Sarea in alimentatie

Generalitati

Sarea (sodiul) este unul din mineralele de care organismul are nevoie zi de zi.

Impreuna cu potasiul, aceasta ajuta la reglarea nivelului de apa din corp. Sodiu este un mineral care trebuie sa fie prezent in cantitati moderate in dieta noastra zilnica.

Riscurile unei diete bogate in sodiu

In medie, o persoana consuma 9 grame de sare pe zi. Cu cat consumati mai multa sare, cu atat creste tensiunea arteriala. O presiune ridicata a sangelui, constituie un factor de risc pentru dezvoltarea afectiunilor cardiovasculare deoarece acest lucru presupune ca inima sa munceasca mai mult pentru a pompa sange in organism.

Aceasta presiune arteriala ridicata poate aduce prejudicii arterelor ce transporta sangele slabindu-le si blocandu-le cu depozitari de grasime. Consumul unei cantitati prea mari de sare, pare sa fie strans legata de aparitia cancerului de stomac.

Alte studii au confirmat relatia intre consumul ridicat de sodiu si osteoporoza si inrautatirea simptomelor in cazul bolnavilor de astm.

De ce este nevoie de sare?

Sodiul este elementul de care corpul are nevoie pentru a-si exercita o varietate de functii esentiale. Sarea ajuta la mentinerea fluidelor in celulele sanguine si este folosita pentru a transmite informatii spre muschi si nervi.

Are un rol important pentru asimilarea unor nutrienti din intestinul subtire. Organismul nu poate produce sare deci, necesarul zilnic de sare este furnizat organismului prin intermediul alimentelor ingerate.

Surse ascunse de sare

Intre 65-85% din sarea necesara se afla deja in alimentele pe care le consumati. Cantitatea de sodiu listata pe ambalajul alimentelor nu este cea reala; de fapt, valoarea este de 2,5 ori mai mare decat ceea ce apare scris pe pachetul produsului.

Evident, mancarurile sarate precum sunca, masline, painea, semipreparatele, fasolea gatita si cerealele pentru micul-dejun au un nivel ridicat de sodiu.

Sarea se adauga mancarurilor din diferite motive precum:
- Asezonare - pentru a imbunatati gustul alimentelor
- Conservare
- Agent de ingrosare - in carnea procesata;
- Colorant natural - face mancarea mai atractiva din punct de vedere vizual
- Modificare a texturii - ajuta la fragezirea carnii si ofera consistenta branzeturilor;
- Controlul procesului de fermentare - influenteaza consistena si reduce riscul infectarii cu bacterii daunatoare a alimentelor.

Cantitatea de sare recomandata

Adultii ar trebui sa nu depaseasca o limita de 6 grame de sare pe zi, adica aproape o lingurita plina.

Copiii sub 11 ani ar trebui sa consume
- de la 1 la 3 ani - 2g de sare pe zi (0,8g sodiu)
- de la 4 la 6 ani - 3g de sare pe zi (1,2g sodiu)
- de la 7 la 10 ani - 5g de sare pe zi (2g sodiu).

Ce trebuie sa verificati pe etichetele produselor?

Pe etichetele produselor, continutul de sare este adesea notat in grame de sodiu. Pentru a converti sodiul in grame de sare, inmultiti cantitatea de sodiu cu 2,5.

Limita unei persoane adulte este de 2,5g de sodiu pe zi. Pe pachetul produsului este trecuta doar cantitatea la 100 de grame, nu cantitatea totala pentru intregul produs.

Cum puteti reduce sarea din dieta?

Puteti reduce nivelul de sare din dieta astfel:
- nu adaugati sare in mancaruri
- nu folositi sare cand gatiti
- cand faceti cumparaturi, alegeti alimente care contin 0,1g sodiu per 100g
- inlocuiti alimentele de zi cu zi precum painea, cerealele sau mancaruri conservate cu optiuni mai putin sarate
- limitati consumul produselor sarate.