Clickmed
programare rapida la medic

Testul Papanicolau anormal sau patologic

Actualizat la data de: 09 Octombrie 2018

Testul Papanicolau

Sus
Testul Papanicolau anormal sau patologic

Rolul testului Papanicolau este de a depista eventualele modificari aflate in celulele colului uterin. In timpul acestuia se va recolta un esantion mic de celule de pe suprafata colului uterin. Proba este apoi transferata pe o lamela sau amestecata cu substanta lipidoasa si trimisa la laborator pentru a fi analizata la microscop.

Celulele sunt examinate pentru a se identifica schimbarile la nivelul celulelor specifice cancerului de col uterin. Testul Papanicolau este o parte a unui examen pelvin pe care o femeie trebuie sa-l realizeze in mod constant.

Ce este un test Papanicolau anormal sau patologic?

Un test Papanicolau sau frotiu de Papanicolau este o parte a examinarii fizice de rutina in cazul oricarei femei. Acesta este cel mai bun mod de a preveni cancerul de col uterin, intrucat scopul acestuia este de a gasi modificari ale celulelor colului uterin care se pot transforma in cancer.

Cervixul este partea inferioara a uterului care se deschide catre vagin. Atunci cand medicul considera ca testul Papanicolau este anormal inseamna ca au fost depistate unele celule de pe colul uterin care sunt patologice (anormale). Acest lucru nu inseamna neaparat ca o persoana are cancer.

Cuprins articol

  1. Testul Papanicolau
  2. Care sunt cauzele modificarii unui test Papanicolau
  3. Investigatii
  4. Ce semnifica rezultatele testului Papanicolau?
  5. Citeste pe aceeasi tema

Care sunt cauzele modificarii unui test Papanicolau

Sus

De cele mai multe ori, modificarile anormale ale celulelor de pe colul uterin sunt cauzate de anumite tipuri de papilomavirus uman sau HPV. HPV este o boala cu transmitere sexuala.

De obicei, aceste modificari celulare se dezvolta independent de alte afectiuni. Totusi multe dintre tipurile de HPV au fost asociate cu cancerul de col uterin. De aceea, este foarte important pentru toate femeile sa faca, periodic, testul Papanicolau.

Este nevoie de mai multi ani pentru ca modificarile celulare de la nivelul colului uterin sa se transforme in cancer. Uneori acestea sunt cauzate de diverse infectii, cum ar fi infectiile provocate de bacterii sau ciuperci. Aceste tipuri de modificari celulare pot fi tratate. La femeile care se afla la menopauza, testul Papanicolau poate depista modificari celulare care sunt doar rezultatul inaintarii in varsta.

Care sunt factorii care cresc riscul obtinerii unui testul Papanicolau cu rezultate anormale?

Cel mai mare risc este legat de activitatea sexuala prin intermediul careia se poate contacta HPV, iar rezultatele testului Papanicolau ar putea fi patologice. De asemenea, contactul sexual fara prezervativ sau cu mai multi parteneri, se incadreaza in aceeasi categorie de risc. HPV poate ramane in organism timp de mai multi ani fara sa se stie acest lucru.

Chiar daca in prezent, o persoana are un singur partener sexual, utilizeaza prezervativ, ar putea ca testul Papanicolau sa fie anormal daca a fost expusa la virusul HPV in trecut. Fumatul sau un sistem imunitar slabit pot creste sansele modificarilor celulare ale colului uterin.

Cum se manifesta modificarile celulare anormale?

Modificarile celulare, in sine, nu determina simptome. HPV - cauza a celor mai multe teste Papanicolau patologice - provoaca simptome. Acesta este motivul pentru care realizarea in mod constant a frotiului Papanicolau este atat de importanta. In cazul in care testul Papanicolau anormal este provocat de boli cu transmitere sexuala ori alte infectii simptomele ar putea fi:

- scurgeri vaginale anormale (modificare a culorii, mirosului, texturii);

- durere, senzatie de arsura, mancarime la nivelul zonei pelvine sau genitale, in timpul actului sexual sau urinarii;

- rani, umflaturi, vezicule, eruptii cutanate sau negi in jurul organelor genitale.

Investigatii

Sus

Ce trebuie facut daca testul Papanicolau este anormal:

Se vor face mai multe investigatii pentru a se afla daca pacienta are vreo infectie sau pentru a se stabili cat de severe sunt modificarile celulare. Aceste investigatii pot include:

- colposcopia - un test care presupune analizarea de catre medic a vaginului si colului uterin cu ajutorul unui instrument special care are intr-un capat o sursa luminoasa puternica;

- test HPV - ca si testul Papanicolau, testul HPV presupune evaluarea unui esantion de celule prelevate de la nivelul colului uterin;

- un alt test Papanicolau care se va recolta dupa 4-6 luni.

Colposcopia se va face, de obicei, inainte de inceperea oricarui tratament. In timpul investigatiei, medicul va preleva o mostra de tesut de la nivelul colului uterin care va fi analizata la microscop.

Acest procedeu se numeste biopsie. Tratamentul, daca este cazul, va depinde de cat de usoare, moderate sau severe sunt modificarile anormale ale celulelor. In cazurile modificarior moderate pana la cele severe se poate recomanda un tratament pentru a distruge sau elimina celulele anormale.

Ce semnifica rezultatele testului Papanicolau?

Sus

Modificari minore, moderate si severe ale celulelor cervicale

Modificarile celulare cervicale sunt clasificate in functie de gravitatea lor, folosind sistemul bethesda. Evaluarile ulterioare se fac in functie de tipurile de modificari de la nivelul celulelor.

Modificarile minore ale celulelor

Modificarile minore ale celulelor ar putea fi
- celule scuamoase atipice (ASC). ASC sunt clasificate ca:
- ASC cu semnificatie nedeterminata (ASC-US);
- ASC care nu pot exclude leziunile scuamoase epiteliale grave (HSIL) (ASC-H);
- leziuni scuamoase intraepiteliale de grad scazut (LSIL)
- usoara displazie.

Modificarile minore ale celulelor cervicale in cadrul unui test Papanicolau pot fi cauzate de:

- infectii (inclusiv infectie cu HPV);
- inflamatie a celulelor cervicale;
- modificari naturale (vaginita atrofica) cauzata de menopauza;
- cauze necunoscute.

Modificarile minore ale celulelor cervicale pot:

- sa dispara fara tratament - de aceea este necesara repetarea testului Papanicolau;

- sa fie precanceroase si sa se dezvolte in modificari celulare moderate sau severe care se pot transforma in cancer, in cele din urma. Testele Papanicolau sau colposcopia pot detecta modificarile ulterioare ale celulelor.

Modificarile moderate sau severe ale celulelor

Modificarile majore sau severe ale celulelor colului uterin (displazia moderata sau severa) indica prezenta unor anomalii la nivelul celulelor care ar putea fi predispuse sa evolueze catre cancer de col uterin daca sunt lasate netratate.

In sistemul bethesda, modificarile majore sau severe ale celulelor cervicale sunt clasificate ca leziuni scuamoase intraepiteliale de grad inalt sau leziuni celulare glandulare atipice (AGC).

In aceste cazuri se va repeta periodic testul Papanicolau pentru a se identifica din timp dezvoltarea de celule cu modificari moderate sau severe, inclusiv cancerul de col uterin si se va urma tratament. Cele mai multe dintre celulele anromale pot fi indepartate sau distruse inainte ca acestea sa devina canceroase.


Medici specialisti Ginecologie

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate