Cum imi pot recupera copilul? raspuns medic

Detalii sunt multe, incerc pe rand sa le scriu pe cele pe care cred eu ca sunt mai importante.
La parintii mei sta de la varsta de 1 an, cand eu si sotul meu am plecat la studii in strainatate. In vacante cand veneam acasa si ne vedea se comporta in mod diferit fata de noi doi.Cand ma vedea pe mine isi manifesta bucuria aratandu-mi diferite lucruri si facand tumbe,vorbind neintrerupt, iar cand il vedea pe tatal lui ramanea stana de piatra facand niste ochi mari mari ca si cum nu-i venea sa creada ca il vede, de multe ori facea pe el.Sa intamplat asta de cateva ori si puneam asta pe seama faptului ca il vedea foarte rar.Dupa ceva timp incepea sa-i aduca tot ce ii placea lui mai mult, de exemplu jucaria preferata sau daca il lua in brate statea acolo cuminte ore in sir fara a scoate vre-o vorba.Se vedea ca se bucura dar parca ii era rusine sa se manifeste.
Dupa ce plecam intreba neincetat de tati.
De la 3 ani nu s-au mai intalnit niciodata. La 4 ani am divortat si am hotarat sa ramana la parinti pentru a avea mai multa siguranta .(emotionala ,financiara, locativa).
Pana la 12 ani nu au fost evenimente de mentionat, vacantele le petreceam impreuna, in rest a stat la parinti .
La 12 ani a inceput sa fure, sume mici -10ron, apoi in vacanta de vara a furat de la mine 500 euro, bani pe care i-a cheltuit cu prietenii cumparandu-le diverse lucruri si nimic pentru el.Apoi sa repetat si la parinti .Luand urma banilor am inteles ca fura sa dea la altii si nu in folos personal.
In clasa a 8-a l-am luat langa mine.Si istoria s-a repetat .Am inceput sa cautam psiholog. Dupa primele sedinte am renuntat deoarece nu mi sa parut corect sa i se spuna unui adolescent de numai 14 ani ca trebuie sa se relaxeze sa mearga in cluburi de noapte .Poate ca am gresit , nu stiu.... dar mi sar fi parut ok daca ar fi fost indrumat spre o sala de sport sau altceva compatibil varstei.Am cautat alt psiholog, aici mi sa explicat ca e de durata, ca nu are nimic in comun cu vre-o fobie sau dereglare psihica, e doar dorinta de a atrage atentia . Mi-a fost usor sa accept asta asa ca am incercat sa ii acord toata atentia mea, in detrimentul muncii. Cu toate astea istoria se repeta.
La scoala este laudat de profesori pentru inteligenta in schimb are multe note doar de trecere.Toti imi repeta acelasi lucru: e foarte lenes !!Nu invata niciodata acasa, nu are teme niciodata .
Dupa acesta perioada de sedinte s-a schimbat cate ceva, dar nu ceea ce asteptam.
Ne-am acomodat cu traiul in comun, ceea ce la inceput ne-a fost foarte greu, deoarece nu locuim singuri , ci cu sotul meu ,deoarece m-am recasatorit de 8 ani si relatia dintre ei este nula, sau tensionata.
In afara de salutul de intalnire sau despartire nu discuta, si din pacate nu pot face nimic in sensul asta.
Intre ei sa instalat o dusmanie pe care nu o pot curma decat daca ne despartim.
Inchei aici acum , mi se invart toate in cap si nu mai am coerenta...
Va multumesc ca aveti rabdare sa cititi!

