Despre ce ar putea fi vorba?

Buna! am si eu o problema...dar nu stiu daca este vb de TAB...eu am un frate la care tin foarte mult...el acum e plecat la facult, relatia cu el s-a mai racit, adica nu mai suntem cum eram cand eram mici, nu ne mai povestim totul...ma doare tare mult ca s-a ajuns la situatia asta...la tel vorbim aproape zilnic, dar nu mai e cum era, s-a schimbat...are o prietena care m-a inlocuit....de mine s-a indepartat mult...sufar mult din cauza asta...dar nu ma pot exterioriza...tin in minte totul...cei de langa mine nu stiu nimic pt ca fata de ei ma comport normal. Am momente in care seara cand ma pun in pat ma gandesc la copilarie...la cat de bine ma intelegeam atunci cu fratele meu...ma apuca un dor nebun de vremurile alea...atunci incep sa plang si plang pana nu mai pot...apoi ma linistesc si ziua urmatoare poate iar trec prin starile astea. Tatal meu nu este foarte apropiat de mn...nu pot spune ca ma inteleg rau cu el, dar din punct de vedere afectiv nu mi-a oferit mai nimic. Nu stiu ce se intampla cu mine, dar am inceput sa gandesc ca el, ca tatal meu....adica daca de ex. mie imi place un catel intr-o poza si vine el si zice ca e urat si ca nu-i place...atunci eu incep sa gandesc ca el si nu mai imi place acel catel sau acel obiect din poza...Eu nu vreau sa ma gandesc ca el, sa am proopria mea gandire. Eu nu am prieteni adevarati carora sa le spun totul...sa le spun ce mi se intampla....acest lucru cred ca este din cauza tatalui meu pt ca atunci cand aveam 14 ani ne-am mutat de unde stateam intr-o alta zona a orasului si am lasat in urma toti prietenii...timpul a trecut, nu ne-am mai putut vedea.]Eu sunt foarte emotiva...si plang cand cineva ma jigneste, imi vb urat. Vreau sa va mai povestesc un episod din viata mea care poate ca a contribuit la starea mea actuala...eram mai mica 12-13 ani cred ca aveam, eram la tara in vacanta de vara cu bunica, parintii si fratele meu...nu stiu cum a inceput o cearta intre tata si fratele meu, tata l-a batut pe fretele meu, iar acesta suparat a zis ca pleaca la gara la tren...el e putin mai mic ca mine...a iesit in drum si a inceput sa fuga pe drum...mama a fugit sa il prinda...pana la urma l-a prins si au venit acasa...fratele meu a intrat in casa, iar eu de frica stateam langa el sa nu mai plece...el zicea ca nu mai pleaca...mi-a fost teama ca se arunca in fata trenului...si de atunci am ramas cu frica asta...adica de fiecare data cand e suparat ma gandesc sa nu faca vreo tampenie...desi stiu ca nu ar face. E foarte greu sa traiesc cu teama asta mereu in suflet, de aceea mereu am incercat sa nu ma cert cu el, sa nu ma supar cu el, sa nu-l supar, sa fac mereu ce vrea el...mereu l-am ajutat si i-am convins pe cei din familie sa faca cum vrea el...Astept un raspuns! Multumesc!