Clickmed
programare rapida la medic

Uterului (cancer al)

cancer genital feminin care poate afecta fie colul, fie corpul uterin (endometru).

cancerul colului uterin - Este cel mai frecvent dintre cancerele aparatului genital feminin. El ocupa cel de al doilea loc printre cancerele feminine, dupa cancerul sanului. Acest cancer apare mai ales inainte de menopauza si la femeia care a avut mai mult de un copil.

Cauze - Printre factorii de risc se afla infectiile genitale, mai ales cele cu virus herpetic si cu papilloma virus, care sunt boli cu transmisie sexuala; multiplicitatea partenerilor sexuali; precocitatea vietii sexuale; faptul de a fi avut mai mult de un copil.

Simptome si semne - Leziuni precanceroase caracteristice (displazie) preced aparitia cancerului. Uneori nu se manifesta adesea prin nici un semn, dar orice sangerare sau pierdere colorata cu sange (dupa raporturile sexuale, intre fluxurile menstruale, dupa menopauza) constituie semnale de alarma.

Diagnostic si evolutie - Displaziile sunt decelabile in cursul unui examen ginecologic, dar diagnosticul cancerului de col uterin se bazeaza pe examenul la microscop al celulelor prelevate din zona suspecta prin frotiu cervicovaginal. Un frotiu al carui rezultat este anormal justifica un examen vizual local (colposcopie) in cursul caruia este practicata o biopsie. Netratat, cancerul de col uterin se intinde, mai intai local (la vagin, la vezica, la corpul uterin, la rect). Sunt posibile metastaze in ficat.

Tratament - Tratamentul face apel la chirurgie si la radioterapie, carora li se asociaza sau nu chimioterapia. In formele de cancer foarte localizate, conizatia (amputatia colului) este uneori suficienta. In formele mai evoluate, interventia chirurgicala, mai mare, cuprinde ablatia uterului, a anexelor sale si a partii superioare a vaginului; ea este completata cu o evidare (curatare) a ganglionilor invecinati, ganglionii iliaci.

Depistare precoce
-
Depistarea cancerului de col uterin implica efectuarea unui frotiu cervicovaginal. La inceputul vietii sexuale sunt recomandate doua frotiuri la interval de un an, apoi un frotiu la aproximativ 3 ani pana la varsta de 65 ani, aceasta frecventa putand fi crescuta pentru femeile care prezinta risc. Aceasta depistare este cu atat mai importanta cu cat, daca poate fi tratat chiar de la inceputul sau, acest tip de cancer se vindeca in aproape toate cazurile.

Cancerul corpului uterin - Denumit si cancer al endometrului, acesta survine dupa 40 ani - in 75% din cazuri dupa menopauza. Mai frecvent la femeile care nu au avut copii, el mai poate surveni si la femeile care nu au avut niciodata raporturi sexuale.

Cauze - Factorii de risc sunt obezitatea, hipertensiunea arteriala, diabetul zaharat, o menopauza tardiva. O hiperplazie (ingrosare) a endometrului precede adesea cancerul.

Simptome si semne - Tumora se manifesta prin sangerari: la femeia care nu a ajuns la menopauza, este vorba de fluxuri menstruale abundente (menoragii) sau mai ales de sangerari intre fluxurile menstruale (metroragii). O femeie la menopauza este alertata de reaparitia pierderilor sangerande.

Diagnostic si evolutie - Depistarea cancerului de corp uterin se face prin examenul ginecologic periodic si pe baza consultatiei medicale la cea mai neinsemnata sangerare vaginala care survine dupa menopauza. Diagnosticul se pune in urma histerografiei (radiografie dupa injectarea unui produs de contrast) si/sau a histeroscopiei (examen direct al cavitatii uterine cu ajutorul unui tub dotat cu un sistem optic), care permite sa se realizeze o biopsie sau un chiuretaj uterin. Evolutia cancerului de corp uterin este lenta, intinzandu-se pe mai multi ani. Metastazele pot atinge ficatul, creierul, oasele.

Tratament -
Tratamentul chirurgical, consta in ablatia uterului si a ovarelor completata uneori printr-o evidare a ganglionilor iliaci invecinati. El este asociat uneori, inainte sau dupa operatie, cu o radioterapie. Prognosticul cancerului este legat de precocitatea diagnosticului, garant al vindecarii.
Sinonim: cancer uterin, cancer de uter.

Citeste si

Arhiva
  • Screeningul cancerului endometrial Screeningul cancerului endometrial

    Generalitati Ce este screeningul? Screeningul reprezinta totalitatea investigatiilor efectuate pentru a afirma sau infirma prezenta cancerului, inaintea aparitiei simptomelor. Acestea pot descoperi cancerul in stadii incipiente. Daca se descopera tesuturi...citeste mai mult

  • Organizarea si desfasurarea screening-ului in cancerul de col uterin Organizarea si desfasurarea...

    Proiect de ORDIN pentru aprobarea normelor metodologice privind organizarea si desfasurarea screening-ului in cancerul de col uterin Avand in vedere prevederile: .................................................... In temeiul - ARTICOLUL 7 alin. (4) din...citeste mai mult

  • Profilaxia cancerului endometrial Profilaxia cancerului endometrial

    Generalitati Stiinta medicala nu poate explica de ce unii oameni pot face cancer si altii nu. Oamenii de stiinta au studiat pattern-ul general in populatie pentru cancer pentru a intelege care din lucrurile inconjuratoare sau din modul de viata pot sa creasca...citeste mai mult

  • Dieta si riscul de cancer Dieta si riscul de cancer

    Generalitati Oricine poate fi diagnosticat la un moment dat in cursul vietii cu cancer.  Acesta este un gand de care majoritatea oamenilor se tem, dar prevalenta sinistra a acestei boli si inabilitatea oamenilor de a gasi o cale sa scape de ea o fac dificil de...citeste mai mult

  •  

    Interpretare simptome

    semnificatia simptomelor si afectiunile probabile

    Afla acum

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter