Castiga lupta impotriva stresului oxidativ

Generalitati

Organismul nostru produce radicali liberi in timpul proceselor necesare supravietuirii: atunci cand respiram, cand digeram alimentele sau cand celulele transforma grasimile si carbohidratii in energie. Acesti radicali liberi creeaza stresul oxidativ.

De regula, stresul oxidativ este tinut sub control de organism fiindca radicalii liberi sunt neutralizati de sistemul antioxidant natural al organismului. Daca acest sistem protector nu mai face fata, acestia incep sa atace celulele si alte molecule, iar in timp se ajunge la instalarea unor boli.

Pentru a ajuta organismul sa se apere, avem la indemana atat antioxidantii sintetizati de propriul corp, cat si pe cei proveniti din alimente, in general din legume, fructe si din seminte proaspete.

Antioxidantii lupta cu radicalii liberi, responsabili de procesul de oxidare. Insa, radicalii liberi ne inconjoara de peste tot, ii inhalam din aerul poluat, ii avem in farfurie, in mancarea cu aditivi, iar surmenarea si epuizarea determina la randul lor o crestere de radicali liberi in corp.

De ce sunt periculosi radicalii liberi?

Radicalii liberi au potential nociv pentru sanatate. Ei se numesc ”liberi” pentru ca au un numar de electroni nepereche. Pentru a se echilibra, ei “fura” molecule cu care sa formeze pereche de la alte celule functionale, deteriorandu-le si acestora structura. In unele cazuri se ajunge la distrugerea celulelor sanataose si a ADN-ului celular doar pentru ca radicalii liberi isi completeaza structura cu molecule lipsa.

Daca ADN-ul se modifica, se pot multiplica rapid in aceste forme mutante si pot crea probleme grave de sanatate precum tumorile, bolile de inima, maladiile Alzheimer si Parkinson, dar si boli transmisibile genetic.

Tu ai nevoie suplimentara de antioxidanti?

Antioxidantii sunt necesari intotdeauna, insa exista situatii in care trebuie sa le acordam o importanta speciala. Este cazul persoanelor cu boli cronice, al celor cu risc genetic de a dezvolta boli precum diabetul, cancerul sau sindroame metabolice, precum si cazul celor care se recupereaza dupa boli si se afla in convalescenta.

O situatie particulara o reprezinta persoanele care fumeaza, cele care beau alcool si cele care aleg bronzarea artificiala la solar. De exemplu, fumul de tigara este o sursa foarte puternica de radicali liberi, vinovati pentru incidenta crescuta a astmului bronsic, a bolilor respiratorii obstructive si a cancerului pulmonar in randul fumatorilor.

Iar in cazul persoanelor care se bronzeaza la solar pe tot parcursul anului, riscul de cancer de piele este mai mare din cauza radicalilor liberi rezultati in urma expunerii constante la razele ultraviolete.