Sseetlleennaa

Buna! De vreun an de zile ma confrunt cu o problema si nu stiu daca e bipolaritate sau nu chiar nu stiu. Plang din orice, daca imi spune cineva ceva acum plang. Daca cineva imi strica dorintele sau imi spune ceva negativ la adresa lor plang in general. Am inceput sa iubesc singuratatea, eu care pana acum un an nu aveam asa ceva. Azi sunt trista si ma gandesc la sinucidere ( da chiar atat de departe am ajuns) si maine sunt cea mai fericita persoana din lume. Nimeni nu imi poate strica starea de fericire, dar dupa aceea iar plang. Plang cand parintii mei se mai cearta. Am 18 ani si acum 6 ani am fost batuta de tatal meu pentru o p***ae facuta de mine si cand il aud tipand in prezent ma duce cu gandul la acel moment si din nou la plans si tristete. Si dupa repet: din nou fericire. Nu ma inteleg pe mine insami. Sunt foarte confuza. Nu am deloc incredere in mine nu ma iubesc pe mine insami cum ar trebui s o fac. De ce? Asta este intrebarea: de ce? Am o viata minunata, parinti iubitori, un frate, prieteni, am fost prin foarte multe excursii prin lume si sunt extrem de recunoscatoare, dar ce lipseste in viata mea? De ce continui sa plang si sa am starile astea? Va rog sa mi raspundeti...multumesc frumos