Cel mai bun exercitiu pentru hemoroizii cu sangerare

Generalitati

Hemoroizii sunt incomozi: inconfortabili din punct de vedere fizic, dar si un subiect delicat de conversatie. Desi ar putea sa vi se para jenant sa abordati problema lor, nu trebuie sa va fie rusine sa vorbiti despre acest lucru cu medicul. Aproximativ jumatate dintre adulti au hemoroizi pana la varsta de 50 de ani.

Rolul exercitiilor fizice pentru tratarea hemoroizilor este controversat, intrucat activitatea fizica poate atat sa previna aparitia acestora, dar si sa agraveze situatia celor deja prezenti.

Hemoroizii sunt venele umflate din anus si rectul inferior. Exista doua tipuri de hemoroizi: inteni si externi. Hemoroizii interni sunt cei localizati in interiorul rectului si rareori cauzeaza disconfort.

Ocazional, fortarea in timpul eliminarii scaunului poate impinge un hemoroid intern in exteriorul anusului, cauzand iritatia (prolaps hemoroidal). Hemoroizii externi sunt localizati in jurul anusului sub piele. Acestia pot determina mancarimi sau sangerari atunci cand sunt iritati. Intr-un hemoroid extern se poate forma un cheag de sange, cauzand dureri accentuate si inflamatie.

Realitati

Simptomele hemoroizilor pot include dureri, umflaturi, mancarimi si iritatii in apropierea anusului. Pot fi observate scurgeri de fecale sau cantitati mici de sange rosu aprins in timpul miscarilor intestinale. Presiunea asupra venelor din jurul anusului determina aparitia hemoroizilor.

Obezitatea, sarcina, diareea cronica sau constipatia, fortarea in timpul transitului intestinal sunt cauze frecvente in care presiunea creste. Hemoroizii apar in cadrul aceleiasi familii si riscul de a face hemoroizi creste o data cu varsta.

Importanta exercitiilor fizice

Exercitiile fizice regulate pot estompa unele dintre cauzele hemoroizilor. Exercitiile moderate aerobice, cum ar fi mersul pe jos in pas vioi, timp de 20-30 de minute pe zi poate stimula functia intestinala. Activitatea fizica va poate ajuta sa pierdeti kilogramele in plus care cauzeaza presiune asupra zonei anale.

Totusi, exercitiile fizice intense, pot agrava hemoroizii existenti. In cazul in care hemoroizii sangereaza activ, trebuie sa evitati exercitiile fizice care presupun incordare, cum ar fi ridicarea de greutati, intrucat acestea vor agrava sangerarea (chiar daca doar temporar). Pe termen lung insa, beneficiile exercitiilor fizice asupra hemoroizilor sunt mai mari decat riscurile.

Yoga poate fi cel mai bun exercitiu daca suferiti de hemoroizi care sangereaza. Anumite pozitii chiar pot imbunatati circulatia locala. Ideea este ca sangele care stagneaza in cazul hemoroizilor sa curga inapoi spre inima, incuranjand vindecarea si reducerea disconfortului asociate cu hemoroizii.

Prevenire

Aveti cu atat mai multe motive sa incercati sa preveniti aparitia hemoroizilor daca acestia au fost depistat la alti membrii ai familiei dumneavoastra. Consumati alimente bogate in fibre si beti multa apa pentru ca scaunul dumneavoastra sa fie moale.

Mergeti la baie imediat ce simtiti nevoia de a defeca si nu amanati eliminarea scaunului. Evitati sa stati in pozitie sezanda sau in picioare perioade lungi de timp.

Atentionare

Nu trebuie sa presupuneti ca intotdeauna cauza sangerarii din timpul miscarilor intestinale sunt hemoroizii. Sangerarea rectala paote fi simptomul sangerarii gastrointestinale, cancerului anal si cancerului colorectal.

Daca sangerarea rectala este dureroasa, excesiva, nu se amelioreaza prin tratament la domiciliu sau este insotita de schimbarea aspectului scaunului , consultati cat mai curand medicul.