Clickmed
programare rapida la medic

Opinie medicală

Diverse
Intrebare postata de andreea.floyd cu 9 ani in urma

Bună seara. Am nevoie de o opinie înainte de a merge iar la medic. Am postat acum ceva timp despre anumite simptome și, deși nu mă aștept ca o floare să aducă primăvara, parcă mă simt din ce în ce mai rău.
De ceva timp resimt o înțepătură puternică pe mijlocul capului care se prelungește cu dureri deranjante de ceafă și ochi. Uneori chiar și înțepături ale osului nasului sau nărilor. Aproape in fiecare zi sunt momente în care mi se înfundă nasul, fără nicio urmă de mucus sau scurgeri nazale, deși nu sunt răcită (chiar și strănut, uneori, din senin, dar am presupus că sunt doar alergii de primăvară).
Ceva care nu mi s-a mai întâmplat - amorțeala vârfului limbii, uneori a vârfurilor degetelor de la mâini, dar cel mai frecvent, a degetului mare de la picior. O altă treabă ar fi un fel de spasme ale gingiilor, ca și cum zvâcnesc.
Înțepăturile din vârful capului, durerile de ceafă, amorțeala limbii și uneori a degetelor, cât și problemele de respirație și durerile de nas sunt foarte deranjante și obositoare.
Aș aprecia o opinie serioasă înainte să ajung la medic (peste o saptămână-două) și o sugestie de analize pe care ar trebui să le fac. Mulțumesc anticipat.

(ps. nu am știut la ce categorie să încadrez treaba asta, sper să nu fie o problemă)

Raspunde la intrebare!
Raporteaza Raporteaza intrebarea: "Opinie medicală"
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez intrebarea pentru:

Spam
Categorie gresita
Abuz

Aceasta intrebare nu are raspunsuri!

Participa la comunitate si fii prima persoana care raspunde la intrebare!

Raspunde

×
×
Felicitari! Raspunsul a fost postat cu succes! Felicitari! Raspunsul a fost editat cu succes! Felicitari! Raspunsul a fost sters cu succes!
Se incarca...

Cauta

Nu ai gasit ce cauti? Cauta intrebari similare sau adauga o intrebare noua.

Adreseaza o intrebare!

Comunitatea SfatulMedicului este pregatita sa raspunda la intrebarea ta!

Adreseaza o intrebare

Raspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situatie, ca fiind asimilate unor consultatii sau analize medicale de specialitate.

Datorita insusi modului in care functioneaza comunicatiile intermediate de internet, o consultatie medicala amanuntita nu este posibila, prin urmare, informatia medicala prezentata de site-ul nostru nu trebuie folosita ca alternativa a consultului medical realizat in persoana de un medic specialist.

SfatulMedicului.ro, precum si toti colaboratorii ale caror sfaturi sunt recepţionate prin sfatulmedicului.ro, nu pot fi considerati raspunzatori pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel. Pentru a putea utiliza site-ul SfatulMedicului.ro trebuie sa fiti de acord cu Termenii si conditiile.