In periada copilariei mele , tata consuma fregvent alcool ,si folosea violenta cu sau fara motiv,asupra mea si a mamei mele,fapt pentru care la mijlocul liceului parintii lui m-au luat in ingrijirea lor in Bucuresti la rugamintea mamei si fara stirea tatei.
Copilaria mea a fost plina de furie si frica Eram furioasa si imi era frica de tata.Cu toate astea in crizele repetate de astm ,cand mama nu era acasa eram in stare sa il car in spate pana la spital si stateam nopti intregi la capul lui. In peioadele in care era linistit , vorbea cu mine ce ar fi vorbit cu cei de varsta lui dar nu putea. Imi povestea dezbaterile politice pe care le asculta in perioada aceea la posturile de radio interzise in timp ce imi arata cum se face un fel sau altul de mancare, sau imi povestea problemele si nedreptatile cu care se confrunta la munca. O perioada de 1 an nu a stiut nimic de mine, perioada in care a suferit foarte mult si a lasat alcoolul . De atunci a inceput sa se schimbe in bine , nici alcoolul excesiv nici violenta nu a mai folosit vreodata. Imi amintesc ca dupa ce m-am casatorit, intr-o discutie contradictorie cu sotul meu,tata a intervenit dandu-i lui dreptate desi nu avea . M-am suparat si am inceput sa-i reprosez violenta si toate cele trase in copilarie din cauza lui. A inceput sa planga si si-a cerut iertare ,nu l-am vazut niciodata asa! Acum pot spune ca e cel mai bun tata din lume, vorbesc cu el orice si gasesc mereu sprijin si o vorba buna chiar daca nu e langa noi. Cel mai geu imi este ca acum ii nu pot sa ii spun prin ce trec deoarece este bolnav si orice ar auzi rau despre "baietelul" lui l-ar aduce in spital.
Singurul lucru cu care a gresit in educatia fiului meu cred eu , a fost "economia exagerata". Daca ii duceam dulciuri le punea sub cheie si ii dadea cu portia, bani de scoala in afara de pachetul zilnic ii dadea foarte putini , (in clasa a 6 inca mai primea doar 5 mii, bani care nu-i ajungeau nici de o guma).Banii care i-am trimis pe toata perioada ia tinut sub cheie si cand am luat copilul la mine a vrut sa mii returneze, "poate am nevoie de ei".
Nici macar alocatia lui nu a cheltuit-o.A incercat sa ma protejeze financiar pe mine dar a daunat copilului. La tata in casa pana si acum e ceva sub cheie!

Asta fac mereu, zilnic , ii explic si iar si iar.Dupa tot ce a facut i-am acordat incredere totala , si dupa scoala ,de la ora 13.30-18.30 il lasam sa mearga acasa, sa nu mai fie nevoit sa stea pe un scaun de birou pana la sfarsitul programului.Dupa ce ajungeam eu acasa il lasam sa se intalneasca cu prietenii ... Nu a durat mult si sa gandit ca e prea liniste in casa asa ca a luat 44 g aur pe care le-a dat pe nimic.
Deci dupa toata terapia, si discutiile pe care le-am avut ce s-a schimbat?

Nimic. dar cel mai grav este ca nu stiu ce as mai putea face sa schimb asta, si imi este foarte frica pentru viitorul lui. Poate ca sedintele de psihoterapie nu au fost suficiente, sau eficiente.Sa dau timpul inapoi nu pot cu toate ca imi doresc din tot sufletul. Sa mergem la alt psiholog, sau psihiatrie, sau ..nu stiu ,orice ce ar putea schimba ceva. Sau doar sa astept sa creasca ,sa treaca de perioada de pubertate(asta mi-a recomandat tatal lui cand l-am sunat sa-i explic ce se intampla el fiind doctor socio-psiholog)in timpul asta tinandu-l legat cu "cu lesa" de mine! Va rog un sfat sau orice l-ar putea ajuta !!

Poate ar trebui sa-l trimiti o vreme la tatal lui, ca tot este vacanta. Copilul poate simti si lipsa tatalui, a modelului parental. Asta tot spun psihologii. S-ar putea sa fie o revolta a lui impotriva tuturor: a mamei care l-a lasat la bunici, a tatalui ca l-a parasit, a bunicilor care au fost severi si chiar a lui insusi. Cine stie ce il determina? Poate cu varsta se va schimba in bine.

Din pacate , nu il pot trimite la tatal lui.Nu locuieste in tara , si daca in 12 ani nu a sunat odata sa intrebe ce face .... iar cand i-am cerut ajutorul mi-a raspuns ca nu am ce face decat sa astept....
Sper sa se schimbe cu varsta , dar nu pot astepta cu mainile in san.

Si sigur nu pot singura sa fac mare lucru, am nevoie de ajutor specializat .

S-ar putea sa te acuze in mod indirect pt faptul ca l-ai lasat la bunici (ceea ce intre noi fie vorba mi se pare inadmisibil...nu trebuia sa il faci daca nu il puteai creste, mai ales ca aveai 21 de ani deci nu cred ca iti doreai copii atunci) si astfel sa te faca sa suferi... El simte ca a platit pentru greselile voastre, ale parintilor lui, din tinerete.
E foarte greu de zis ce sa faci. Poti incerca mai multe metode, insa toate sunt cu dus si intors. Ascunde-ti lucrurile de valoare si lasa-l in pace. Comporta-te normal, fara sa il dadacesti. Nu te ruga de el sa faca sau sa nu faca ceva. Poate daca vede ca ceea ce face el pt a atrage atentia nu are efect, va inceta. Il poti ameninta ca il vei spune cuiva de care ii este rusine sau teama (bunicul, bunica, prietenii, nu stiu).
Oricum la tine problema este ca nu te prea poti impune in fata lui in situatia in care tu l-ai cam abandonat de cand s-a nascut. Nu prea ai autoritate in fata lui. Singurii care ar putea eventual face ceva sunt adevaratii lui parinti, adica bunicii. Poate ei il sensibilizeaza spunandu-i ca ii face de ras, ca ei il iubesc asa cum este dar ca nu e frumos sa faca asa etc.
Poti sa il inscrii la ceva cursuri/sport ca sa il tii ocupat, sa nu se gandeasca la alte chestii. Isi consuma energia acolo, isi face prieteni, poate o prietena. Poate ca daca va avea o iubita la care sa tina, ii va fi rusine de ea si va inceta.
Altfel, poti doar sa speri ca odata cu varsta va inceta si nu se va acutiza. Insa intr-adevar, nu poti sa nu faci nimic ca mama...E greu dar trebuia inabusita chestia asta din fasa.

Nasterea lui nu a fost un accident .A fost un copil dorit, si facut dupa un tratament de aproximativ 1 an. Neprogramat a fost faptul ca a trebuit sa plec , initial doar pentru 6 luni ,apoi 3 ani.La inceput copilul a fost cu noi , dupa primele 6 luni , dar nu s-a putut acomoda . Dar nu despre asta este vorba. Nu reusesc sa il fac sa faca ceva decat daca ma rog de el , sau daca stie ca are un beneficiu(sau ca o pedeapsa)Ca il spun parintilor l-am amenintat de fiecare data ,plange si ma roaga sa nu le spun ca nu mai face si repeta dupa un timp.sa le spun parintilor ar fi un soc prea mare pentru ei si nu as vrea sa risc,oricum ei nu sunt aproape si nu ma pot ajuta.Poate doar m-ar invinovati ca l-am luat de la ei(greu i-am convins ca e mai bine sa fie cu mine sa invete intr-un liceu din Bucuresti si nu in provincie)
De prieteni , aici e o problema. Incearca sa iese in evidenta in fata prietenilor laudandu-se cu lucruri mai mult sau mai putin adevarate " mama mea e.... tatal meu e..., azi am atati bani fac eu cinste cu pizza",etc
Vrea sa fie iese in evidenta dar nu prin forte proprii ,ci folosindu-se de trucuri.
Acum ca el e pedepsit nu il cauta nimeni ....
"E greu dar trebuia inabusita chestia asta din fasa."
Da , trebuia , dar ai mei ca bunicii,l-au iertat si mi-au ascuns, acum eu le ascund lor ....
Din afara e usor de spus "lasa-l sa vada cum e in puscarie o luna doua si se vindeca singur" (vorbele unei cunostinte),dar numai sufletul meu stie!!!
Mi-e si rusine sa mai povestesc "prietenilor" prin ce trec. Am ajuns sa vorbesc singura.

