Clickmed
programare rapida la medic

Sarcina ectopica

sarcina care se dezvolta in afara cavitatii uterine. O sarcina extrauterina (S.E.U.) apare cam in 2% dintre sarcini.

Diferite tipuri de sarcina extrauterina - In 96% dintre cazuri, oul se implanteaza in trompa lui Fallopio (sarcina tubara). Alte localizari, mai rare, sunt tuboovariene sau peritoneale (in cavitatea abdominala).

Factori de risc - Factorii de risc care explica cresterea frecventei sarcinilor extrauterine se grupeaza in mai multe categorii:
- Frecventa crescanda a bolilor cu transmisie sexuala (B.T.S.) este un factor important: un antecedent de infectie multiplica de 6 ori riscul de sarcina extrauterina prin suprimarea cililor care, in mod normal, tapeteaza trompa si faciliteaza deplasarea ovulului.
- steriletul, desi atat de eficace in calitate de contraceptiv, creste de 3 ori riscul de sarcina extrauterina in raport cu metodele de contraceptie orala. Steriletele continand progesteron cresc riscul de 6 sau 7 ori. Acest risc, care creste dupa doi ani de utilizare a steriletului, este reversibil atunci cand steriletul este indepartat. In schimb, steriletele nu cresc frecventa sarcinilor extrauterine in raport cu o populatie de femei care nu folosesc contraceptia.
- Tutunul este un factor de risc de sarcina extrauterina; cu cat o femeie fumeaza mai mult, cu atat mai mult creste riscul.
- varsta mamei este o problema: riscul este de 2 ori mai mare pentru femeile intre 35 si 39 ani si aproape de 4 ori mai mare peste varsta de 40 ani.
- chirurgia sterilitatii, chiar daca restabileste permeabilitatea unei trompe, lasa in mod obligatoriu cicatrice si nu repara leziunile preexistente ale mucoasei.
- Procreatia asistata medical, adica fecundatia in vitro si transferul intratubar al gametilor (constand in introducerea spermatozoizilor si ovulului intr-o trompa), creste de 2 ori riscul unei sarcini extrauterine.
- Alti factori de crestere a frecventei sarcinilor extrauterine sunt micropilulele (contraceptive orale slab dozate) si faptul de a fi avut deja un astfel de tip de sarcina.

Simptome si semne - O sarcina extrauterina se manifesta prin dureri abdominale si hemoragii uterine survenind dupa o intarziere a fluxului menstrual intre 3 si 6 saptamani, in general. In fapt, oul se dezvolta intr-un tesut care nu este facut pentru a-l primi si pe care il intinde. Atunci cand oul este grefat in ampula tubara, sarcina poate sa continue mai mult timp, embrionul putand sa-si continue dezvoltarea in abdomen.

Diagnostic si evolutie - Diagnosticarea precoce a unei sarcini extrauterine este asigurata prin doua examene, asociate de multe ori, practicate in mediu spitalicesc:
- Dozarea, in urina sau in plasma sangvina, a hormonului specific al sarcinii, hormonul corionic gonadotrofic (h.C.G.), secretat de catre corion intai, apoi de catre placenta, organe de hranire a oului, indica un nivel, in general, inferior nivelului asteptat pentru varsta gestationala.
- Ecografia poate pune in evidenta o activitate cardiaca embrionara in afara uterului. In afara acestui semn direct, examenul poate pune in evidenta un gol uterin care nu corespunde cu data sarcinii.
Pericolul unei sarcini extrauterine rezida in ruperea trompei, care poate antrena o hemoragie interna de importanta mai mare sau mai mica si se afla la originea leziunilor ireversibile. Totusi, aceasta complicatie, care constituie o urgenta chirurgicala a devenit exceptionala.

Tratament si prognostic - O sarcina extrauterina pe cale de regresie spontana trebuie sa fie supravegheata din cauza riscurilor de rupere a trompei. Toate celelalte cazuri necesita un tratament chirurgical, fie radical (ablatia trompei), fie conservativ (pastrarea trompei), dupa caz. Deschiderea abdomenului este indicata atunci cand o hemoragie interna mare urmeaza ruperii bruste a trompei sau cand o efuziune sangvina s-a inchistat si cand s-au creat aderente. Sarcinile ovariana si abdominala au ca indicatie deschiderea abdomenului. In alte cazuri, celiochirurgia (interventia practicata sub control endoscopic) permite sa se intervina fara a practica incizii mari. Mai recent, unele echipe chirurgicale au tratat sarcini extrauterine prin punctie sub supraveghere ecografica, asociata cu injectarea locala a unui medicament antimitotic, destinat sa distruga celulele sarcinii extrauterine.
Atunci cand este pus acest diagnostic, pacienta trebuie sa fie spitalizata de urgenta, cu scopul de a preveni o eventuala complicatie (ruperea trompei, in particular).
Sinonim: sarcina extrauterina.

Citeste si

Arhiva
  • Sarcina ectopica (extrauterina) Sarcina ectopica (extrauterina)

    Generalitati In mod normal, la inceputul sarcinii, oul fertilizat calatoreste din trompa uterina catre uter, unde se implanteaza si creste. In aproximativ 2% din sarcini, oul fertilizat (zigotul), se implanteaza pe o suprafata din afara uterului determinand astfel...citeste mai mult

  • Sarcina ectopica - simptome, complicatii si tratament Sarcina ectopica - simptome,...

    Generalitati Sarcina ectopica reprezinta sarcina care s-a nidat, s-a fixat in afara locului sau fiziologic, adica in afara uterului. O astfel de sarcina care nu se poate dezvolta este asadar neviabila, dar pe langa aceasta poate produce o serie de complicatii...citeste mai mult

  • Avortul medicamentos sau intreruperea sarcinii cu medicatie Avortul medicamentos sau intreruperea...

    Generalitati Avortul medicamentos este procedura prin care se folosesc diverse medicamente pentru a se intrerupe o sarcina confirmata si se poate realiza intr-o unitate medicala cat si la domiciliu. Avortul medicamentos nu necesita anestezie sau interventie...citeste mai mult

  • Simptome care pot fi periculoase in sarcina Simptome care pot fi periculoase in...

    Generalitati Simptomele de sarcina sunt o parte fireasca si de multe ori mai putin placuta a sarcinii. Nu toate sunt la fel de emotionante si benefice precum primele lovituri ale fatului in burta sau ca marirea sanilor. Unele semne din aceasta perioada pot fi...citeste mai mult

  •  

    Interpretare simptome

    semnificatia simptomelor si afectiunile probabile

    Afla acum

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter