Reprezinti o clinica medicala? Uite cum te putem ajuta!

Clinica medicala

Spitalul Monza

Spitalul Monza
Standarde de excelenta

Ecocardiografia și importanța efectuării acesteia

Dr. Angela Georgescu, Medic Primar Cardiologie

A
A
Ecocardiografia și importanța efectuării acesteia

Ecocardiografia este prima investigație în cazul suspectării existenței unei afecțiuni valvulare; aduce informații importante atât despre cauza disfuncției valvulare cât și despre severitatea acesteia.

Examinarea ecografică în urgență prezintă numeroase avantaje: poate fi efectuată la patul bolnavului, fiind disponibilă pe scară largă, poate fi efectuată în ortostatism (ortopnee), este neinvazivă. Poate fi efectuată și de medicii anesteziști intraoperator. Dacă ecografia transtoracică (TTE) nu confirmă o suspiciune clinică înaltă de afectare valvulară severă,în special disfuncție de proteză, atunci este necesară cea transesofagiană (TEE). Urgențele valvulare se prezintă în general ca instabilitate hemodinamică. Ele se referă atât la patologia acută a valvelor native cât și a protezelor valvulare, fie ele biologice sau metalice. Leziunile valvulare cronice rareori se prezintă ca deteriorare acută hemodinamică, doar în stadiile finale; în general, aceasta este determinată de regurgitările aortice și mitrale acute. Întotdeauna, în cazul edemului pulmonar acut neexplicat, trebuie efectuată ecocardiografie de urgență!

Următoarele semne care se evidențiază cu ușurință la ecocardiografie sunt comune în regurgitările acute (acestea ducând la supraîncărcarea VS): jet regurgitat sever (cele excentrice pot fi subevaluate), VS hiperdinamic (în absenșa unei afectări anterioare), HTP și eventual VD mărit, hipokinetic; se observă patologia care a determinat regurgitarea, nu întotdeauna evidentă la TTE, necesitând TTE.

Mecanismele regurgitării mitrale acute pot fi: ruptura spontană de cordaje (în special în prolapsul de valvă mitrală), endocardita (rupturi de cordaje sau perforarea cuspelor; întotdeauna în caz de endocardită trebuie examinate toate valvele, pentru că infecția se poate extinde de la una la alta; se pot evidenția vegetații, însă nu întotdeauna, fiind deseori necesară TEE), complicașii ale IMA (rupturi de cordaje sau mușchi papilari sau în infarctul miocardic inferior poate apărea regurgitare mitrală ischemică din cauza tulburării de cinetică), traumatic (rupturi de cordaje sau cuspe).

Mecanismele regurgitării aortice acute sunt endocardita, disecția de aortă tip A și traumatic (ruptura cuspelor). În disecția de tip A regurgitarea aortică apare prin tracționarea cuspelor de către rădăcina aortică dilatată, schimbarea geometriei valvulare sau prolapsul faldului de disecție prin valve, eventual implicând și inserția cuspelor; de obicei la TTE se evidențiază regurgitarea aortică severă, dar este nevoie de TTE pentru clarificarea mecanismului acestuia.

Disfuncțiile de proteze apar din cauza colmatării (la protezele metalice prin tromb, panus, vegetație, care pot determina doar obstrucție sau asocierea acesteia cu regurgitare, iar la cele biologice, prin vegetație; risc crescut de colmatare există în special în situațiile de debit cardiac crescut, fibrilație atrială și poziționare mitrală) sau regurgitării valvulare prin apariția de leakuri paravalvulare; acestea apar în general ca urmare a endocarditei infecțioase sau ca defect de sutură, când inelul este foarte calcificat; când există un leak mai mare, trebuie neapărat căutată endocardita; semne eco posibile: hipercontractilitate de novo, Gmax mare cu G mediu normal (pentru protezele mitrale o V max >2 m/sec cu G mediu normal < 5mmHg °i PTH normal este înalt sugestivă pentru o regurgitare cel puțin moderată), vizualizarea jetului cu velocitate mare, “rocking valve” dacă s-a desprins de pe o zonă mare din circumferința, vegetație sau degenerare. Jeturile de regurgitare mitrală la proteze pot fi ușor neobservate la TTE și necesită TEE; la pacienți cu proteze metalice aortice și mitrale, cea aortică se vizualizează mult mai bine la TTE din cauza umbrei acustice date de proteza mitrală la TEE.

Ecografia cardiacă reprezintă investigația de elecție în toate aceste patologii. Cu acuratețe mai mare, însă cu disponibilitate mult mai mică, se poate efectua ecografie transtoracică 3D, iar standardul de aur devine ecografia transesofagiană 3D.

Spitalul Monza

BUCURESTI

Bucuresti

Adresa: Str. Tony Bulandra, nr. 27

Tel: 0312252500

E-mail:

Web: www.spitalulmonza.ro

L
0:00-0:00
V
0:00-0:00
M
0:00-0:00
S
0:00-0:00
M
0:00-0:00
D
0:00-0:00
J
0:00-0:00
Reprezinti o clinica medicala? Uite cum te putem ajuta!