Privarea de somn

Generalitati

Privarea de somn se produce atunci cand o persoana nu reuseste sa doarma in mod constant. Fiecare individ are nevoie de somn, dar acest necesar variaza in functie de varsta acestuia, de starea lui de sanatate, dar si de alti factori. Atunci cand o persoana nu are un nivel adecvat de vigilenta, performanta si stare de sanatate este posibil ca una dintre cauzele care stau la baza acestor situatii sa fie somnul insuficient.

Privarea de somn poate sa apara in oricare dintre urmatoarele situatii: cand cantitatea de somn este insuficienta, cand o persoana doarme intr-un moment nepotrivit al zilei, cand somnul nu este odihnitor sau nu intervin toate fazele somnului de care organismul are nevoie, cand este prezenta o tulburare de somn care impiedica obtinerea de somn suficient sau provoaca somn de slaba calitate.

Somnul joaca un rol vital pentru o stare buna de sanatate. Acesta ajuta la protejarea sanatatii mintale, fizice si creste calitatea vietii.

Modul in care o persoana se simte atunci cand este treaza depinde de ceea ce se intampla in timp ce doarme. In timpul somnului au loc procese care contribuie la mentinerea sanatatii fizice si psihice. La adolescenti si copii, somnul sprijina cresterea si dezvoltarea normala.

Cauzele privarii de somn

Consecintele lipsei de somn se pot manifesta fie imediat si pot fi acute (cum ar fi un accident de masina) sau ar putea fi cronice (probleme de sanatate care dureaza de mult timp sau apar periodic).

Privarea de somn poate fi cauzata de trei factori principali: somnul insuficient ca urmare a alegerii personale, timpul insuficient pentru somn si diverse conditii medicale.

- Somnul insuficient ca urmare a unor decizii personale va afecta starea de sanatate a unei persoane daca situatia persista cel putin trei luni, in mod constant. Intr-o societate in care se pune accent pe activitatea sustinuta in mod constant, dormitul este privit ca un semn de lene, mai degraba decat o necesitate medicala. Utilizarea substantelor care au rol stimulant cum ar fi cofeina, cocaina, amfetamina pentru a ramane in starea de alerta poate induce privarea de somn. Provocarea consta in convingerea celui implicat ca are nevoie de mai mult somn. Unii oameni care se simt mereu obositi ca urmare a somnului insuficient si care se tem ca ar putea suferi de diverse boli vor fi placut surprinsi sa descopere ca problema poate fi rezolvata prin cresterea numarului orelor de somn.

- Timpul insuficient pentru somn este rezultatul faptului ca oamenii aloca prea mult timp jobului sau atunci cand timpul pentru somn este consumat pentru realizarea a diverse sarcini (cum ar fi ingrijirea unui membru bolnav al familiei). Printre solutii s-ar putea numara schimbarea locului de munca sau angajarea unui insotitor, alternative care nu sunt intotdeauna disponibile. De aceea, acest tip de privare de somn este dificil de abordat.

- Problemele medicale care determina aparitia privarii de somn pot fi cele in care incapacitatea de a dormi este un efect secundar sau tulburarile primare de somn in cazul carora perturbarea somnului este un efect principal. Daca o persoana sufera de apnee de somn, se va trezi de mai multe ori in scopul de a preveni sufocarea. Bolile mentale care provoaca stari maniacale hiperactive pot mentine o persoana treaza o perioada lunga de timp. Tremurul si rigiditatea musculara ca urmare a bolii Parknison pot intrerupe un somn prelungit. De asemenea, o serie de medicamente pot avea ca efect secundar privarea de somn. In acest caz, se va solicita medicului inlocuirea medicamentului.

Efectele negative ale privarii de somn

- Cresterea nivelului de stres - Cand o persoana este obosita, activitatile de rutina cum ar fi cumparaturile, plimbatul cainelui sau alte sarcini simple pot parea coplesitoare. Privarea de somn va afecta capacitatea unei persoane de a face fata provocarilor zilnice, cum ar fi traficul la o ora de varf. Studiile au demonstrat ca productia hormonilor de stres va creste mai ales la persoanele care sunt suprasolicitate inainte de somn, seara.

- Tulburari de memorie si probleme de concentrare - Somnul adanc favorizeaza formarea de conexiuni intre celule si consolidarea memoriei. Oamenii care dorm insuficient vor avea probleme de concentrare si isi vor supraestima performantele. Cafeina ar putea fi o solutie pentru rezolvarea pe termen scurt a acestor probleme. Somnul este esential pentru functiile cognitive ale creierului. Fara somn, capacitatile de a consolida amintirile, de a invata si a lua decizii vor fi afectate considerabil.

- Cresterea tensiunii arteriale - Mai multe studii au constatat ca privarea de somn (chiar si lipsa unei jumatati de noapte de somn) duce la cresterea tensiunii arteriale. Cand dormiti, inima se odihneste si isi incetineste activitatea o perioada semnificativa de timp. Scurtarea perioadei de somn inseamna ca inima ar trebui sa lucreze suplimentar. In plus, privarea de somn ar putea impiedica abilitatea creierului de a reglementa productia hormonilor de stres, fapt ce va duce la cresterea tensiunii arteriale.

- Cresterea apetitului alimentar - Cercetarile indica faptul ca pierderea acuta de somn activeaza acea zona a creierului care declanseaza placerea consumului de alimente.

- Risc crescut de morbiditate cardiaca - Exista o serie de factori care pot duce la cresterea riscului de infarct miocardic, iar privarea de somn este unul dintre acestia. La persoanele sanatoase care au experimentat privarea de somn s-a constatat cresterea nivelului de inflamatie asociat cu dezvoltarea bolilor cardiovasculare.

- Fluctuatii de greutate - Privarea de somn poate fi vinovata si de aparitia obezitatii. In urma unor studii s-a constatat ca la persoanele care dorm mai putin de 6 ore pe noapte exista probabilitati mai ridicate de a fi supraponderali. Atunci cand organismul este fortat sa ramana treaz, va intampina dificultati in procesarea zaharul din sange si a leptinei (proteina care regleaza apetitul si metabolismul). De-a lungul timpului, obiceiurile proaste de somn pot duce la aparitia diabetuliu de tip 2 si crestere in greutate ca urmare a diminuarii capacitatii corpului de a procesa zaharul si de a suprima poftele alimentare.

- Slabirea sistemului imunitar - Lipsa indelungata de somn suficient a fost asociata cu slabirea sistemului imunitar. Pentru a va consolida imunitatea dormiti, cel putin sapte ore de somn pe noapte si mancati sanatos. Astfel veti deveni mai rezistent in fata bolilor.