Ingeri.fara.aripi, trebuie sa poti! Nu mai fi pesimista, chiar din pseudonimul pe care ti l-ai ales "Ingeri.fara.aripi" arati ca esti "la pamant". Ca sa iti salvezi copilul, trebuie sa faci o schimbare si la tine. Sunt adult, dar acum iti raspunde un copil cu o experienta de viata identica cu ceea a baiatului tau. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru bunicii pe care mi I-a dat! Nu am furat, revolta mea s-a manifestat altfel, depresie si reprosuri multe. Baiatul tau este foarte sensibil. Ai grija cum ii vorbesti, tonul pe care il folosesti. Comunicarea, atentia, arata-i ca ai incredere in el. Are nevoie de INCREDERE. Nu-l critica pe tatal lui! Mare greseala, cand greseste copilul: "ce semeni cu taica-tu" respectiv "maica-ta". Nu-l ameninta ca il spui nu stiu cui!!! O sa te urasca cu adevarat daca il faci de rusine. Tot respectul pentru Iuli, ti-a spus niste adevaruri, pe care trebuie sa ti le asumi. Dar daca il faci de rusine, o sa regreti. El trebuie sa stie ca e IUBIT, APRECIAT, DORIT... Important e sa nu o ia pe alte cai mult mai rele, acum in adolescenta. Daca tot ii place sa...daruiasca, ajutati IMPREUNA copii saraci, batranii. Cel mai important: nu uita sa te rogi si sa-ti ceri iertare pentru greselile tale. Ai vorbit cu un preot? Nu toti sunt asa cum se spune. Boala voastra este sufleteasca, deci apeleaza si la doctorul de suflete: duhovnicul. O sa fie bine. Ai rabdare, orice adolescent normal indiferent de cine e crescut, are perioada lui de revolta. Multumesc si eu doamnei doctor! Raspunsurile mi-au fost de folos si mie.

Cu siguranta ca faptul ca a fost crescut de bunici si tu ai fost departe si-a pus amprenta asupra modului lui de gandire si de educatie. Faptul ca vine din provincie in Bucuresti, il poate considera un minus si probabil ca simte nevoia sa recupereze si sa demonstreze celor din anturaj ca este si poate fi la fel ca ei sau chiar mai mult. Poate ar fi bine sa incercati impreuna sa gasiti modalitati de a-i schimba anturajul sau de a-si face prieteni noi. Cu siguranta simte nevoia de prieteni. Poti sa il incurajezi sa intre in retele sociale de pe internet, chiar, doar de dragul de a socializa. Oricum se va simti protejat in spatele ecranului si probabil ca va putea spune adevarul despre el. Spune-i ca il iubesti si il apreciezi asa cum este: cu plusuri si minusuri ca orice om si acesta este motivul pentru care trebuie sa te considere cel mai bun prieten al lui. Iar prietenii nu se tradeaza. Poate ar trebui sa stie ca si parerea pe care o ai tu despre el ar trebui sa conteze. Ca nu trebuie sa demonstreze nimic nimanui in mod special, ca trebuie sa fie apreciat de anturaj pentru calitatile pe care le are, nu pentru banii pe care ii ofera in mod gratuit. Ia-l cu tine la job cat mai des cu putiinta, sa vada cum faci tu banii, poate asa apreciaza valoarea lor. Implica-l o perioada in socotelile casei, asta poate il va face sa priveasca intr-un mod mai realist lucrurile. Cheama acasa prieteni de-ai lui, ajuta-l sa se apropie de cei pe care ii simpatizeaza. Cumpara-i cu acordul lui bilete la evenimentele la care merg si cei din jurul lui: muzica, teatru, etc. Asa macar va folosi banii si in interesul lui si va avea preocupari comune, altele decat sa faca cinste prietenilor lui. Pot fi niste variante....

Buna ziua ,si va multumesc tuturor.
Azi am reusit ,fiind mai calma , sa citesc pe indelete toate postarile voastre.Chiar daca nu toate sunteti mame, si nici una dintre voi nu ma cunoasteti, ati gasit timp sa cititi,si sa-mi dati un sfat. Acum voi incerca sa raspund pe rand , ce am facut si ce voi incerca sa mai fac in continuare.

La primele fapte i-am povestit mamei mele, apoi mi-am dat seama ca am gresit si sa explic si de ce. Eu aici mai vorbesc, ma mai descarc emotional intr-un fel sau altul, ea nu are cui povesti si nu poate face altceva decat sa sufere.A vorbit cu baiatul , i-a explicat si ea ca nu e frumos, ca nu asa se razbeste in viata, ca nu ma are aici decat pe mine si ca el este cel care trebuie sa ma protejeze de probleme nu sa creeze probleme, ca ei,bunicii au mare incredere in el si vor sa auda numai lucruri bune despre el, ca este iubit de toata lumea drept dovada dorinta lor de a ramane la liceu langa ei si a mea de a veni langa mine .(pana la urma am hotarat sa decida el)Dupa ce i-am povestit ,de cate ori sunam acasa ii statea inima .Acum s-a mai linistit ,m-am obisnuit sa sun la ore fixe , zilnic, in felul asta stie ca nu sa mai intamplat nimic si ca e doar telefonul zilnic.De multe ori ma simte si ma intreaba daca s-a mai intamplat ceva.
Pearcing si-a facut fara voia mea in spranceana,si ureche.Cel din spranceana sa infundat, pentru ca a fost facut in timpul scolii si la scoala nu avea voie.
Despre voluntariat .Am avut cateva actiuni la unele case de copii si ajutorarea unor copii bonavi dar nu s-a implicat foarte mult si nu am vrut sa il fortez. Cu toate ca unii dintre copii au locuit in repetate randuri la noi (3-5 zile) si a vazut problemele cu care se confrunta ei si parintii lor.Uneori mai intreaba de ei.
La restaurant sau in masina in drum spre casa incerc sa discutam , dar nu e decat un monolog pentru ca el nu vrea sa vorbeasca doar un "stiu eu de ce" dupa care nici un cuvant.Si credeti-ma de cand e cu mine nu am tipat odata la el.Cand face cate o problema ma blochez si nu mai pot vorbi cu nimeni nimic cateva ore sau chiar zile, abia dupa ce ma calmez incep sa discut incet si calm.Apoi plang . Atunci el vine si ma roaga sa nu mai plang promitand ca nu mai face , ca a gresit , fara a putea raspunde la intrebarea "de ce?".Doar ma roaga sa il iert si sa nu mai plang.
Cand a venit in Bucuresti, ii dadeam zilnic 10 ron, apoi la una din sedintele psiho, am hotarat la indemnul domnului psiholog sa ii dau o suma lunara pe care sa o administreze singur.Bineinteles ca dupa primele zile nu a mai avut nici un leu.
De mofturi....aici cred ca am exagerat.
Acum ca este pedepsit accepta mai usor unele lucruri .In felul asta caut sa-l inscriu la niste cursuri, dar din pacate trebuie sa hotarasc eu ca el nu vrea , si as fi vrut sa fie ceva ce iar face placere.Probabil ca niste cursuri de dans, chiar daca nu-i surade ideea .Ma gandesc ca il va atrage pe parcurs macar mediul in care va merge,si va reusi sa-si faca prieteni noi.

Suma lunara este cam greu de administrat, ar fi mai usor cu o suma saptamanala. Cam dificil cu adolescentii, trec prin perioade critice. Eu am 2 fete care nu mi-au facut probleme de genul celor povestite de tine, in schimb am avut perioade in care nu ne-am inteles. Nu ne-am inteles in sensul ca ele nu aveau ce sa vb cu mine, imi raspundeau numai daca le intrebam si atat.Intelepciunea de la noi, adultii, trebuie sa vina. Faptul ca fura din casa este foarte grav. Trebuie sa gasesti o cale sa-l dezbari de asta. N-ai spus daca mai ai si alti copii din a doua casatorie cu care, eventual, sa se compare sau sa i se para ca vede o diferenta de comportare. Greu e sa fii parinte! Nimeni nu ne invata, nu sunt retete valabile pt toti. Iti doresc intelepciune, tarie si rabdare.