Informatii despre cancerul cervical pe care orice femeie trebuie sa le cunoasca

Generalitati

Cancerul cervical este un tip de cancer diagnosticat de cele mai multe ori in faza avansata, cu o rata a supravietuirii foarte scazuta.

Cancerul cervical sau de col uterin, cum mai este numit, este cauzat de Virusul Papiloma Uman (HPV = Human Papilloma Virus), transmis prin acte sexuale neprotejate cu un partener infectat.

Exista o serie de informatii esentiale pe care orice femeie ar trebui sa le cunoasca despre cancerul de col uterin, cata vreme cancerul cervical afecteaza exclusiv anatomia feminina, barbatii fiind doar purtatori ai virusului.

Ce este cancerul cervical

Cancerul cervical reprezinta raspandirea celulelor canceroase pe suprafata cervixului (a colului uterin). Cervixul este un orificiu ingust amplasat in partea inferioara a uterului, cu rol de legatura intre vagin si cavitatea uterina. Colul uterin produce mucus cervical, o secretie care ajuta spermatozoizii sa calatoreasca in uter, spre trompele uterine, acolo unde pot fertiliza

In mod normal, cervixul este inchis, dilatandu-se doar in timpul travaliului, pentru a permite expulzarea bebelusului prin canalul nasterii. In timpul menstruatiei, sangele se scurge din uter tot prin cervix.

Atunci cand apar celulele canceroase la nivelul colului uterin, evolutia bolii este in general foarte lenta. Testul ginecologic Papanicolau poate sa depisteze prezenta celulelor precanceroase, cu morfologie anormala, cu mult timp inainte de dezvoltarea cancerului.

Procesul prin care celulele normale ale colului se transforma in celule anormale se numeste displazie. Lasata netratata, displazia poate determina extinderea celulelor displazice catre tesuturile sanatoase din proximitate.

Informatii esentiale despre cancerul cervical

1. Foarte putine infectii cu virusul HPV se transforma in cancer cervical

Oamenii de stiinta cunosc in prezent conexiunea dintre Virusul Papiloma Uman si cancerul cervical, HPV-ul fiind cel care conduce la aparitia displaziei la nivelul colului uterin. In timp ce foarte multe femei contacteaza virusul HPV in timpul vietii, un numar relativ mic dintre acestea ajung sa sufere de cancer cervical.

Medicii cred ca doar infectia cronica data de virusul HPV poate conduce la declansarea cancerului. Insa odata diagnosticata prezenta virusului in organism, este cruciala monitorizarea medicala permanenta prin efectuarea de teste Papanicolau, care sa depisteze in timp util aparitia celulelor displazice (precanceroase).

2. Exista o serie intreaga de factori de risc ce predispun la cancerul cervical

Oncologii spun ca femeile care nu fac analize ginecologice periodice, care sa includa si efectuarea testului Papanicolau, sunt cele amenintare de cel mai ridicat risc de a dezvolta cancer cervical. Alti factori de risc important sunt:

- sistemul imunitar slabit (mai ales pe fondul unei boli cronice)
- viciul fumatului
- contactarea chlamydiei, o boala cu transmitere sexuala
- consumul insuficient de fructe si legume
- supraponderalitatea
- administrarea de contraceptive orale
- ducerea pana la termen a mai multor sarcini
- istoricul familiar cu cazuri de cancer cervical

3. Cancerul cervical ucide cele mai des femeile din Africa de Sud

Africa de Sud, o regiune a lumii unde femeile nu isi monitorizeaza starea de sanatate, este cea in care cancerul cervical omoara mai multe femei decat orice alt tip de cancer sau maladie.

Anual, in Africa de Sud, aproximativ 6700 de femei dezvolta cancer cervical, iar 3700 dintre ele isi pierd viata la scurt timp dupa diagnosticarea tardiva. Mai putin de 20% dintre femeile africane au fost cel putin o data la ginecolog, pentru a efectua un test Papanicolau.

La nivel global, cate o femeie moare de cancer de col uterin la fiecare 2 minute. 4. 80% dintre femei contacteaza virusul HPV in timpul vietii

Statisticile medicale arata ca aproximativ 80% dintre femei ajung sa contacteze virusul HPV in timp vietii, riscul de infectare crescand direct proportional cu varsta. Infectiile cu HPV raman de cele mai multe nediagnosticate, atunci cand sunt asimptomatice (nu apar negi genitali sau alte semne clinice care sa ridice o suspiciune).

5. Viata sexuala inceputa devreme creste riscul de cancer cervical

Adolescentele care aleg sa isi inceapa viata sexuala foarte devreme prezinta un risc crescut de a dezvolta cancer cervical mai tarziu in viata, cu atat mai mult daca ajung sa aiba mai multi parteneri sexuali sau daca fumeaza.

6. Virusul HPV se poate transmite si prin contactul direct al pielii

Virusul HPV nu se transmite exclusiv prin contact sexual neprotejat vaginal sau anal, ci si prin contactul direct al pielii cu o persoana purtatoare. Sexul oral sau preludiul sunt doua practici intime prin care infectarea este posibila. De asemenea, folosirea prezervativului ofera o anumita protectie, insa nu in proportie de 100%, cata vreme nu este acoperita in totalitate regiunea genitala.

7. Doar 15 tulpini ale virusului HPV cauzeaza cancer

Din cele peste 100 de tulpini existente ale virusului HPV, doar 15 cauzeaza cancer cervical. Acestea sunt tulpinile 16, 18, 31, 33, 35, 39, 45, 51, 52, 56, 58, 59, 68, 73 si 82, etichetate cu statutul de risc major de catre Societatea Americana de Colposcopie si Patologie Cervicala, intrucat sunt cele mai dese cauzatoare de cancer.

Tipul 16 al virusului HPV este cel mai comun declansator al cancerului cervical, fiind responsabil cu 50% din imbolnaviri.

8. Infectiile cu virusul HPV care produc negi genitali sunt de obicei necanceroase

Tulpinile virusului HPV care cauzeaza negi genitali in regiunea vulvei si a anusului fac parte din categoria celor care nu produc in cele din urma cancer cervical. In plus, vaccinul impotriva infectiei cu HPV, numit Gardasil sau Silgard, protejeaza impotriva a 4 radacini de HPV, doua care cauzeaza leziuni genitale si doua care determina aparitia a 70% din cazurile de cancer de col uterin.

9. Pot trece doua decenii pana cand celulele anormale sa devina canceroase

Femeile infectate cu virusul HPV fie reusesc sa se imunizeze impotriva lui intr-o perioada cuprinsa intre 8 luni si 2 ani, fie vor trai intre 10 si 20 de ani cu virusul, fara sa stie ca acesta se dezvolta tacit in cancer.

10. Virusul HPV poate fi responsabil si cu alte tipuri de cancer

88% dintre tipurile de cancer provocate de virusul HPV sunt cervicale, insa Virusul Papiloma Uman poate produce si cancer anal, cancer vaginal sau cancer oral. De altfel, virusul HPV este al treilea factor responsabil cu declansarea cancerului oral, dupa fumat si expunerea neprotejata la soare.