Clickmed
programare rapida la medic

Greutate corporala

Suma a greutatilor diferitelor elemente ale organismului: masa grasa sau tesutul adipos, masa slaba (tesut conjunctiv, muschi), scheletul si apa.

Evolutia in cursul vietii - Greutatea (precum si evolutia ei) constituie, in medicina, unul dintre indicii cei mai fiabili. La copil si adolescent, ea permite sa se verifice faptul ca are loc o crestere normala. In timpul sarcinii, o luare in greutate de 10-12 kilograme de catre o femeie de corpolenta medie este asociata frecvent cu o greutate normala a copilului la nastere (mai mare de 2,5 kilograme). Ca regula generala, aceasta greutate la nastere este multiplicata cu 2 la varsta de 3 luni si cu 3 la un an.
La varsta adulta, greutatea tinde sa se plaseze in jurul unei valori aproximativ stabile daca aporturile energetice sunt echilibrate. greutatea fiecarui individ este in mare masura in functie de caracteristicile genetice ale acestuia. Modificarile care survin in timpul vietii rezulta din influenta mediului (activitate fizica, alimentatie, efectul anumitor medicamente etc.) si a varstei. Greutatea tinde sa creasca cu varsta, la fel ca si tesutul adipos, in timp ce masa slaba se imputineaza. La batrani totusi greutatea incepe sa scada inainte de a se stabiliza.

Variatii patologice - Orice variatie importanta a greutatii (pierdere sau crestere) pe o durata scurta trebuie sa incite subiectul la consultarea unui medic. Aceasta variatie poate traduce, in fapt, o boala de cauza organica sau de alt fel (cancer, edem, tulburari de comportament alimentar, tulburari hormonale). Masurarea greutatii reprezinta, de asemenea, unul dintre cele mai bune criterii ale starii de sanatate a persoanelor in varsta, la care oricare scadere ponderala rapida trebuie sa fie corectata fara intarziere pentru a evita denutritia.

Corpolenta - In afara de masurarea greutatii, luarea in consideratie a taliei in calculul indicelui de masa corporala (I.M.C.) permite si el evaluarea corpolentei. Dupa valoarea obtinuta, subiectul intra intr-una dintre categoriile urmatoare: slab (indice mai mic de 18), delicat (intre 18 si mai putin de 20), normal (intre 20 si 25), puternic (intre 25 si 30), obez (mai mare de 30). Exista, de altfel, mai multe formule de calcul (incluzand indeosebi varsta) pentru a defini greutatea ideala teoretica, care nu corespunde in mod obligatoriu cu greutatea "de aparenta" a unei persoane (cu care aceasta se simte bine).

Masurarea greutatii - Aceasta se face pentru nou-nascuti si sugari cu un cantar pentru bebelusi (precizie intre 10 si 20 grame aproximativ) si, de indata ce este asigurata stationarea in picioare, cu un cantar de persoane (precizie in jur de 50 grame). Greutatea va fi masurata in fiecare saptamana in prima luna de viata, in fiecare luna pana la varsta de 6 luni, la fiecare 2 luni pana la 1 an, apoi in continuare intr-o maniera din ce in ce mai distantata. Curbele ponderale obtinute permit, pe de o parte, sa se aprecieze greutatea copilului in raport cu greutatea medie a copiilor de varsta si sexul lui, iar pe de alta parte, sa se evalueze curba sa de crestere.

Citeste si

Arhiva
  • Metabolismul si greutatea corporala Metabolismul si greutatea corporala

    Generalitati Sunt multe persoane care declara ca au o greutate corporala peste cea normala datorita unui metabolism mai lent. Ce inseamna acest lucru? Exista vreo posibilitate ca acest metabolism sa poata fi activat pentru a arde mai multe calorii? In...citeste mai mult

  • Legatura dintre somn si greutatea corporala Legatura dintre somn si greutatea...

    Generalitati Intre somn si greutatea corpului exista o legatura stransa, potrivit celor mai noi descoperiri stiintifice. Asa cum privarea organismului de odihna favorizeaza ingrasarea, un somn de calitate contribuie la un mai bun echilibru ponderal. Pe masura...citeste mai mult

  • Legatura dintre tensiunea arteriala, dieta si greutatea corporala Legatura dintre tensiunea arteriala,...

    Generalitati Hipertensiunea (valori ale tensiunii arteriale >140/90mmHg) este o afectiune  des intalnita, care netratata poate duce la complicatii severe. Studiile au aratat ca stilul de viata joaca un rol principal in declansarea, mentinerea si agravarea...citeste mai mult

  • Glanda tiroida si legatura ei cu greutatea corporala Glanda tiroida si legatura ei cu...

    Ce este glanda tiroida? Tiroida este o glanda endocrina (adica produce hormoni), situata la baza gatului, are forma de fluture si este alcatuita din 2 lobi (fiecare lob avand o lungime nu mai mare de 5 cm). Importanta ei este insa una foarte mare deoarece...citeste mai mult

  •  

    Interpretare simptome

    semnificatia simptomelor si afectiunile probabile

    Afla acum

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter