Clickmed
programare rapida la medic

Care este cel mai eficient si rapit test HIV? raspuns medic

HIV SIDA Prevenirea expunerii HIV
Intrebare postata de ppacientul cu 11 ani in urma

La inceputul lunii mai am facut greseala vietii mele, pe baza consumului de alcool am acceptat sa intretin relatii intime cu o p***atuata. Contactul sexual (vaginal) a avut loc NUMAI cu prezervativ, dar am avut parte si de contact sexual oral fara protectie (fara prezervativ), deasemenea in timpul actului sexual am atins zonele intime atata ale ei cat si ale mele (aici am frica sa nu ma fi luat din greseala secretii vaginale de la aceasta).
Din acel moment sunt distrus psihic, nu mai sunt in stare de absolut nimic cand ma gandesc ca a-si fi putut lua o BTS sau mai rau HIV.
Am citit si m-am documentat despre tot ce presupune HIV si metodele de detectie.
Ca sa fac testul HIV (ELISA) presupune sa astept sa treaca fereastra imunologica de 2-12 saptamani apoi sa fac testul ELISA. Deci abia dupa 3 luni ma pot linsiti dar nu de tot, dupa ce il repet la 6 luni respectiv 12 luni (abia atunci pot sa fiu impacat ca nu am nimic).
De aceea vreau sa fac testul PCR.
Acum vine si intrebarea mea:

1. Sa presupunem ca individa este infectata, care sunt sansele mele sa ma infectez?

2, Cata acuratete are testul PCR (adica cat de sigur pot fi de acesta) si dupa cat timp (minim) poate fi facut sau dupa cat timp se recomanda sa se faca? Alt test mai bun exista?

Va intreb acest aspect deoarece intentionez sa recurg la un test cat mai exact si mai rapid, in cazul acesta din cate m-am informat este testul PCR, daca va iesi negativ (absent) voi putea sta linistit ca nu sunt infectat sau va mai trebui complementat pe viitor cu alte teste?

Daca o sa imi recomandati testul PCR in principiu vreau sa il fac la Clinica Synevo, ce stiti despre ei? Mi-au zis ca la ei testul PCR se numeste HIV-1 ARN (cantitativ) si ca identifica doar HIV1 (grupul M, subtipurile A-H nu, deasemenea si grupul N si O) si nu indica HIV 2. Ce inseamna aceasta?
Eventual daca nu este acelasi test sau lasa de dorit clinica respectiva ma puteti indruma spre alta locatie?

ASTEPT UN RASPUNS CU MARE NERABDARE!
VA MULTUMESC!

Si pentru sfarsit vreau sa las cateva ganduri celor care nu sunt in situatia mea si se gandesc la acest subiect ca si unul putin important.
Fratiiloooor nu faceti greseala care am facut-o eu ca va distruge ori psihic ori pur si simplu va distruge viata daca sunteti infectat.
Eu de obicei nu consum alcool si in viata vietii mele nu am fost la p***atuate sau sa am relatii voyagere cu fete dubioase (si nicidecum fara protectie).
Cand privesti subiectul de pe margine ti se pare departe, opus de unde stai tu, dar, uite ca printr-o neatentie intr-o secunda se schimba lumea cu susul in jos.
GANDITI DE 3 ORI INAINTE SA FACETI CEVA!!!
Eu unul asa o sa fac, o sa fie invatare de minte, a fost prima si ultima p***ae de genu din viata mea!
Sa dea Dumnezeu sa fie cu bine!
Va multumesc!

Raspunde la intrebare!
Raporteaza Raporteaza intrebarea: "Care este cel mai eficient si rapit test HIV?"
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez intrebarea pentru:

Spam
Categorie gresita
Abuz

Raspunsuri (101)

Medic SfatulMedicului MMedic SfatulMedicului este un medic autorizat SFM (acum 11 ani)

Sunt 2 specii de HIV identificate: HIV1 si HIV 2, fiecare cu mai multe subtipuri.
Testarea de screening se face prin ELISA care poate detecta HIV 1 tipurile M, N si O si HIV2. Un test pozitiv ELISA trebuie urmat de un test de confirmare prin western blot.
PCR- ADN este de regula efectuat la nou-nascuti deoarece testele serologice in cazul lor sunt inutile. 2 sau mai multe rezultate la distanta de 1 luna , negative, confirma lipsa infectiei.
Testarea pentru HIV2 se face doar in zonele endemice ( unde este intalnit cu preponderenta).
Testul RNA-PCR se refera la detectia incarcarii virale in sange ( cat de activ este virusul); acesta nu este recomandat sa fie folosit ca si instrument de diagnostic deoarece s-au raportat multe rezultate fals-pozitive in literatura.
In concluzie: diagnosticul se face pe seama serologiei ( ELISA) ;testele secundare se fac pentru a confirma diagnosticul si a stadializa boala si acestea sunt:western blot,DNA-PCR, genotiparea virala DNA/RNA, culturi virale, biopsii de ganglioni.

Raporteaza Raporteaza comentariul postat de Medic SfatulMedicului
3
Raspunde Raspunde la comentariul postat de Medic SfatulMedicului
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz

Esti medic si vrei sa te promovezi?

Raspunde intrebarilor din grupul HIV SIDA.

Inscrie-te aici!
Advertisement
sorinc (acum 9 ani)

Cite subtipuri de HIV1 exista in total si cite subtipuri de HIV2?
Din acest numar total cite subtipuri de HIV1 sunt testate prin ELISA si cite de HIV2? Exista posibilitatea sa nu fie testate toate subtipurile?
Exista doar test HIV1 RNA-PCR, nu am vazut sa existe si test HIV2 RNA-PCR. Cum se face determinarea incarcaturii virale pentru HIV2?

Raporteaza Raporteaza comentariul postat de sorinc
0
Raspunde Raspunde la comentariul postat de sorinc
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
Claudiu (acum 11 ani)

Si eu sunt in aceeasi situatie am intretinut relatii sexuale cu o p***atuata si sunt terminat psihic.nu stiu ce sa fac,in fiecare zi ma gandesc sa fac testu s-au sa nu il fac.Parca imi este frica sa il fac.Poti sa ma ajuti si pe mine cu un sfat?

Raporteaza Raporteaza comentariul postat de Aishaa
0
Raspunde Raspunde la comentariul postat de Aishaa
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
JULI (acum 8 ani)

Buna in primul rand linistestete eu am avut noua zile de cosmar cu acest gand, lucrez foarte mult si nu am avut cum sa plec de la servici noroc ca este o clinica privata si lucreaza si duminica aici la mine unde locuiesc,ITI SPUN SINCER nu mai esti capabil de nimic cand intervine acest gand te macina pe interior te ucide inainte sa alfi adevarul nu faci fata la servici nu mananci tremuri tot -cel putin in cazul meu,,,multumesc lui dumnezeu astazi a venit rezultatul si e negativ nici nu exista cuvant sa pot descrie starea mea cand am citit rezultatul , la fel ca multi altii am facut greseala de a fi cu cineva fara sa cunosti mai bine persoana respectiva e buna o aventura dar nu se merita eu am traita pe pielea mea lucrul asta cu toate ca acum 5 ani am avut relatia doar de noua zile mi-a intrat ideea asta in cap si m-am dus sa fac testul ,,,sper sa ai noroc si sa nu te mai aventurezi crede-ma stiu ce zic multa sanatate

Raporteaza Raporteaza comentariul postat de Aishaa
0
Raspunde Raspunde la comentariul postat de Aishaa
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
Alex (acum 8 ani)

JULI, nu stiu daca esti fata sau baiat, in fine, ideea este urmatoarea - noi toti facem greseli. Greselile de ordin sexual se fac fie din curiozitate, fie din dorinta, din nevoie sau dependenta. Este absolut normal sa-ti doresti sa te iubesti cu o persoana de sex opus, ideal ar fi sa existe o singura relatie, stabila si fidelitate. Din pacate prin "libertate" fiecare a inteles ca e liber la orice, in momentul in care nu se respecta niste reguli si nu mai exista o traditie - este haos.
Cu timpul am ajuns la concluzia ca mai grav decat boala este faptul ca nu ai cu cine imparti viata.
Lumea alearga numai dupa bani, este tot timpul conectata la device-uri si-am ajuns sa platim pentru sex (unii dintre noi) ca si cum am comanda o pizza.
Pentru ca sa existe o viata sexuala normala si armonioasa trebuie sa existe o viata de cuplu, nu relatii pasagere cu persoane care nu impartasesc nici un sentiment fata de tine decat sex.
Si totusi, din nevoia fiziologica fireasca a noastra si din dorinta care sta adesea mult blocata in interiorul nostru, ne aventuram de multe ori cu persoane pe care nu le cunoastem, punandu-ne astfel viata la risc. Iata de ce era mai bine inainte cand actul sexual se consuma dupa casatorie. Poate ca nu era ideala aceasta modalitate, dar cu siguranta era, mai sigura.
Sunt multe persoane care sufera de aceasta epidemie si din cate observ nu exista nici o implicare din partea autoritatilor de a rezolva aceasta problema.
Tot ce pot sa spun este ca pentru moment, prezervativul este unica protectie impotriva hiv si a celor mai importante bts.
Sfatul meu este - nu va riscati, nu va bazati pe "medici", nu uitati ca traiti in romania (care mai sunteti pe-aici, binenteles ca la aceia ma refer).
Alte sfaturi, nu cred ca mai are sens sa mai dau, mai ales ca am incercat sa ajut si eu cum pot aici pe forum, spunandu-mi sincer povestea mea si încercând sa-i ajut si pe altii si s-a trezit un analfabet care nu si-a scris nici numele sa ma faca retardat. Interesant este faptul ca intr-unul din comentariile mele am precizat o marca de apa de gura si imediat a 2-a zi admin a sters numele marcii respective, dar mizeriile pe care le-a scris persoana care m-a facut retardat zac aici pe forum de peste 2 luni.
Prin urmare sa-nteleg ca injuraturile sunt permise dar n-ai voie sa dai numele unei ape de gura pe care o stie toata lumea si care se cumpara si de la consignatii, deci nu e vorba de vreun produs farmaceutic cu reteta sau ca mi-ar fi venit mie sa fac reclama, am vrut doar sa ajut printr-un raspuns.
Da, nu mai zic nimic, oricum, de la o vreme impresia mea este ca multe site-uri sunt "aranjate".
Cine are placerea sa mai vorbim de-acum inainte va rog scrieti-mi pe email.
Cat despre fetele care au promis ca vor reveni cu rezultatul, s-a vazut ca nu aveti cuvant deloc, nici nu ma mira, in societatea de astazi, cuvântul sa mai reprezinte ceva, mai ales din partea unei fete....

Raporteaza Raporteaza comentariul postat de Aishaa
0
Raspunde Raspunde la comentariul postat de Aishaa
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
Ppacientul (acum 11 ani)

@Claudiu, stiu prin ce ai trecut si prin ce treci, incerc sa iti dau niste sfaturi, desi par a fi simple vorbe, incearca totusi sa le iei in serios.
3 luni am fost distrus, nu am putut sa fac absolut nimic, toata viata mea s-a dus de rapa, simteam ca totul e sfarsit...
Depinde ce fire esti, optimista sau pesimista...
Oricum nu mai ai ce face, ce s-a intmplat s-a intamplat, nu mai poti da timpul inapoi asa ca pune prima data raul cel mai mare in fata, incearca sa te impaci cu ideea ca e postibil sa fi infectat, stiu, crede-ma ca stiu cat de greu e sa constientizezi acest fapt. Iti va lua zile intregi, saptamani pana te vei impaca cu ideea ca e posibil sa fi infectat. Asta e pasul cel mai greu, dupa ce te vei imapaca cu ideea te vei linisti sufleteste (ca si in cazul in care pierzi pe cienva drag, suferi, dari esti impacat cu ideea) apoi vei cauta pe neti si ai sa vezi ca si un pacient cu HIV poate trai zeci si zeci de ani fara complicatii...parca nu mai e un sfarsit de lumea, ai o speranta.
Dupa ce ai constientizat si ai acceptat acest fapt, gandeste-te apoi ca e sansa foarte mare sa nu fie asa, ai sanse 50-50 daca persoana respectiva a fost infectata, apoi gandeste-te ca ea e posibil sa nu fi fost infectata si uite asa parca sansele de a te infecta scad din ce in ce mai mult.
Ok, acum ca te-ai impacat cu ideea ca poti fi infectat apoi te consolezi si cu speranta ca sunt sanse foooarte mari sa nu fi infectat urmatorul pas e sa iti distragi atentia cu cat mai multe activitati care sa te faca sa uiti cu ce te lupti in sufletul tau. Concentreaza-te asupra job-ului, cauta hobbyuri, fa orice care sa te socata din casa si din impostaza in care te obliga sa re-evaluezi conditia ta, daca ai timp sa te re-gandesti la ce ai facut si derulezi totul in capul tau ajungi la 0, INCEARCA SA NU DERULEZI TOTUL DE LA ZERO PANA IN PREZENT ca numai rau iti face, impaca-te cu totul si nu te mai gandi.
Si uite asa daca iti vei umple tot timpul si nu vei avea timp sa te gandesti la asta vor trece cele 12 saptamani (3 luni) dupa care vei putea face un test ELISA care fooooarte mare parte va depista daca esti sau nu infectat. Daca totul este ok, repteti unul la 6 luni si ai certitudinea ca SIGUR nu esti (in cazul in care cel de 3 luni a fost negativ). Unul de 12 luni daca chiar vrei si ai scapat. Practic dupa cel de 3 luni si 6 luni e 99.99% sigur ca ai scapat.

In cazul meu testul de 12 saptamani (3 luni) a iesit NEGATIV, cred ca a fost printre cele mai frumoase zile din viata mea. Nu am facut testul de 6 luni si 12 luni dar urmeaza sa il fac deoarece cateodata inca mai am rezerve si vreau sa stiu 100% ca totul e ok. Oricum, din momentul respectiv parca m-am renascut. Au trecut 8 luni si de atunci pretuiesc altfel viata, pun pe alt nivel sanatatea, imi ingrijesc altfel corpul,am grija ce mananc, ce beau, nu mai ma supun la extreme... ma bucur de si cele mai mici placeri ale vietii...pana si principiile mi-i le-am schimbat (imi doresc altceva de la viata). Intr-adevar este o experienta care iti schimba viata in bine sau in rau, conteaza sa inveti din ea!

Sper sa fie si la tine tot un deznodamant fericit...
Multa sanatate si invata din greseli!

Acum intrebarea mea pentru medici:
"Cata certitudine am cu testul ELISA NEGATIV la 12 saptamani (3 luni)?"

Raporteaza Raporteaza comentariul postat de Aishaa
0
Raspunde Raspunde la comentariul postat de Aishaa
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
vivi (acum 10 ani)

Am facut sex protejat cu o persoana al carei istoric nu il cunosteam.La distanta de o saptamana am avut o durere de gat care m-a tinut o saptamana si am niste transpiratii noaptea.Am dat cateva kilograme jos pe fondul ca am si tinut o dieta.Mi-am facut testul hiv arn la 21 de zile la Synevo si Matei Bals si mi-a iesit nedetectabil ,la ambele analize limita de detectie fiind 40 copii/ml;Si-a facut testul si ea si rezultatul a fost 20 copii/ml.Credeti ca rezultatul ei arata ca are virusul ? Credeti ca am luat virusul ?Va rog frumos sa imi dati un raspuns...

Raporteaza Raporteaza comentariul postat de Aishaa
0
Raspunde Raspunde la comentariul postat de Aishaa
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
membru237542 (acum 10 ani)

Buna la sfarsitul lui iulie am avut contact cu o pers fara prezervativ.Totul ok.Dupa 2 sapt mi-a aparut o tuse seaca nu foarte deasa.De o luna de zile am avut contact cu o persoana tot fara prezervativ cu care am mai avut in martie contact tot fara prezervativ.Tusea seaca a reaparut acum vre-o doua luni am fost la control bronhoscopie nu e de la plamani.La ultimul contact sexual oral si vaginal am mai avut o urma de la o zgarietura de lama care era vindecata dar in urma contactului se inflamase si se facuse putin puroi pe langa,ceva galben plus pe penis in partea stanga mi-a aparut ca un cos tot asa cu galbem de jur(cand penisul nu e decalotat chiar spre varf).Acum 3 mi-au aparut pe penis la baza doua cosulete mici pline cu lighid care le-am stors si in 3 zile s-au vindecat.Problema e ca s-au inflamat ganglionii inghinali partea dreapta si in urma unui control la :
-doctorul de familie-a zis ca e boala cu transmitere sexuala sa-i lasa ca va trece dar trec mai greu
-medicul chirurg -a zis ca e de la o vanataie pe picior sa-i lasa asa ca vor trece sa nu dau cu nimic si daca nu sa ma duc sa-mi ia o proba sa-i trimita la biopsie asat dupa 3 sapt
-medicul dermato din oras si singurul mi-a facut toate analizele de sange din care mentionez:
-VSH 2
-Hepatita A+B Negativ
-Sifilis Negativ
-HIV 1+2 (am cerut eu) Negativ
-Chlamydia trachomatis IgA SI IgG negativ
-Restul analizelor la sange toate in parametrii normali
Am fost la alt medic de familie la recomadarea unor prieteni:
I-am zis ca am si un ganglion la baza gatului in partea dreapta care nu ma doare doar ce e acolo si nu se vede doar cand misc gatul.Am facut ecograf la ei a zis ca cel de la gat il am de mult timp si nu am de ce sa ma ingrijorez ca nu e inflamat(si la termograf la fel a zis) iar cei inghinali doar pe parte dreapta am inflamat au zis ca sunt de la o infectie urinara rezeultat fiind dat nste analize la cabinetul lui de urina(sumar).Mi-a dat antibiotic(nu-mi vine acum in cap ce stiu doar din prospect ca e pentru infectii urinare) si brufen de 800 sa iau o saptamana.Asta se intampla in sapt 2 de la aparitia ganglioniilor.Am fost la dermato din nou dupa tratament cu semne vizibile de retragere si la medicul care mi-a dat tratamentul (dupa o analiza noua la urina si un vsh) a confirmat ca e ok si ca se vor retrage.Fericit m-am dus acasa insa spre seara am simtit ca ceva nu e in regula in locul unde aparusera besicile,si am simtit ca ganglionii iar dau sa se mareasca.Am lasat asa,a doua zi surpriza mi-au aparut 5 besicute mici nu erau legate una de cealalta la baza penisului unde le avusem si pe celelalte.Am fost din nou la dermato s-a uitat la ele , cu dermatoscopul , a zis ca e un fel de iritatie dupa care mi-a zis zambit sa ma duc linistit ca nu am nimic.Spre seara s-au mai marit avnd inauntru un lichid galbui.Dupa ce le-am tot studiat,pozat,am observat ca dadeau sa se sparga.Am zis sa dau cu ceva sa nu se infecteze si am dat cu tinctura castelani,arsuri peste arsuri durere crema de galbenele.Asta se intampla acum 2 zile.Binenteles ca ganglionii mei s-au infalamt ca si in stadiul cum am plecat cu "boala" astazi de dimineata am vazut ca unde au fost besicutele sunt niste gropite pline cu lichid care este la suprafata deci merge sters.M-am dus la dermato unde mi-a zis sa nu fac nimic ca este putin probabil sa am herpes si sa treaca asa repede.Mi-a zis sa nu fac nici o analiza sa stau sa vad ce se intampla.Va dati seama ca nu am putut sa mai astept si m-am dus sa-mi fac analize de sange pentru herpes.Azi spre seara m-am dus la un alt medic care vine din alt oras 2 zile pe sapt sa-si dea si el cu parerea pt cele patite si mi-a zis ca am herpes genital si mi-a dat tratament pt el cu pastile din 4 in 4 ore si crema.Sa merg dupa o sapt la control.Acum palpandu-mi la axila a zis ca putin sunt inflamati si aia plus ca la gat daca pun mana la fel simt si eu(adica ii simt).Am 1.82 si 53 kg deci foarte slab.Mai mult de 56 n-am avut niciodata.Acum pun pe seama ca sunt foarte slab si posibil sa se simta.
SIMTOME CARE LE AM.
1.Temperatura oscilanta intre 36.7 si 37.7
2.Usturime in gat dar nu la inghitire(unde e omuletul putin inflamat) fac tratament si cu seretide
3.Ganglioni inginali mariti vizibil parte dreapta cu putin diconfort la atingere (in rest ceilalti nu se vad doar se simt)
4.Senzatie de usturime a pieli pe pulpa piciorului drept sus parte interior(nu se vede nimic) doar ma deranjeaza cand pun mana sau la atingerea de pantaloni
5.Putina constipatie,dar nu severa
6.Transpir noaptea( de cand ma stiu sunt asa,am perioade)
7.Pus o stare de disconfort cand apas la vezica in special tot partea dreapta
8.Tuse seaca care doctorii de la Marius Nasta au puso pe seama stomacului
9.Helicobacter pylori prezent in analize
10.Am slabit vre-o 2-3 kg dar le pun si pe baza stresului pt ca am ajuns sa dorm doar cu imovane...sunt si ipohondru.Traiesc cosmarul vietii mele.De un an sunt tot la doctorii.Am avut ceva probleme la plamani de aceea zic ca in privinta lor este ok.
Analize de sange facute vreo 3-4 in ultimul an fara modificari majore.Doar fierul peste limte cu putin inrest ok.Daca cineva imi spune si mie ce pot sa fac unde sa ma mai caut ca sunt diperat si am disperat si lumea din jur,imi vine sa plang cand scriu asta dar este adevarat.Va multumesc

Raporteaza Raporteaza comentariul postat de membru237542
0
Raspunde Raspunde la comentariul postat de membru237542
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
sorinc (acum 9 ani)

Este posibil ca o persoana infectata cu HIV sa nu dezvolte anticorpii HIV nici dupa 1 an, 2 ani, 3 ani etc de la infectie si testul serologic sa iasa negativ mereu desi persoana este infectata cu HIV?

Raporteaza Raporteaza comentariul postat de sorinc
0
Raspunde Raspunde la comentariul postat de sorinc
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
Gabiii (acum 9 ani)

Va rog sunt disperat! Pe data de 30.01.2015 am avut contact sexual cu o p***atuana , in timpul contactului prezervativul sa rup (deci neprotejat) , de atunci sunt terminat psihic, am tot felul de simptome , durere de cap , aeteala usoara m-am trezit in data de 2.2.2015 transpirat apoi astazi 10.2.2015 la fel transpirat am diaree de vreo 2 zile ganglioni/amigdale unflate la gat o usoara usturime in gat tuse rare ori. unele pot aparea datorita stresului si autosugestiei? va rog nu stiu ce sa mai fac !

Raporteaza Raporteaza comentariul postat de Aishaa
0
Raspunde Raspunde la comentariul postat de Aishaa
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
Mire (acum 8 ani)

Din pacate eu am patit-o .Am cunoscut un baiat si am initiat o familie dupa 1 an si jumatate am descoperit ca are hiv binenteles ca si eu sunt acum pozitiva am vazut un rand de analize in ziua cand l-am cunoscut insa nu am cascat ochii sa vad daca este si testul hiv o greseala ce m-a adus in pragul sinuciderii mirela

Raporteaza Raporteaza comentariul postat de Aishaa
0
Raspunde Raspunde la comentariul postat de Aishaa
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
Gabriel (acum 8 ani)

Mirela cautama gabigeorge23 id de mes

Raporteaza Raporteaza comentariul postat de Aishaa
0
Raspunde Raspunde la comentariul postat de Aishaa
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
Alex (acum 8 ani)

Mirela scrie-mi te rog alexstar71

Raporteaza Raporteaza comentariul postat de Aishaa
0
Raspunde Raspunde la comentariul postat de Aishaa
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
MembruMobileApp1489632403 (acum 7 ani)

si eu am trecut prin asa ceva dupa 3 luni am facut testul si a iesit negativ ... am stat cu stres mare ... nu mai stati si faceti un test daca ati comiso ... VA UREZ NUMAI SANATATE

Raporteaza Raporteaza comentariul postat de MembruMobileApp1489632403
0
Raspunde Raspunde la comentariul postat de MembruMobileApp1489632403
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
sorinc (acum 8 ani)

Partea p***a este ca sindromul oboselii cronice (CFS) s-ar putea sa fie provocat de un virus de tip HIV, inca nestudiat si neinclus in analizele medicale, si care sa provoace in final, simptome asemanatoare HIV/SIDA. In tot acest timp, persoana infectata apare ca fiind negativa la toate testele HIV1 + HIV2, ramane fara diagnostic si fara medicamentatie. As pune vreo 2-3 link-uri la site-uri din US despre acest topic, dar mi le vor sterge administratorii site-ului Sfatul Medicului, cum s-a mai intamplat si in trecut.

Raporteaza Raporteaza comentariul postat de sorinc
0
Raspunde Raspunde la comentariul postat de sorinc
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
Alex (acum 8 ani)

sorinc cum stai cu panica? Eu nu pot sa-mi revin, am facut o greseala mare, nu m-am protejat.....era o p***atuata. Am cautat pe toate site-urile informatii clare insa nu prea am gasit decat intrebari si oameni care sufera. Probabil cei mai norocosi sunt cei care deja s-au testat si a iesit bine testul, la mine mai dureaza pana când ma pot testa. Ar mai fi un lucru, am citit pe un site din US ca daca dupa contactul suspect te prezinti in 72 de ore la spital, ti se poate da un cocktail de medicamente timp de 27 de zile si poti scapa de HIV....din pacate acelasi raspuns nu l-am gasit si aici in Romania.
As dori sa va intreb pe toti daca ma puteti ajuta cu un raspuns. Ce test este mai sigur? ELISA sau ECLIA?
Am gasit Eclia la Synevo insa testul Elisa pentru HIV nu.
Unele persoane spun ca un singur test Eclia la 3 luni este suficient insa specialistii de la noi spun ca trebuie si cel de 6 luni.
Am gasit teste mai rapide numai in afara, in Romania doar raspunsuri scurte, superficiale si confuze.
Nu mai sunt om, nu mai am incredere in mine, dorm numai cu, calmante, sunt terminat, am zile când plang, dar e greseala mea si totusi nu pot sa mi-o asum.
Suntem in 2015 si cu totii trebuie sa asteptam jumatate de an din viata noastra ca sa aflam daca mai avem o viata normala sau nu...asta este evolutia medicinei la ora actuala, zero, prezervativul sau abstinenta.
Imi pare rau, va rog sa ma iertati, sunt suparat, sunt la pamant.
Nu faceti ca mine, protejati-va mereu, indiferent cu cine o faceti...Dumnezeu sa va ajute pe toti !

Raporteaza Raporteaza comentariul postat de Aishaa
0
Raspunde Raspunde la comentariul postat de Aishaa
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
ion (acum 8 ani)

alexe , calmeaza-te . nu toate p***atuatele au hiv. si hiv nu se transmite asa usor . si de la femeie la barbat se transmite si mai greu . rezista si tu 6 saptamani si apoi poti sa faci testul eclia care 98% o sa fie sigur.

Raporteaza Raporteaza comentariul postat de Aishaa
0
Raspunde Raspunde la comentariul postat de Aishaa
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
sorinc (acum 8 ani)

alex, din pacate hiv este un virus foarte controversat, iar testele, oricare ar fi ele, in orice tara din lume, nu sunt 100% sigure (nu ai o certitudine, ca in matematica, de exemplu), mereu exista o marja de eroare (chiar 1% sau 2% cum spunea si ion). inca ceva - testul nu e automat, e o persoana din laborator care poate nici nu stie ce face si care trebuie sa parcurga niste pasi pina sa obtina rezultatul (nu e o stiinta, de cele mai multe ori e ceva dupa ureche). pe de alta parte, imi pare rau sa o spun, sunt oameni carora le-a iesit testul mereu negativ la 6 luni, 1 an, 5 ani, 10 ani si au dezvoltat simptome hiv. in tot acest timp ei nu aveau diagnostic, iar lumea ii numea "ipohondri" si erau trimisi la psihiatrie. pentru ca, si aici e problema, exista tulpini de virusi care nu sunt identificabili prin niciun test existent in prezent. Asa ca ce poti sa faci este sa-ti traiesti viata mai departe si sa vezi dupa 5 -10 ani daca te simti ok sau au inceput probleme serioase de sanatate. Dumnezeu sa va ajute!

Raporteaza Raporteaza comentariul postat de sorinc
0
Raspunde Raspunde la comentariul postat de sorinc
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
Alex (acum 8 ani)

Multumesc mult pentru raspuns Ion si Sorinc. Multumesc pentru incurajare ion, pot sa mai spun doar ca fereastra serologica este de 12 saptamani.
Sorinc, stiu prea bine cum e la noi in tara, daca te duci agitat la medic la urgente risti sa ajungi la psihiatrie. Consider totusi ca un medic adevarat ar trebui sa faca diferenta dintre un bolnav psihic sau un om care sufera din cauza unei boli sau mai grav, a unei traume. Cu toate astea, la noi in tara este posibil orice. La noi inca se mai merge cu nepotisme sau bani. Avem probleme grave cu personalul sanitar nu cu sistemul sanitar neaparat deoarece fonduri exista insa pe ce sunt cheltuite ar trebui sa raspunda cei care au depus totusi un juramant.
De asemenea cresterea peste noapte si inmultirea numarului de farmacii denota inca odata ideea de tratament nu neaparat de vindecare pe viitor a unor boli grave printre care si HIV.
Totul se rezuma la ideea de dependenta de medicamente, ori noi nu suntem facuti sa luam medicamente toata viata.
Imi pare rau ca nu am mai gasit un site unde scria ca si soldatii din vremea celor doua razboaie faceau prostia de a merge la p***atuate fara o protectie anume, cu toate acestea, in 3 ore daca se prezentau innapoi la infirmerii erau tratati atat intern cat si cu aplicatii locale si puteau si salvati de multe boli cu transmitere sexuala.
De ce spun asta? Pentru ca foarte multi oameni tot intreaba pe forumuri, bun si noi ce putem face in cele 6 luni? Sa lasam virusul sa intre in noi?
O sa va spun o poveste adevarata putin de ras, dar ca sa vedeti cam la ce nivel a ajuns tarisoara noastra... imediat dupa ce am plecat de la p***atuata m-a apucat frica, am alergat la prima farmacie si am cerut un mic ajutor, farmacista mi-a dat sa ma dau jos cu Dermovate. Dermovate este o crema pentru psoriazis, insa nu am realizat acest lucru decat dupa ce am iesit din farmacie. Apoi m-am gandit in mintea mea? Ce pot face? Nu sunt medic, dar nici bata ca farmacista, stiu ca zona de jos este foarte sensibila si face parte din ceea ce in medicina se numeste mucoase. Am alergat la o alta farmacie si am cerut un sapun Protex si un alcool iodat. Alcool iodat nu aveau insa mi-au dat Betadine, nu e acelasi lucru dar merge.
Ajuns acasa m-am spalat bine cu apa calduta jos, cu protex, insa Protex este antibacterian nu antiviral si apoi m-am uns cu betadine. Acestea doua sunt apa de ploaie daca fata era infestata dar macar mie mi-a mers mintea sa fac ceva, sa incerc macar si in nici un caz nu m-am dat cu Dermovate.
Ma cuprinde groaza ca sunt roman si ma rog, ca la o ruleta ruseasca, de fiecare data, sa nu ma imbolnavesc, sa nu ajung pe mana medicilor de la noi.
Nu stiu care imi va fi soarta insa consider ca daca va fi bine mi-am invatat lectia. Sexul nu este important, nimic nu e mai important decat Viata.
p***aile care le-am facut in ultima vreme, le-am facut pentru ca sunt singur. Nimeni nu s-ar mai duce la p***atuate daca ar avea o femeie adevarata in viata lui, din pacate cerintele din ziua de azi sunt mult mai mari si iubirea nu mai exista, exista doar un fel de acceptare.
In anul 2015 s-a facut un nou sondaj la New York cu orasele care pretuiesc calitatea vietii, pe locul intai se afla Viena, pe 2. Zurich, pe 3. Auckland, pe 4. Munchen, pe 5. Vancouver, pe 6. Dusseldorf, pe 7. Frankfurt, pe 8. Geneva, pe 9. Copenhaga, pe 10. Sydney etc. Tineti-va bine, Bucurestiul se afla pe locul 110.
Eu cred totusi ca au fost prea generosi cu noi.
Sorinc, nu am gasit nici o informatie precum ca virusul hiv ar avea mai multe tulpini, dar cred ca majoritatea virusurilor pot dezvolta mai multe tulpini. Eu am citit doar de hiv-1, respectiv hiv-2, banuiesc ca exista acolo un Sef de Laborator care de obicei este Medic Primar, deci ar trebui sa avem incredere totusi, nu stiu, zic si eu ca incurajare.
Pe mine altceva m-a speriat de curand, doi medici, pe un alt forum, cu acelasi subiect, au spus ca testul se face la 6 luni apoi la 1 an si asta m-a bagat de tot in ceata....iti dai seama sa stai 1 an cu frica in san.....devii nu ipohondru, devii paranoic.
Dumnezeu sa va ajute !!!

Raporteaza Raporteaza comentariul postat de Aishaa
0
Raspunde Raspunde la comentariul postat de Aishaa
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
sorinc (acum 8 ani)

Alex, din comentariul tau, se pare ca esti increzator in medicina si in ceea ce ni se livreaza ca si informatie de comunitatea medicala, si pe care multi nu avem incotro decit sa credem. Deduc ca esti si foarte tinar, cred ca ai pina in 25 de ani. Parerea mea la subiect este:
1) HIV e un virus creat in laborator la inceputul anilor 1980 si raspindit in lumea exterioara.
2) Cei care au inventat HIV au "descoperit" si lansat pe piata si testele anticorpi ELISA, ECLIA, etc.
3) Cred ca exista mai multe tulpini decit HIV1 si HIV2 (hai sa le numim pe celelalte HIV3, HIV4, etc). Pe piata s-au lansat doar teste pt. HIV1 si HIV2 incit celelalte tuplini "experimentale" nu pot fi diagnosticate la cei infectati.
4) E foarte posibil ca cei care sufera de CFS (chronic fatigue syndrome) pe romaneste, sindromul oboselii cronice, sa fie de fapt infectati cu o forma de HIV3, HIV4, etc, nedetectabila. CFS apare tot la inceputul anilor 80 si prezinta simptome asemanatoare HIV.
5) Ceea ce pe plan mondial se transmite catre pop**atie de la virf, referitor la cum se contacteaza HIV pe cale sexuala sunt minciuni. Ei spun ca nu se transmite prin sex oral, saliva, etc si ca se transmite prin sex normal si anal. Eu sunt aproape convins ca se transmite si prin sex oral, saliva, etc. Ei spun ca cine poarta prezervativ e protejat 100%. Eu cred ca e o minciuna. Gindeste-te daca ai pielita de la degete un pic rupta (multi au obiceiul sa le roada) si apoi scoti prezervativul cu mina iar lichidul vaginal intra in contact cu pielita. Alt exemplu: cind un barbat p***asfircul unei femei - comunitatea mondiala spune ca e exclus sa contactezi HIV. Eu nu cred. Si sunt multe alte exemple.

Raporteaza Raporteaza comentariul postat de sorinc
0
Raspunde Raspunde la comentariul postat de sorinc
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
Pag 1 din 6

Raspunde

×
×
Felicitari! Raspunsul a fost postat cu succes! Felicitari! Raspunsul a fost editat cu succes! Felicitari! Raspunsul a fost sters cu succes!
Se incarca...

Cauta

Nu ai gasit ce cauti? Cauta intrebari similare sau adauga o intrebare noua.

Adreseaza o intrebare!

Comunitatea SfatulMedicului este pregatita sa raspunda la intrebarea ta!

Adreseaza o intrebare

Raspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situatie, ca fiind asimilate unor consultatii sau analize medicale de specialitate.

Datorita insusi modului in care functioneaza comunicatiile intermediate de internet, o consultatie medicala amanuntita nu este posibila, prin urmare, informatia medicala prezentata de site-ul nostru nu trebuie folosita ca alternativa a consultului medical realizat in persoana de un medic specialist.

SfatulMedicului.ro, precum si toti colaboratorii ale caror sfaturi sunt recepţionate prin sfatulmedicului.ro, nu pot fi considerati raspunzatori pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel. Pentru a putea utiliza site-ul SfatulMedicului.ro trebuie sa fiti de acord cu Termenii si conditiile.