In pragul sezonului gripal este important sa vorbim despre preventie

• Recomandarile Organizatiei Mondiale a Sanatatii pentru sezonul gripal 2013-2014
• Sa vorbim despre preventie: www.proimunizare.ro
• Intreaba medicul de familie de vaccinarea antigripala

Copiii sunt transmitatorii eficienti ai gripei!
Odata cu debutul sezonului rece vorbim despre posibilitatea aparitiei bolilor contagioase de natura virala si nu numai. In contextul inceperii scolilor si gradinitelor, a aglomerarii spatiilor, copiii devin cei mai activi transmitatori ai bolilor contagioase. O boala extrem de contagioasa intalnita in sezonul rece este gripa sezoniera! De regula, copiii cu varsta cuprinsa intre 5 si 9 ani manifesta cele mai ridicate rate de infectie si imbolnavire cu virus gripal.

"Aflandu-ne in pragul sezonului gripal, este important sa vorbim despre PREVENTIE. Gripa este o afectiune contagioasa, cu o frecventa anuala, iar formele ei de prezentare variaza de la usoare la severe. Uneori poate determina si decese, de aceea, vaccinarea antigripala este cea mai sigura metoda de preventie pentru copii si adulti sanatosi. Vaccinarea antigripala este recomandata, in special, persoanelor aflate in grupe de risc din cauza afectiunilor cronice de care sufera. Pentru acestia, cat si pentru femeile insarcinate, recomandarea de vaccinare ramane una ferma. Consider ca este mult mai eficient sa prevenim, decat si tratam”, a declarat Dr. Oana Falup Pecurariu, medic primar pediatrie, Spitalul Clinic de Copii Brasov, Presedintele Asociatiei Pro Imunizare (www.proimunizare.ro )

Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), doar in tarile dezvoltate, anual, se estimeaza un numar intre 0.25-0.5 milioane de decese cauzate de epidemiile de gripa. Cele mai multe decese, cauzate de aceasta afectiune, se intalnesc la grupa de varsta peste 65 de ani (in tarile dezvoltate).

In fiecare an, Organizatia Mondiala a Sanatatii stabileste recomandarile privind tulpinile gripale care se folosesc in compozitia vaccinurilor. Astfel, producatorii de vaccinuri realizeaza vaccinurile gripale in fiecare an, in functie de virusurile circulante. Toate vaccinurile gripale, indiferent de producator, respecta compozitia recomandata de Organizatia Mondiala a Sanatatii.

Pentru sezonul 2013 - 2014, vaccinulul antigripal are urmatoarea compozitie: A/California/7/2009 (H1N1) pdm09, A/Victoria/361/2011 (H3N2), B/Massachusetts/02/2012. http://www.who.int/influenza/vaccines/virus/recommendations/2013_14_north/en/index.html

Daca te vaccinezi ii protejezi pe cei din jurul tau!
"Vaccinarea antigripala este singura metoda de preventie activa. Cu totii realizam o preventie de baza prin alimentatie, imbracaminte, evitarea contactului cu persoane infectate, insa, pentru a preveni efectiv boala, trebuie ca organismul sa se apere impotriva bolii, iar acest lucru este posibil doar prin vaccinare antigripala. Vaccinarea impotriva gripei ofera o protectie de aproximativ 70-80% impotriva manifestarii clinice a bolii in randul adultilor sanatosi cu varsta cuprinsa intre 18 si 59 de ani.”, mentioneaza Conf. Dr. Monica Luminos, medic pediatru specialist boli infectioase, la Institutul National de Boli Infectioase Prof.Dr.Matei Bals.

Cand ma vaccinez?
Vaccinarea antigripala se recomanda a fi efectuata incepand cu lunile septembrie-octombrie (inaintea aparitiei epidemiei de gripa), organismul avand nevoie de cel putin 2 saptamani de la vaccinare pentru a fabrica anticorpi impotriva virusului. Vaccinarea se poate realiza pe toata durata sezonului gripal, pentru cei care nu s-au vaccinat la inceputul toamnei, iar imunitatea dureaza cel mult 1 an. Medicul de familie este principalul vaccinator, consultul periodic fiind unul extren de important.

Precautii la vaccinare
Nu au voie sa se vaccineze antigripal persoanele care au reactii anafilactice la proteina din ou (alergie la ou), copiii sub 6 luni, persoane care au suferit reactii post vaccinale severe.
Vaccinarea poate fi amanata in cazul persoanelor care sufera de boala febrila acuta, pentru ei existand doar o contraindicatie temporara.

Despre Asociatia Pro Imunizare
Asociatia Pro Imunizare a fost infiintata in urma numeroaselor semnale de alarma aparute cu privire la cresterea incidentei bolilor contagioase in contextul scaderii acoperirii vaccinale in randul populatiei.
Asociatia are ca obiectiv principal dezvoltarea si implementarea unui plan de actiune in vederea promovarii unei culturi a preventiei in special in randul populatiei dar si a personalului medical. Prin actiunile noastre ne dorim sa aducem Romania la nivelul tarilor dezvoltate in ceea ce priveste cultura preventiei, sa putem identifica in viitorul apropiat o imbunatatire a starii de sanatate publica, scaderea incidentei bolilor ce pot fi prevenite prin vaccinare, scaderea mortalitatii si cresterea calitatii vietii. Activitatile Asociatiei vizeaza informarea si educarea tuturor categoriilor de public – populatie, personal medical, autoritati - cu privire la importanta imunizarii.