Clickmed
programare rapida la medic

Cauzele menopauzei timpurii

Actualizat la data de: 13 Aprilie 2017

Generalitati

Sus
Cauzele menopauzei timpurii

In mod normal, menopauza se instaleaza in jurul varstei de 50-51 de ani. Studiile clinice au aratat insa ca una din 100 de femei cu varsta cuprinsa intre 30 si 39 de ani este afectata de menopauza timpurie.

Aceasta este influentata de o multime de factori precum cei genetici, stilul alimentar, fumatul sau anumite tulburari endocrine si hormonale.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Ce este menopauza timpurie
  3. Cauzele aparitiei menopauzei precoce
  4. Efectele menopauzei timpurii
  5. Citeste pe aceeasi tema

Ce este menopauza timpurie

Sus

Atunci cand instalarea menopauzei are loc inainte de 40 de ani, este considerata menopauza precoce sau timpurie. Aceasta este marcata de incetarea menstruatiei si de incheierea producerii de estrogen de catre ovare, hormonul sexual care controleaza ciclul reproductiv.

Cauzele aparitiei menopauzei precoce

Sus

Declansarea menopauzei poate avea diferite cauze, care vor fi determinate de catre medicul specialist, dar se poate instala si atunci cand ovarele sunt intacte.

Chimioterapia. Chimioterapia sau radiatii pelvine folosite pentru tratarea cancerului. Acestea pot deteriora functionarea ovarelor si pot cauza incetarea ciclului menstrual. Riscul de a intra in menopauza depinde de tipul si volumul de chimioterapie suportat.

Ovarectomia. Indepartarea unuia sau a ambelor ovare cauzeaza aparitia imediata a menopauzei. Menstruatiile se vor opri dupa aceasta interventie chirurgicala.

Histerectomia. Reprezinta indepartarea pe cale chirurgicala a uterului. In acest caz, menopauza nu se va instala imediat, intrucat ovarele vor continua sa produca hormoni. Insa, intrucat uterul este indepartat, menstruatia lipseste, astfel ca odata cu ea este suprimata si sansa de a ramane insarcinata. In unele cazuri, odata cu uterul se indeparteaza ovarele si trompele.

Defectele cromozomiale. Problemele la nivelul cromozomilor pot duce la instalarea menopauzei precoce. Spre exemplu, femeile care sufera de sindrom Turner se nasc fara o parte dintr-un cromozom X. Ovarele nu functioneaza in mod normal, iar rezultatul este menopauza timpurie.

Genetica. Femeile cu un istoric familial de menopauza precoce sunt mai susceptibile sa intre mai devreme decat normal la menopauza. Frecventa transmiterii ereditare a insuficientei ovariene premature variaza de la 4% la 30%.

Efectele menopauzei timpurii

Sus

Favorizeaza cistitele. Atrofierea vezicii urinare, protejata de estrogeni, si uscaciune vaginala predispun la aparitia cistitelor.

Subtiaza oasele. Riscul de a dezvolta osteoporoza este mult mai mare in cazul femeilor care intra timpuriu la menopauza. Pierderea densitatii minerale osoase este influentata in mod direct de scaderea nivelului estrogenilor.

Probabilitatea de a face osteoporoza creste daca exista si factori de risc precum supraponderalitatea, fumatul, sedentarismul, istoricul familial de osteoporoza si aportul redus de calciu si de vitamina D.

Creste riscul de cancer de colon. Studiile clinice au aratat ca estrogenii ofera protectie impotriva cancerului de colon. Specialistii au observat ca femeile cu varste sub 50 de ani diagnosticate cu cancer de colon au o rata de supravietuire mai mare decat barbatii tineri cu aceeasi maladie. Odata cu intrarea la menopauza si, deci, cu reducerea nivelului estrogenilor, acest avantaj dispare.


Medici specialisti Ginecologie

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate