Articole

Scolioza este o deformare complexă, evolutivă, care cuprinde și rotația corpilor vertebrali, iar adesea și cifoza. Scolioza afectează în populația generală 2 % dintre femei și 0.5 % dintre bărbați.

Sunt multe cauze de scolioză, incluzând malformații congenitale ale coloanei vertebrale, condiții genetice, probleme neuromusculare și inegalități de membre pelvine. Alte cauze de scolioză includ: paralizia cerebrală, spina bifidă, distrofii musculare, atrofie a musculaturii spinale, tumori.

Forma nonstructurală este o curbură suplă, care dispare în timpul înclinării laterale sau anterioare a trunchiului, iar corpii vertebrali nu prezintă modificări. Scolioza nonstructurală poate fi: posturală, care este o curbură minimă și apare la sfârșitul perioadei de creștere; compensatorie datorită inegalității membrelor inferioare; tranzitorie ( antalgică), ce apare în colica renală, hernii de disc și dispare odata cu ele.

Forma structurală este o deformare fixă, rigidă, care nu dispare în timpul mișcărilor sau în clinostatism, iar vertebrele suferă o rotație în jurul propriei axe.

Scolioza structurală este în cele mai multe cazuri idiopatică, dar poate fi și secundară unor modificări osoase ( hemivertebre, traumatisme), musculare ( distrofii musculare), neurologice ( siringomielie, mielomeningocel).

Scolioza idiopatică este cel mai frecvent întalnită, peste 80% dintre cazurile de scolioză sunt idiopatice, ceea ce înseamnă că nu au o cauză cunoscută. În peste 40% din cazuri există un factor ereditar , pacienții cu istoric familial de deformări ale coloanei vertebrale au risc crescut pentru scolioză.

Scolioza idiopatică se împarte în patru categorii în funcție de perioada de apariție: scolioza infantilă- la copiii cu vârste sub 3 ani; scolioza juvenilă- la copiii cu vârste între 3 și 9 ani; scolioza adolescentului- la copiii între 10 și 18 ani și scolioza adultului – după maturarea scheletului. Cea mai comună formă de scolioză, reprezentând aproximativ 80% dintre cazurile de scolioză idiopatică , este Scolioza Idiopatică a Adolescentului ( AIS).

Fiecare diagnostic este important. Diagnosticul se face prin examen radiografic. În cazurile în care etiologia nu poate fi apreciată radiologic se folosesc examinări IRM sau CT. Examenul radiologic are rolul de a confirma diagnosticul, de a identifica atunci când este posibil etiologia și de a aprecia evoluția curburii. Curbura este măsurată prin metoda Cobb și este apreciată în grade. La modul general, o scolioză este considerată semnificativă, dacă este mai mare de 25-30 de grade. Scoliozele de peste 45-50 grade sunt considerate severe și necesită tratament mai agesiv.