Fa diversificarea alimentara a bebelusului tau mai usoara!

Generalitati

Durerile de burtica date de colici sunt frecvente la copii cand incepem diversificarea alimentara, dar disconfortul poate fi mai mic daca te folosesti de calitatile probioticelor. Acestea sunt organisme vii, nepatogene, cu efecte benefice asupra sanatatii.

Ele actioneaza in cavitatea bucala, in tubul digestiv, pe caile respiratorii si in sistemul uro-genital. Pe langa faptul ca sustin imunitatea copilului si il feresc de infectii, probioticele sunt utile si in maturizarea florei intestinale, pregatind copilul sa faca fata mai usor introducerii de alimente noi in dieta.

Cand e momentul potrivit?

Diversificarea alimentara poate incepe in jurul varstei de 4 luni, cand alaptarea nu mai poate acoperi total nevoile nutritive ale copilului.

Alimentele care trebuie introduse in dieta copilului ar trebui sa vina cu un plus de vitamine, saruri minerale, fibre vegetale si mai multe glucide si lipide. De alimentele introduse in timpul diversificarii se pare ca depind si preferintele alimentare ale adultului de mai tarziu.

Ce greseli trebuie evitate?

Unii copii accepta cu greu alte alimente in afara laptelui, de aceea este recomandata introducerea treptata a oricarui alt tip de hrana. La inceput in cantitati mici, care cresc progresiv, in functie de toleranta digestiva a copilului, care trebuie urmarita cu mare atentie.

Nu se incepe diversificarea cand copilul este bolnav sau cand este in convalescenta pentru ca aceasta procedura ar fi un stres suplimentar pentru bebelus. Daca cel mic refuza alimentul nou introdus, chiar si dupa mai multe incercari, trebuie sa renunti si sa incerci sa il reintroduci dupa o perioada de timp.