai multe despre tratamentul pe care trebuie urmat si cum va ajuta acesta
-daca urmeaza sa se faca o analiza, nu se presupune ca nici o veste inseamna de fapt o veste buna; trebuie intrebat cand urmeaza sa se primeasca rezultatele, iar daca nu se primesc la timpul potrivit, nu se presupune ca acestea sunt bune; trebuie sa se telefoneze medicului pentru a intreba si a cere lamuriri privitoare la tratament
-este bine sa se ceara informatii despre tratamentul ce trebuie urmat, atat medicului cat si altor surse demne de incredere; se poate intreba medicul daca tratamentul se bazeaza pe ultimele cercetari in domeniu.