Buna. Ma numesc Maria si am 18 ani. De ceva timp am inceput sa cred ca, comportamentul meu este cu totul neobisnuit fata de cel al adolescentilor de varsta mea. Am incercat sa cred ca totul este doar in mintea mea, ca nu e nimic in neregula cu mine insa nu simt asta.
Cand mi-am schimbat domiciliul am inceput sa am probleme la scoala. Am fost batjocorita de colegi si nu pot spune ca am trecut usor peste acele amintiri dureroase. Cand veneam de la scoala, imi descarcam toate durerea plangand si povestind jucariei mele preferate cele intamplate (desi la varsta de 12-13 ani nu e chiar normal). Acea jucarie era un ursulet mare de plus. Inca il mai am si m-am atasat de el foarte mult. Atat de mult incat aveam si am impresia ca ma intelege, ca simte, ca e viu. Foarte ciudat. Am incercat sa scap de acest ''''obicei'''' renuntand la plus. Dar am luat-o de la capat cu o alta pana am ajuns in stadiul in care am impresia ca toate au sentimente. De ce as crede ca ceva ''mort'' este de fapt ''viu''?
Al doilea comportament care imi da de gandit este acela ce se aseamana cu bipolaritatea. Cand cineva face ceva ce nu mi-e pe plac ma supar, o iau razna pur si simplu. Sora mea a simtit aceasta ''nebunie'' pe propriai piele cel mai mult. Cand eram sigure acasa incepeam sa tip ca o descreierata daca nu facea ce ii spuneam sau nu ma asculta. Cand eram mai mici chiar o bateam. Dupa care parca ieseam dintr-o transa si ma intrebam ce am facut. De ce facusem acele lucruri oribile. Din fericire am inceput sa ma stapansesc, insa tot mai am cateva scapari pe care incerc sa le ascund sau sa le potolesc. Intrebarile sunt: De ce as face asta dinadins? Si mai ales cuiva drag? N-as avea de ce, asa-i?
Al treilea este unul pe care nu l-am inteles chiar de loc. De ce mi-e greu sa ma exprim verbal? Si corect de asemenea. De ce imi ia atat de mult sa scot doua vorbe pe gura? De ce imi ia atat de mult sa procesez niste informatii banale as putea spune. In scris imi ia mai mult timp de gandire si ma pot exprima aparent corect si mai usor. Insa cand vine vorba de o conversatie verbala deja mintea o ia razna.
Al patrulea lucru ma enerveaza. Mi-e rusine sa fac orice nimic. Mi-e frica de orice nimic. Mi-e frica sa nu fiu judecata. Mi-e frica sa nu ma fac de ras. Mi-e frica sa nu zic ceva gresit. De ce atata nesiguranta?
Si in cele din urma vine lucrul ce ma inspaimanta cel mai mult. Mi se pare tot timpul ca cineva ma priveste, ca ma urmareste peste tot desi nu e nimeni langa mine. Iar de fiecare data cand ma gandesc la ceva, o voce imi rasuna in cap spunandu-mi parca tot feluri de lucruri pe care nu vreau sa le gandesc. As vrea sa cred ca e doar subconstientul meu. Si am inceput sa vorbesc mult despre religie. Am o prietena atee si incerc din rasputeri sa o fac sa creada in Dumnezeu. Dar de ce? Adica nu e ca si cum l-ar jigni sau asa ceva. Il iubesc pe Dumnezeu dar nu stiu de ce incerc cu adevarat sa ii fac si pe altii sa creada in El. Vreau sa cred ca e doar din iubire.
Si ironic este matusa mea e nebuna. La propriu. Dar totul se reduce la traumele lasate de trecut.
Nu vreau sa cred ca incep sa am instabilitati psihice...desi e clar ca nu am simptome prea ''''fericite''''.
Am nevoie de ajutor.
Doresc sa raportez intrebarea pentru:
Raspunsuri (1)
Buna, Maria!
Iti descrii foarte bine trairile. Inteleg ca te-ai adaptat mai greu atunci cand ti-ai schimbat domiciliul. Fiind noua in clasa, ai atras atentia asupra ta, curiozitatea colegilor, au dat navala sa te cunoasca si probabil tu ac***a un temperament mai sensibil i-ai simtit intruzivi, deranjanti. Ai intrat in rolul de victima, pentru ei era o tachinare, pentru tine un real stres.
1.Faptul ca povesteai unui ursulet despre cele patite la scoala, te-a ajutat sa te descarci de stres. In lipsa unui prieten real, te-ai gandit sa iti faci unul imaginar, asupra caruia proiectai sentimente pozitive, cum ar fi: intelegerea, acceptarea, bunatatea, loialitatea.
Foarte bine ca nu ai aruncat ursuletul, a fost o metoda eficienta de a-ti descarca sufletul si chiar de a-ti exersa comunicarea pe cale verbala.
Acum inteleg ca iti este jena sa perseverezi in acest comportament si poate te gandesti ca mai adaptativ ar fi sa iti gasesti o persoana in carne si oase careia sa ii comunici trairile tale. Pana una alta poti scrie intr-un jurnal personal, o sa te ajute sa te mai detensionezi.
2. Imi dau seama te simti vinovata si te ingrijoreaza faptul ca iti descarcai furia asupra surorii tale. Copiii invata din educatie, de multe ori si prin imitatie, poate imitai un membru al familiei care se comporta mai impulsiv?! Pe vremea aceea erai copil si era mai greu sa iti controlezi impulsurile, un rol important il au adulti, cum gestionau parintii, bunicii conflictele fratesti.
Intr-adevar furia este o emotie dezadaptitva, pentru ca iti face tie rau si poate si celor din jur. Dar ce om nu este din cand in cand furios? Daca te confrunti frecvent cu aceasta emotie negativa, atunci este posibil sa ai o rezistenta scazuta la frustrare. Insa acest lucru se poate schimba cu ajutorul sedintelor de psihoterapie si dezvoltare personala.
Pentru informatii suplimentare, poti accesa site-ul Psihoutil sau copiaza acest link in bara de cautare:
http://www.psihoutil.ro/dezvoltare-optimizare-personala/
3. Poate ai o personalitate mai introverta, te comporti mai timid si daca nu ai fost incurajata sa comunici, te confrunti si acum cu aceasta dificultate. O influenta o reprezinta si mediul in care te-ai dezvoltat, cat de usor, deschis sau greu comunicau cei din jurul tau.
Stai linistita, iti poti schimba, imbunatati stilul de comunicare pasiv cu unul mai asertiv! Poti exersa comunicarea cu asertivitate, jocul de rol, prezentarea unui discurs. Mai multe detalii despre comunicare gasesti accesand acest link:
http://www.psihoutil.ro/dezvoltare-optimizare-personala/asertivitate/
4. Teama exagerata, ingrijorarile duse la extrem, tensiunea psihica si fizica, evitarea, sentimentul ca pericolul este iminent, frica de a fi dezaprobata sau respinsa, frica de greseala etc., se numeste anxietate.
Insa si aceasta problema, are o rezolvare, demersul terapiei cognitiv-comportamentale te poate ajuta sa inlocuiesti gandurile, emotiile si comportamentele disfunctionale cu altele mai functionale.
Informatii complete despre anxietate si tratament, gasesti aici:
http://www.psihoutil.ro/psihoterapie-cognitiv-si-comportamentala/anxietate/
Gandurile obsesive, tot de la anxietate se trag. Imi pare rau pentru matusa ta si sper sa se trateze cu medicatie psihiatrica si/sau psihoterapie!
Cred ca iti este greu cu toate aceste probleme. Trebuie sa stii ca exista rezolvari, in cadrul sedintelor de psihoterapie si dezvoltare poti invata metode eficiente de relaxare, sa ai curajul sa fii tu insati, sa fii mai spontana, sa traiesti mai des emotii sanatoase - de bucurie, multumire si incredere in tine insati.
Maria, sper ca aceste articole sa iti fie utile!
O seara linistita!
Psih. Roxana Pătrașcu
Telefon: 0721. 349.765
Mail: [email protected]
www.psihoutil.ro
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam Abuz
Adreseaza o intrebare!
Comunitatea SfatulMedicului este pregatita sa raspunda la intrebarea ta!
Raspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situatie,
ca fiind asimilate unor consultatii sau analize medicale de specialitate.
Datorita insusi modului in care functioneaza comunicatiile intermediate de internet, o consultatie medicala amanuntita nu este posibila, prin urmare,
informatia medicala prezentata de site-ul nostru nu trebuie folosita ca alternativa a consultului medical realizat in persoana de un medic specialist.
SfatulMedicului.ro, precum si toti colaboratorii ale caror sfaturi sunt recepţionate prin sfatulmedicului.ro, nu pot fi considerati raspunzatori pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel.
Pentru a putea utiliza site-ul SfatulMedicului.ro trebuie sa fiti de acord cu Termenii si conditiile.
Logheaza-te sau
Inregistreaza-te
pentru a putea comunica cu pacientii si medicii din cadrul comunitatii.
Adreseaza o intrebare!
Comunitatea SfatulMedicului este pregatita sa raspunda la intrebarea ta!
Raspunde